Mi se făcu dor de puțină filosofeală. Așa, ca de sfârșit de zi. Zi plină, ca oricare alta, în care nu prea ai timp să-ți auzi gândurile, doar frânturi din ele, uneori în picaj liber, alteori în cel mai săltăreț ritm posibil.

Noi, oamenii, ființe foarte ciudate. Când avem liniște, ne e dor de agitație și adrenalină, când avem aceste lucruri, subit ni se face dor de calmitate, de echilibrul nostru interior. Când ne plictisim de moarte și ne dorim să ne lovească un meteorit, doar, doar, om simți și noi ceva, când suntem loviți drept în plex, nu suportăm, bineînțeles, și vrem rapid să ajungem de unde am plecat. Cine să ne mai înțeleagă?

Tot noi. Cine altcineva? 

Ne dorim bunăstare materială, mașini, case, haine, cățel, purcel. Unii dintre noi ajung să le aibă, uneori cu mare sacrificiu. Când și ultima treaptă e atinsă, în fuga asta continuă, o luăm de la capăt. Nimic nu ne convine, nu suntem mulțumiți, simțim goluri, găuri, vrem altceva, naiba mai știe ce, că deja am cam făcut totul. Când învățăm să punem punct? După ce ne lovim tare de grinda de sus? Puțin probabil. Unii se lovesc și tot nu pun punct. Merg mai departe. Doar așa se simt fericiți. Dar cumplit de nefericiți în același timp. 

Când oare se învață acest lucru? Se poate învăța? Sau e scris în codul nostru genetic să ne dorim contradicții de sentimente, să descoperim și binele și răul, și dulcele și amarul? Când oare facem diferența?

Avem sănătate. Și nu o prețuim la justa ei valoare. Abia când o pierdem, ne dăm seama cât de nesăbuiți am fost în faptul că am ignorat-o. Cine să ne mai înțeleagă?

Tot noi, evident.

Undeva, ne pierdem pe drum, greu de zis momentul sau motivul. Facem analiză de situație pas cu pas, perfect organizată iar rezultatul în loc să fie fix, dă tot cu virgulă. A naibii virgulă!

• Despre
• Ultimele Postari

Fabiola Ion

Îmi place să râd. Mult, sincer şi cu oameni cu drag de viaţă. Am şi plâns, dar rimelul curs pe obraji nu se asorta cu sufletul meu. Am descoperit că-mi place să mă joc cu literele, să le potrivesc zâmbetului, să le dau sens și valoare. Deși nu le-am studiat îndeajuns, ele mi-au pătruns în suflet, apreciind astfel puterea lor incontestabilă.

Am descoperit că, așezate cu grijă în vârful unei penițe meșteșugite, ele pot crea un întreg univers, menit să schițeze uneori destine. Astfel, prin intermediul lor, pot transmite o stare de bine frunților încruntate de atâtea griji sau pot stârni emoții în inimi închistate, care au uitat să simtă.

Prin ele, am descoperit oameni și întâmplări, vise și speranțe, zâmbete și lacrimi. De fapt m-am descoperit pe mine, într-o altă formă, poate cea mai autentică dintre toate, iar pentru asta nu mă pot simți decât binecuvântată și recunoscătoare.

Ultimele postari ale lui Fabiola Ion (vezi toate)

• Câtă primăvară încape într-o floare? - 24 martie 2023
• Răsăritul prin ochii, gândurile și lentila fotografului Andrei Dobre - 9 martie 2023
• Sfânta Superficialitate, cea de toate zilele - 3 martie 2023