Mi se făcu dor de puțină filosofeală. Așa, ca de sfârșit de zi. Zi plină, ca oricare alta, în care nu prea ai timp să-ți auzi gândurile, doar frânturi din ele, uneori în picaj liber, alteori în cel mai săltăreț ritm posibil.
Noi, oamenii, ființe foarte ciudate. Când avem liniște, ne e dor de agitație și adrenalină, când avem aceste lucruri, subit ni se face dor de calmitate, de echilibrul nostru interior. Când ne plictisim de moarte și ne dorim să ne lovească un meteorit, doar, doar, om simți și noi ceva, când suntem loviți drept în plex, nu suportăm, bineînțeles, și vrem rapid să ajungem de unde am plecat. Cine să ne mai înțeleagă?
Tot noi. Cine altcineva?
Ne dorim bunăstare materială, mașini, case, haine, cățel, purcel. Unii dintre noi ajung să le aibă, uneori cu mare sacrificiu. Când și ultima treaptă e atinsă, în fuga asta continuă, o luăm de la capăt. Nimic nu ne convine, nu suntem mulțumiți, simțim goluri, găuri, vrem altceva, naiba mai știe ce, că deja am cam făcut totul. Când învățăm să punem punct? După ce ne lovim tare de grinda de sus? Puțin probabil. Unii se lovesc și tot nu pun punct. Merg mai departe. Doar așa se simt fericiți. Dar cumplit de nefericiți în același timp.
Când oare se învață acest lucru? Se poate învăța? Sau e scris în codul nostru genetic să ne dorim contradicții de sentimente, să descoperim și binele și răul, și dulcele și amarul? Când oare facem diferența?
Avem sănătate. Și nu o prețuim la justa ei valoare. Abia când o pierdem, ne dăm seama cât de nesăbuiți am fost în faptul că am ignorat-o. Cine să ne mai înțeleagă?
Tot noi, evident.
Undeva, ne pierdem pe drum, greu de zis momentul sau motivul. Facem analiză de situație pas cu pas, perfect organizată iar rezultatul în loc să fie fix, dă tot cu virgulă. A naibii virgulă!
- Câtă primăvară încape într-o floare? - 24 martie 2023
- Răsăritul prin ochii, gândurile și lentila fotografului Andrei Dobre - 9 martie 2023
- Sfânta Superficialitate, cea de toate zilele - 3 martie 2023
8 thoughts on “Paradoxul oamenilor”