Acel 19 august, întipărit pentru totdeauna în sufletul meu. Acea amorțire a unei bucăți din creier de parcă aveam un cui înfipt. Acea durere ascuțită. Acea frică. Acea remușcare că aș fi putut face ceva. Acea incapacitate de a lua vreo decizie. Și câte au mai fost de luat.
Acel pumn de pământ refuzând să se împrăștie. Acel refuz de a sta în biserică. Acel miros inconfundabil de tămâie care m-a urmărit mulți ani. Acel negru. Insuportabil de negru, chiar și acum, după atâția ani. Acel râu de lacrimi care a curs în neștire. Apoi a secat, aproape pentru totdeauna. De atunci am fost incapabilă să mai plâng așa de mult sau de intens.
Acel dor și gol. Acea singurătate. Acel moment când cineva a plâns amarnic că nu ai fost acolo. Acea persoană care atunci a fost lângă mine, când alta își avea locul. Acel drum.
Acel gând nebun care m-a urmărit înainte și după. Acea promisiune. Apoi acel tort cinic, mare și alb, groaznic de alb și lacrima din colțul ochiului.
Toate astea le-am simțit. Le știu exact cum au fost chiar și acum. În fiecare an.
Ai fi împlinit 65 ani. O vârstă rotundă și frumoasă. Mi-aduc aminte că îți plăcea DALIDA.
Uite, numai pentru tine!
- Cartea și fotografia, echilibrul perfect - 3 mai 2023
- Cărți gratuite în Constanța - 25 aprilie 2023
- Florile din viața mea - 9 aprilie 2023
17 thoughts on “Acel 19”