Nici nu știu cu ce să încep aceste rânduri. Cu impactul asupra mea a unei experiențe legată de fotografie, cu imagini care vorbesc singure, cu un miros de roșie proaspăt dată în pârg, de regina nopții sau cu suflet, despre suflet.
Oamenii pe care îi întâlnim în viața noastră nu apar întâmplător. Apar cu lecții, emoții, experiențe.
L-am cunoscut la o întâlnire a pasionaților de fotografie Citeşte mai mult…
De ceva vreme îmi stăruie în minte acest cuvânt, ego. Un cuvânt puternic, la fel de puternic precum dimensiunea pe care i-o atribuim în interiorul nostru. Poate că n-aș fi scris deloc despre el, dacă n-aș fi înțeles că este important. Al naibii de important.
Ego-ul este important pentru că mulți, extrem de mulți dintre noi, am fi neica nimeni fără el. Am fi ca o frunză-n vânt purtată pe oriunde, Citeşte mai mult…
Sau, cum ar spune mulți, vin nu când vrem noi, ci fix când avem nevoie de ele. Și suntem pregătiți. Putem să ne dorim lucruri bune până la disperare, până ni se strepezesc dinții sau ne ies ochii din cap ca la melci de atâta dorință, degeaba. Lucrurile bune vin mereu când e momentul potrivit să vină.
Am avut anul trecut o dorință în ilustrul meu creieraș, de-am slăbit Citeşte mai mult…
Epopeea mea prin frumusețea răsăriturilor continuă, fiecare dintre el venind cu un cadou, o lecție, o revelație, o bucurie sau, de ce nu, o tristețe.
Fiecare dintre noi are suișuri și coborâșuri, extaze și agonii, bucurii și tristeți. Martie a debutat pentru mine prost, dar finalul lui măcar a fost cu Soare. Cu mult Soare. M-am bucurat din plin Citeşte mai mult…
Nu știu de ce, da’ dimineața e momentul perfect pentru spiritualitate. Să se manifeste la capacitatea ei maximă, să creeze aură stelară, zen, chef de muncă, soare pe cer, verde la semafor continuu.
Mbun. N-am menționat că la mine-n casă mezina e posesoarea absolută a Sfintei Spiritualități, da’ ce zic eu, e întruchiparea ei. E regina reginelor. E alpha și omega spiritualității, nu știi niciodată Citeşte mai mult…
Undeva, cândva, în viața asta am întâlnit un om. Un om banal, cum se autointitula, sau un om normal, cu două mâini și două picioare, cum se descria. Un om al cărui mod de viață, de când îl știu, este iubirea. Respiră iubire, se hrănește cu iubire, moare și învie pentru ea.
Bine, cu toții suntem ediție limitată, unici și irepetabili, doar că Citeşte mai mult…
Despre iubire, în toate formele ei, s-a tot scris, cântat, pictat, ovaționat. Despre ce nu e de fapt, iubire, mai puțin. Despre reversul medaliei, sau ce punem pe piedestal, în numele iubirii sau pentru ea, mai puțin.
Nu e nici măcar un răsărit sau un apus, o cină romantică, o grădină botanică oferită pe post de buchet de flori, un rolex, un maserati sau un penthouse. Citeşte mai mult…
Ni se predică pe toate canalele să fim mai buni. Sau buni. Să fim amabili, că doar nu ne costă nimic lucrul acesta. De acord, niciodată nu e prea mult să fim îndemnați spre a deveni variantele noastre cele mai bune, doar că amabilitatea se confundă grav cu bunătatea.
Să fii amabil, grețos de amabil uneori, nu înseamnă că sâmburele bunătății se dezvoltă armonios în tine. Nu, e stafidit de-a binelea. Citeşte mai mult…
În ultima vreme răsăriturile pentru mine sunt bucurie. Dacă aș alege un singur cuvânt să le definesc, acesta ar fi, bucurie. Bucuria de a fi, de a le simți, de a le fotografia sau doar, simplu, admira.
Privind în urmă, la celelalte, ele au fost un amalgam. Introspecție, descoperire, nostalgie, retrăire sau doar visare. Acum mi se par vibrante, pline de energie, colorate. Da, foarte colorate, Citeşte mai mult…
Moneda de zece bani e mai mult decât banală, e mărunțișul de prin buzunare, e uneori total nefolositoare. Câteodată e aur curat, dacă știi să-l vezi.
În primul și primul rând te apleci și îi culegi de pe jos. Imposibil în viața asta să nu-ți stea în cale o banală monedă de zece bani. Bine, dacă te lasă sciatica, lombara, genunchii sau Sf. Chef de Plecăciuni. Citeşte mai mult…