Naiba m-a pus să umblu în tolba cu amintiri, dar mi-a plăcut tot ce am redescoperit. Jurnale, flori presate dar cu miros intact, multe scrisori parfumate, rujate, mâzgălite, unele din doar câteva cuvinte, altele adevărate bucăți de suflet așternute pe foi îngălbenite, vederi, felicitări de pe vremea când încă se mai trimiteau prin poștă. Invitații de la propria nuntă, mărturii, bomboane, bucăți de dantelă, primele ecografii cu buburuzele mele, un moț (al cui o fi?) dar și carnete de note, diplome. Am redescoperit emoții și-un zâmbet șters în colțul gurii. Toate astea parcă au aparținut  altei persoane, nu mie, cea de acum.

Cel mai tare m-a amuzat când am descoperit într-o agendă cu tot felul de însemnări, decalogul meu, cel al unei puștoaice de numai 16 ani, ce aparținea unei generații proaspăt ieșite din comunism, atât aveam când l-am scris. Credeam cu tărie în cele zece porunci și încă mai cred. Habar nu am de ce le-am scris atunci, când mintea mea era făcută doar pentru visare de Feți Frumoși și invidie pe noutățile vestimentare ale colegelor mele de liceu, dar știu sigur că ele au fost etalonul meu în viață, chiar dacă uneori am mai trișat.

Recitindu-le acum, admir adolescenta care și-a trasat atunci asemenea directive de viață. Mă întreb acum câți dintre adolescenții de azi și-ar scrie astfel de „porunci”, benevol, pe care eventual, să le și respecte. 

• Despre
• Ultimele Postari

Fabiola Ion

Îmi place să râd. Mult, sincer şi cu oameni cu drag de viaţă. Am şi plâns, dar rimelul curs pe obraji nu se asorta cu sufletul meu. Am descoperit că-mi place să mă joc cu literele, să le potrivesc zâmbetului, să le dau sens și valoare. Deși nu le-am studiat îndeajuns, ele mi-au pătruns în suflet, apreciind astfel puterea lor incontestabilă.

Am descoperit că, așezate cu grijă în vârful unei penițe meșteșugite, ele pot crea un întreg univers, menit să schițeze uneori destine. Astfel, prin intermediul lor, pot transmite o stare de bine frunților încruntate de atâtea griji sau pot stârni emoții în inimi închistate, care au uitat să simtă.

Prin ele, am descoperit oameni și întâmplări, vise și speranțe, zâmbete și lacrimi. De fapt m-am descoperit pe mine, într-o altă formă, poate cea mai autentică dintre toate, iar pentru asta nu mă pot simți decât binecuvântată și recunoscătoare.

Ultimele postari ale lui Fabiola Ion (vezi toate)

• Și dac-aș fi un răsărit, tot aș admira unul (17) - 3 februarie 2023
• Răsăritul prin ochii, gândurile și lentila fotografei Galia Dan - 2 februarie 2023
• Răsăritul prin ochii, gândurile și lentila fotografei Ana Boraciu - 26 ianuarie 2023