Cum? Oare cum?

Cum rămâne cu emoțiile noastre neîmplinite, cu dorințele neîmpărtășite, cu dorurile din piept neînțelese? Oare cum?

Dar cu nopțile nedormite din cauza vreunui gând atât de frumos, care se transformă în vis abia la 6.30 dimineața când e somnul cel mai dulce? Iar când te trezești primul gând e: ce păcat, a fost doar vis! Doamne, și ce vis! De-ţi rămâne fixat pe retină încă o lună de acum încolo!

Cum rămâne cu aşteptarea? Aștepți un gest, un zâmbet, o privire intensă, o emoție nedeslușită și îți dai seama că e doar o așteptare în van… Iar când se întâmplă, te întrebi de ce naiba acum, de ce naiba nu atunci, de ce mie, sau de ce e viața asta așa de crudă cu tine exact în acest moment?

Azi am primit un răspuns pe care îl aștept de șapte zile! Șapte zile în puii mei! Pentru mine e mult, îmi luasem și gândul. Iar azi m-a lovit fix în țeastă. În trafic. Am zâmbit. Zâmbesc ca tâmpita la o șoferiță care-mi face semn să trec, să trec odată, ca să poată trece și ea…

Iar fiică-mea vorbește cu o viteză demnă de cascada Niagara, iar eu nu rețin nimic din ce zice ea. Aaa, ba da, mărțișorul de la Eric e mai frumos decât cel de la Toni!

Mda, așa e viața, cu bune, cu rele… cu de toate! Și e așa de frumoasă. La naiba, e așa cum și-o face fiecare numai să fie împăcat cu alegerile făcute în orice moment al vieții lui!

Să şi le asume! Fiecare!

Fabiola Ion

by

Îmi place să râd. Mult, sincer şi cu oameni cu drag de viaţă. Am şi plâns, dar rimelul curs pe obraji nu se asorta cu sufletul meu. Am descoperit că-mi place să mă joc cu literele, să le potrivesc zâmbetului, să le dau sens și valoare. Deși nu le-am studiat îndeajuns, ele mi-au pătruns în suflet, apreciind astfel puterea lor incontestabilă. Am descoperit că, așezate cu grijă în vârful unei penițe meșteșugite, ele pot crea un întreg univers, menit să schițeze uneori destine. Astfel, prin intermediul lor, pot transmite o stare de bine frunților încruntate de atâtea griji sau pot stârni emoții în inimi închistate, care au uitat să simtă. Prin ele, am descoperit oameni și întâmplări, vise și speranțe, zâmbete și lacrimi. De fapt m-am descoperit pe mine, într-o altă formă, poate cea mai autentică dintre toate, iar pentru asta nu mă pot simți decât binecuvântată și recunoscătoare.

2 thoughts on “Cum? Oare cum?

Lasă un răspuns