Azi e ziua lor, dar și a mea, a copilului din mine. Am crescut la țară și am niște amintiri perfecte, ale copilului crescut în mijlocul naturii. Cu totul alte amintiri decât cele pe care le vor avea fetele mele.
VARA. Alergam desculță prin praful moale de pe uliță, ca să ridic un nor imens de culoare gălbuie. Acum văd ideea asta prin filmele de acțiune, unde mașinile fac un cerc în trombă, pentru a se face pierdute de celelalte mașini urmăritoare. Mâncam corcodușe crude și caise încă verzi până mi se strepezeau dinții de la atâta acru și mă durea, inevitabil, burta. După o ploaie caldă, toate băltoacele cu apă erau ale mele. Toate, una nu ratam. Nu mă întrebați ce mă putea distra în asemenea hal această alergare dintr-o baltă în alta. Atât de tare, că a rămas bine înțepenită la capitolul amintiri. Hrăneam găini și capre. Mâncam felii de pepene, mușcam direct din ele și apoi mă minunam cât de lipicioasă pot fi. Pe tot corpul. Din coji, îmi imaginam că am patine. Cu picioarele pe ele, pe partea cu coaja, mă credeam pe cel mai tare patinoar, în mijlocul verii.
TOAMNA. Știuleții nedesfăcuți de porumb erau păpușile mele preferate. Era bătaie între copii pe cei cu mătasea cea mai lungă și cea mai deasă, căci reprezenta cel mai frumos păr. M-am jucat în glugi de coceni. Am băut litri de must. Până începea să fermenteze și mă lua cu amețeală. Gata, acum m-am prins. Acum știu de ce îmi place vinul roșu de butuc.
IARNA. Mergeam cu colindul. O traistă plină cu nuci, mere, covrigi. De Plugușor, primeam bani. Era colindul meu preferat. Restul nu mă atrăgeau. Căram prea mult, cântam prea mult, înghețam bocnă dar trăiam o fericire imposibil de înțeles generațiilor de acum. Mâncam mult șorici. Chiar și așa, am fost toată viața o slăbănoagă. Flăcările focului de la gura sobei mă fascinau. Mă încălzeau.
PRIMĂVARA. Mireasma florilor de atunci încă o mai știu, o simt organic în fiecare primăvară. În fiecare ghiocel, zambilă, narcisă, liliac sau lalea. Nu-mi plăcea să vopsesc ouă, dar îmi plăcea masa festivă de Paște, când ne adunam cu toții în jurul ei. Îmi plăcea să ajut la tot ce însemna pregătirea acesteia.
Copilul de atunci este copilul de azi, din mine. Îl iubesc, îl ascult, mă joc cu el atunci când o cere. Altfel, n-aș mai fi eu însămi.
foto: descopera.ro
- Și dac-aș fi un răsărit, tot aș admira unul (17) - 3 februarie 2023
- Răsăritul prin ochii, gândurile și lentila fotografei Galia Dan - 2 februarie 2023
- Răsăritul prin ochii, gândurile și lentila fotografei Ana Boraciu - 26 ianuarie 2023
37 thoughts on “Eu – copilul”