Isprava buburuzei mici

 Vin acasă și mi se înmânează următoarea scrisoare. Plicul trece dintr-o mânuță mică emoționată, într-una mare, de adult răcit și obosit și fără chef de nimic. Adică eu.image

image

Asta fiindcă tot m-am umflat în pene cu puiul mare de cioară, acum e rândul și celui mic. Că știe să umble bine la sentiment. 😀

P.S. Scuzați greșeala ei de ortografie. 

P.P.S. Și eu draga mea, de la pământ la cer și înapoi!!!

 

Fabiola Ion

by

Îmi place să râd. Mult, sincer şi cu oameni cu drag de viaţă. Am şi plâns, dar rimelul curs pe obraji nu se asorta cu sufletul meu. Am descoperit că-mi place să mă joc cu literele, să le potrivesc zâmbetului, să le dau sens și valoare. Deși nu le-am studiat îndeajuns, ele mi-au pătruns în suflet, apreciind astfel puterea lor incontestabilă. Am descoperit că, așezate cu grijă în vârful unei penițe meșteșugite, ele pot crea un întreg univers, menit să schițeze uneori destine. Astfel, prin intermediul lor, pot transmite o stare de bine frunților încruntate de atâtea griji sau pot stârni emoții în inimi închistate, care au uitat să simtă. Prin ele, am descoperit oameni și întâmplări, vise și speranțe, zâmbete și lacrimi. De fapt m-am descoperit pe mine, într-o altă formă, poate cea mai autentică dintre toate, iar pentru asta nu mă pot simți decât binecuvântată și recunoscătoare.

10 thoughts on “Isprava buburuzei mici

Lasă un răspuns