De mici copii visăm. Să zburăm cu racheta, să ne facem doctorițe sau pompieri, profesoare sau polițiști. Până la maturitate, ne schimbăm visele de cel puțin o mie de ori. Dar le avem. Tot timpul.
Tot atunci, ele se pierd pe drum. Se uită. Și eu mi-am uitat visul. Într-o zi, mă chinuiam să-mi amintesc ce-mi doream să ajung, când voi fi mare. Am ajuns mare, dar visul nu-l mai am. S-a risipit în vâltoarea Citeşte mai mult…
Da, da. Ați citit bine. M-am îndrăgostit de un tătic. Un tătic tare bun. Și la propriu și la figurat.
foto: unica.ro
Am fost la o petrecere de copii. La un loc de joacă, de care e plină Constanța. E la modă, se poartă, scapă părinții de dezordinea și haosul creat în casă de un astfel de eveniment. Asta pentru cei ce invită o clasă întreagă, plus părinții aferenți. Citeşte mai mult…
Am zis să scriu și despre asta. Reversul medaliei îl găsiți aici. Cum am iscat ceva reacții în rândul bărbaților, am zis să ofer această șansă și femeilor.
Așadar, o femeie poate fi pulificată, în multe situații, pe unele le-am remarcat chiar eu în viața reală. Consider că li se potrivește acest lucru, când acceptă de bună voie, fără a fi constrânse de alte circumstanțe.
foto: puștiul.ro
Azi fac trei (de fapt, două, dar „blonda” de mine așa a calculat) luni de blog. E puțin, în comparație cu ce mai văd eu pe aici. Dar nu asta contează. Contează ce a însemnat, ce înseamnă și ce va însemna pentru mine acest lucru. Mi-am demonstrat că pot și am reușit. Ăsta e primul meu câștig.
Am învățat multe lucruri, Citeşte mai mult…
Am vrut să scriu despre altceva. Dar mă râcâie cam de mult o idee iar acum am simțit nevoia s-o dezvolt. Despre faptul de a fi femeie. Până nu demult, conceptul de a fi femeie mi se părea uimitor. Pentru ea s-au pierdut și câștigat războaie, pentru ea s-au iscat cele mai înălțătoare trăiri dar și cele mai negre coșmaruri, ea a fost și rămâne muza tuturor, este liantul…
Fac parte din această categorie Citeşte mai mult…
Un perete de dat cu capu’ mai aveți? Că eu i-am spart pe toţi! :)))
De când cu era modernă în care trăim, încercăm să fim în contact aproape direct, în timp real, cu toți cei apropiați și nu numai. Facebook, Twitter, WhatsApp, Viber, Y!Messenger și câte naiba or mai fi, că eu doar de atâtea am habar la momentul actual, toate sunt pentru a comunica rapid ce vrem. Și sunt bine gândite cred eu, Citeşte mai mult…
Pudicii să nu citească. Copiii nici atât, oricum nu cred că vor înțelege. Iar bărbații care se cred „pizdificați” chiar vă rog, pentru voi e textul ăsta.
Deși sunt convinsă că au curs râuri de cerneală, reală sau virtuală, despre acest subiect, am simțit nevoia să vă zic cum văd eu lucrurile. Unele situații sunt de-a dreptul drăguțe.
Tuturor ne este teamă. Fiecăruia, de câte ceva. De persoane, de lucruri, de situații, de animale, păsări, plante, dar mai ales de emoții. De sentimente. Ne e teamă de tot ce e nou. De acel altceva cu care nu suntem obișnuiți. De reacția celor apropiați. De gura lumii. Da, da, sunt persoane cărora le e frică de ce-o să zică lumea, cum adică, să facă sau să zică ceva, ce nu e în concordanță cu așa zisele Citeşte mai mult…
De data aceasta m-am dat pe bune.
Am găsit o atracție pe apă, plimbare într-un fel de colac de cauciuc cu scaune în interior, pe un canal interesant amenajat. Eu m-am lăsat greu convinsă, fiindcă ceva îmi spunea că o să am iar parte de adrenalină, ca aici sau mai ales aici.
A fost chiar bine, chiar dacă ne-am udat puțin. Uite, spre exemplificare:
Aventura continuă… prin Efteling, desigur.
După ce ne-am revenit, am pornit voinicește spre noi distracții și provocări. „Distracția” anterioară o găsiți aici. Am hotărât să nu ne mai dăm în nimic care să ne rotească/învârtă/răsucească/ suie/coboare/amețească/amestece gândurile în limite insuportabile. Și am dat de următoarea atracție:
Curioși, am intrat să vedem despre ce e vorba. Simplu. Citeşte mai mult…