Dacă tot a venit muntele la mine, cu temperaturile lui scăzute, am zis că o plimbare prin parc, eventual o întâlnire sunt binevenite. Aşa că zis şi făcut. Îmbrăcat, parfumat şi direcţia parc. Sunat în prealabil, stabilit punct de întâlnire. Mesaje peste mesaje. Să nu carecumva să îndrăznesc să întârzii. Că după ce că timpul e scurt şi foarte preţios, şi pe ăla să-l pierd aiurea, nu prea sună bine. Aaa, dar n-am menţionat că buburuza mare e făptaşa? Adică ea plimbat, întâlnit cu o prietenă, eu doar căruţaşa, pardon şoferiţa. 

Că e de la sine înţeles că prezenţa mea era total inoportună. Ce să fac eu, să casc gura la discuţiile lor filozofice despre viaţă şi iubiri moarte sau să fiu eventual cuier umblător pentru gentuţă, bluziţă, husă de role? 

Aşa că:

1. Aruncat copilu’ eventual din maşină, din mers dacă se poate, departe de locul de întâlnire, că e old fashion să fii dusă la întâlnire de preistorica mamă.
2. După ce găsit loc de parcare, musai lipit fundul de scaun, eventual făcut gâtul de girafă şi scos pe turelă, să vadă ochiul vigilent de părinte cu cine se întâlneşte sau dacă sigur e colega cu care trebuie să se întâlnească. Se mai pune problema dacă a şi venit la întâlnire?
3. Dacă venit chef subit (mie şi buburuzei mici) pentru o plimbare prin acelaşi parc (Doamne, ce idee neinspirată!), neapărat în zona diametral opusă plimbării celor două pupeze fete. Neapărat fără a avea cel mai mic contact vizual. Neapărat calculat logaritmi şi scheme logice să nu ni se intersecteze paşii.
4. Dacă providenţa face ca totuşi să ne întâlnim pe vreo alee de parc, musai privirea în pământ sau prin copaci după ciori. Aaa, ar mai fi o soluţie. Mâna făcută ochelari de cal, să nu vezi decât pe unde calci. V-am zis că parcul are câteva hectare?
5. La final de distracţie chin, eu şi buburuza mică aşteptat cuminte, cuminţele în maşină să vină cea mare, să-şi dea ochii peste cap, să spună că a fost minunat dar trebuia mai mult timp şi degeaba am sunat, că ea oricum nu a auzit telefonul. Ştiţi, telefonul este pentru orice altceva, mai puţin de vorbit cu părinţii! Niciodată, dar niciodată, copilul nu e de vină. Ori telefonul  e pe mute, deci motiv serios să nu-ţi răspundă, ori nu este auzit, la vreo petrecere acest lucru este chiar o minune dumnezeiască, sau eşti primul responsabil că nu are baterie suficient de bună, încât să ţină măcar cinci minute tuturor aplicaţiilor de pe el.

foto:contrasens.com

• Despre
• Ultimele Postari

Fabiola Ion

Îmi place să râd. Mult, sincer şi cu oameni cu drag de viaţă. Am şi plâns, dar rimelul curs pe obraji nu se asorta cu sufletul meu. Am descoperit că-mi place să mă joc cu literele, să le potrivesc zâmbetului, să le dau sens și valoare. Deși nu le-am studiat îndeajuns, ele mi-au pătruns în suflet, apreciind astfel puterea lor incontestabilă.

Am descoperit că, așezate cu grijă în vârful unei penițe meșteșugite, ele pot crea un întreg univers, menit să schițeze uneori destine. Astfel, prin intermediul lor, pot transmite o stare de bine frunților încruntate de atâtea griji sau pot stârni emoții în inimi închistate, care au uitat să simtă.

Prin ele, am descoperit oameni și întâmplări, vise și speranțe, zâmbete și lacrimi. De fapt m-am descoperit pe mine, într-o altă formă, poate cea mai autentică dintre toate, iar pentru asta nu mă pot simți decât binecuvântată și recunoscătoare.

Ultimele postari ale lui Fabiola Ion (vezi toate)

• Lucrurile bune vin când vor ele, nu când vrem noi - 16 aprilie 2024
• Și dac-aș fi un răsărit, tot aș admira unul (24) - 1 aprilie 2024
• Spiritualitate - 19 martie 2024