E vară. E cald. E chiar foarte cald. Uneori asta poate produce disconfort, mai ales la somn. Sau poate sunt de vină un cappuccino și 600 ml de ceai verde consumate de mine pe durata întregii zile. 

Cert este că seara, la culcare, nu pot adormi. Aerul condiționat merge dar pe mine Moș Ene refuză cu desăvârșire să mă viziteze. El combinat cu sforăiturile soțului care se pare că nici un gâdilat sau mișcat nu au efect, fac ca minutele nedormite să se transforme în aproape două ore. Adică cam în jur de 12 noaptea reușesc și eu să adorm. Asta după ce am făcut vreo treijde clătite în pat. Sau am băgat partea mea de așternut la centrifugă.

Alunec în lumea viselor pe care greu mi-o amintesc dimineața sau deloc. Doar dacă e vreun vis interesant. La ora 3:20 noaptea (sau dimineața?) sar ca arsă din pat. Luminile sunt aprinse în aproape toată casa, buburuza mică e la mine în dormitor și îmi spune liniștită că nu poate dormi fiindcă are nasul înfundat. Ok, merg împleticindu-mă spre dormitorul ei, să-i desfund nasul și s-o culc la loc. Dar mai întâi să sting luminile. La ce i-o fi trebuit toate aprinse? 

Pe hol, îmi zâmbește și mă întreabă senin:

– Mami, putem să vedem răsăritul de soare?

– Acum?

-Da.

Rămân cu gura căscată. Oricum o aveam așa când m-am trezit brusc de la luminile din casă. Credeam că e deja dimineață, am dormit prea mult iar soarele îmi bate puternic în dormitor. Am uitat s-o închid. 

1. Cum dracu’ poate un copil să zâmbească așa drăguț la 3 noaptea? Că eu sunt praf. 

2. De unde și până unde ideea asta strălucită în miez de noapte?

Fiindcă era lucidă, nu somnambulă, cum am pățit-o cu ea într-o noapte. Încerc s-o lămuresc că nu se poate acum fiindcă soarele răsare mai târziu. Îmi forțez creierul să se trezească de-a binelea ca să aproximez ora de răsărit. În niciun caz la ora aia.

Ne suim în pat și mă întreabă: 

– Da’ nu mai putem aștepta puțin?

Cred că glumește. Sigur glumește. De fapt nu. Nu adoarme imediat, se frichinește lângă mine, în timp ce eu mă gândesc că sigur nu o să mă trezesc la 7 singură și de bună voie. Într-un final adoarme. Și eu. Cred că e 4 dimineața sau mai mult. M-am scutit de efortul de a mă uita la ceas. Mai bine dorm. 

La 7.15 cine se trezește prima? Ați ghicit. Buburuza mică. Sin-gu-ră.

– Hai mami, nu te trezești?!  La 8 trebuie să mă duci la A.

Urma să meargă la plajă cu mătușa ei.

foto: webcultura.ro

• Despre
• Ultimele Postari

Fabiola Ion

Îmi place să râd. Mult, sincer şi cu oameni cu drag de viaţă. Am şi plâns, dar rimelul curs pe obraji nu se asorta cu sufletul meu. Am descoperit că-mi place să mă joc cu literele, să le potrivesc zâmbetului, să le dau sens și valoare. Deși nu le-am studiat îndeajuns, ele mi-au pătruns în suflet, apreciind astfel puterea lor incontestabilă.

Am descoperit că, așezate cu grijă în vârful unei penițe meșteșugite, ele pot crea un întreg univers, menit să schițeze uneori destine. Astfel, prin intermediul lor, pot transmite o stare de bine frunților încruntate de atâtea griji sau pot stârni emoții în inimi închistate, care au uitat să simtă.

Prin ele, am descoperit oameni și întâmplări, vise și speranțe, zâmbete și lacrimi. De fapt m-am descoperit pe mine, într-o altă formă, poate cea mai autentică dintre toate, iar pentru asta nu mă pot simți decât binecuvântată și recunoscătoare.

Ultimele postari ale lui Fabiola Ion (vezi toate)

• Fotografiile au suflet - 24 iulie 2024
• Când ego-ul e regele sufletului tău - 22 mai 2024
• Lucrurile bune vin când vor ele, nu când vrem noi - 16 aprilie 2024