Dacă ultima lansare de carte la care am vrut să merg, am ratat-o (vedeți aici de ce), de data aceasta am ajuns chiar devreme. Să fiu eu sigură că ocup loc în față și că nu-mi scapă nimic. Și că, în sfârșit, o să relaționez cu o autoare care mi-a stârnit interesul prin felul ei de a fi. Și de a-și așterne ideile pe hârtie. Petronela Rotar. Despre ea e vorba. Nu a venit singură, ci împreună cu Ana Barton. 
foto: hergbenet.ro
Întâlnirea mi-a depășit așteptările. Eu o urmăresc pe facebook de ceva vreme, îi citesc și blogul, de-abia așteptam s-o văd în carne și oase. A fost mai bine decât credeam. Naturală, jovială, lejeră, cu un tu-tu roz ciclam delicios, ușor emoționată, a vorbit despre ea și a răspuns întrebărilor. Eu am fost prima. La capitolul întrebări.
Pentru cine nu știe, a privit moartea în ochi de două ori. Prima oară, luată de curenții din apă, în timp ce înota în Marea Neagră și cât pe ce să se înece, iar a doua oară, surprinsă de o avalanșă în timp ce schia (de fapt, se dădea cu placa), îngropată de vie în zăpadă. Mamă singură a două bijuterii de fete, povestea ei de viață nu a fost una ușoară. Dar a reușit. Chiar foarte bine.
Eu am întrebat-o care a fost primul ei gând, în cele două situații limită, când a conștientizat pericolul. Iar ea mi-a răspuns ușor încurcată, că primul ei gând a fost că se considera o mamă inconștientă, care putea să-și lase orfane fetele. Cineva, acolo sus, a avut însă grijă de ea.
Astfel de oameni sunt de admirat. Eu cel puțin o admir. Și mai admir faptul că prin sinceritatea ei, prin franchețea cu care vorbea, modestia de care dădea dovadă, a reușit să schimbe niște destine. Ale unor oameni complet străini ei. Când un om reușește asta prin puterea scrisului, eu zic că nu există împlinire sufletească mai mare. Chiar ea a spus că nu simte că a făcut umbră pământului degeaba.
La sfârșit, am stat cuminte la coadă, pentru autograf și o poză cu ea. Poză făcută de una din buburuze, uimită că autoarea unei cărți e lângă mine, îmi zâmbește și își lasă amprenta printr-un autograf pe carte.
De data aceasta, evenimentul a durat aproape patru ore, suficient timp și pentru cei întârziați să poată participa. Și să se bucure de el. Așa, ca mine.
Am descoperit că, așezate cu grijă în vârful unei penițe meșteșugite, ele pot crea un întreg univers, menit să schițeze uneori destine. Astfel, prin intermediul lor, pot transmite o stare de bine frunților încruntate de atâtea griji sau pot stârni emoții în inimi închistate, care au uitat să simtă.
Prin ele, am descoperit oameni și întâmplări, vise și speranțe, zâmbete și lacrimi. De fapt m-am descoperit pe mine, într-o altă formă, poate cea mai autentică dintre toate, iar pentru asta nu mă pot simți decât binecuvântată și recunoscătoare.
- Și dac-aș fi un răsărit, tot aș admira unul (11) - 28 iunie 2022
- Cărțile din mine - 22 iunie 2022
- Tu cu ce te mai tamponezi? - 9 iunie 2022
9 thoughts on “Despre Petronela Rotar”