Azi e ziua lor, dar și a mea, a copilului din mine. Am crescut la țară și am niște amintiri perfecte, ale copilului crescut în mijlocul naturii. Cu totul alte amintiri decât cele pe care le vor avea fetele mele.

VARA. Alergam desculță prin praful moale de pe uliță, ca să ridic un nor imens de culoare gălbuie. Acum văd ideea asta prin filmele de acțiune, unde mașinile fac un cerc în trombă, pentru a se face pierdute de celelalte mașini urmăritoare. Mâncam corcodușe crude și caise încă verzi până mi se strepezeau dinții de la atâta acru și mă durea, inevitabil, burta. După o ploaie caldă, toate băltoacele cu apă erau ale mele. Toate, una nu ratam. Nu mă întrebați ce mă putea distra în asemenea hal această alergare dintr-o baltă în alta. Atât de tare, că a rămas bine înțepenită la capitolul amintiri. Hrăneam găini și capre. Mâncam felii de pepene, mușcam direct din ele și apoi mă minunam cât de lipicioasă pot fi. Pe tot corpul. Din coji, îmi imaginam că am patine. Cu picioarele pe ele, pe partea cu coaja, mă credeam pe cel mai tare patinoar, în mijlocul verii.

TOAMNA. Știuleții nedesfăcuți de porumb erau păpușile mele preferate. Era bătaie între copii pe cei cu mătasea cea mai lungă și cea mai deasă, căci reprezenta cel mai frumos păr. M-am jucat în glugi de coceni. Am băut litri de must. Până începea să fermenteze și mă lua cu amețeală. Gata, acum m-am prins. Acum știu de ce îmi place vinul roșu de butuc.

IARNA. Mergeam cu colindul. O traistă plină cu nuci, mere, covrigi. De Plugușor, primeam bani. Era colindul meu preferat. Restul nu mă atrăgeau. Căram prea mult, cântam prea mult, înghețam bocnă dar trăiam o fericire imposibil de înțeles generațiilor de acum. Mâncam mult șorici. Chiar și așa, am fost toată viața o slăbănoagă. Flăcările focului de la gura sobei mă fascinau. Mă încălzeau.

PRIMĂVARA. Mireasma florilor de atunci încă o mai știu, o simt organic în fiecare primăvară. În fiecare ghiocel, zambilă, narcisă, liliac sau lalea. Nu-mi plăcea să vopsesc ouă, dar îmi plăcea masa festivă de Paște, când ne adunam cu toții în jurul ei. Îmi plăcea să ajut la tot ce însemna pregătirea acesteia.

Copilul de atunci este copilul de azi, din mine. Îl iubesc, îl ascult, mă joc cu el atunci când o cere. Altfel, n-aș mai fi eu însămi.

foto: descopera.ro

• Despre
• Ultimele Postari

Fabiola Ion

Îmi place să râd. Mult, sincer şi cu oameni cu drag de viaţă. Am şi plâns, dar rimelul curs pe obraji nu se asorta cu sufletul meu. Am descoperit că-mi place să mă joc cu literele, să le potrivesc zâmbetului, să le dau sens și valoare. Deși nu le-am studiat îndeajuns, ele mi-au pătruns în suflet, apreciind astfel puterea lor incontestabilă.

Am descoperit că, așezate cu grijă în vârful unei penițe meșteșugite, ele pot crea un întreg univers, menit să schițeze uneori destine. Astfel, prin intermediul lor, pot transmite o stare de bine frunților încruntate de atâtea griji sau pot stârni emoții în inimi închistate, care au uitat să simtă.

Prin ele, am descoperit oameni și întâmplări, vise și speranțe, zâmbete și lacrimi. De fapt m-am descoperit pe mine, într-o altă formă, poate cea mai autentică dintre toate, iar pentru asta nu mă pot simți decât binecuvântată și recunoscătoare.

Ultimele postari ale lui Fabiola Ion (vezi toate)

• Și dac-aș fi un răsărit, tot aș admira unul (11) - 28 iunie 2022
• Cărțile din mine - 22 iunie 2022
• Tu cu ce te mai tamponezi? - 9 iunie 2022