Are fiică-mea mică un stil de a-mi așeza gândurile în linie dreaptă, mai ceva ca soldații la paradă, ceva de speriat. Cumva dacă îndrăznesc gândurile mele să se răzlețească fie și un centimetru mai sus sau mai jos de acea linie perfectă, sfîîş, cu biciul din dotare prin aer, mi le aliniază chiar de-ar fi să necheze ele dornice să alerge într-un galop dement. Neah, înapoi în formație! Ar vrea și ele să zburde pe tărâmul viselor măcar trei minute dar ți-ai găsit, le pune ea la treabă în doi timpi și trei pocnituri de degete.

Și treaba asta e realizabilă dintr-o singură întrebare sau enunț. Capacitatea ei mă uimește. Să vă lămuresc. Primul exemplu:

Să mergem mâine să-mi iei cremă din aia bună, de la magazinul ăla mare, la care ai fost tu, în ziua aia în care te-ai enervat că n-ai găsit chestia aia roșie.

Buunn. Uitați aici nor de praf. Furtună. Gându’ unu vine de pe unde numai el știe că a umblat (ah, și ce bine a umblat!!) și se-ntreabă care cremă. Apoi al doilea, care era într-o ședință, trage aer în piept și face socoteli prin câte magazine mari a fost în ultima perioadă. Gândul trei deja se relaxa la spa când trebuie să-și încordeze mușchiul minții și să deducă ce o fi fost chestia aia roșie de a produs nervi posesoarei de herghelie de gânduri. Iar gândul-şef trebuie să organizeze gândurile subalterne, să facă conexiuni logice, ca să priceapă ce naiba a vrut buburuza mică să spună. Deci muncă în echipă și mai multe întrebări ajutătoare.

• Care cremă bună? E de mâncare sau de dat pe corp?
• Cum se numește magazinul ăla mare? În ce zonă e? Ce vinde?
• În ce zi am fost? O fi fost săptămâna asta?
• Ce naiba mi-oi fi dorit eu atât de mult și roșu încât să mă enervez?

Iată descifrarea a ce a vrut de fapt să-mi spună.

 Să mergem mâine să îi iau cremă de brânză (sau brânză tartinabilă) de la Carrefour, unde am fost acum vreo două săptămâni, în ziua în care m-am hotărât să cumpăr un lighean de plastic mare neapărat albastru.

Aici a greșit culoarea. Și nu-mi venea să cred că nu au pe albastru. Toate culorile, numai albastru nu. Deci cum să nu mă crizez? 😀

Al doilea exemplu, și credeți-mă că e suficient pentru alt scurtcircuit neuronal:

Radu a zis că el vrea să mergem la piscina aia unde n-am avut eu costum de baie.

Ooaaiii, mi-e rău. Radu, piscină, FĂRĂ costum de baie. La exemplul ăsta gândurile mele aproape că și-au dat duhul. Niște sinapse s-au blocat. Dar am rezolvat misterul, deși mă tăiaseră niște transpirații. Vara trecută a fost la o petrecere la piscină, am uitat costumul de baie acasă și am luat unul de împrumut, iar ea s-a distrat foarte bine cu Radu, colegul ei de clasă.

Concluzie: nu mă puneți să dezleg integrame! Sunt un fleac, le-am ciuruit!

foto: pressalert.ro

• Despre
• Ultimele Postari

Fabiola Ion

Îmi place să râd. Mult, sincer şi cu oameni cu drag de viaţă. Am şi plâns, dar rimelul curs pe obraji nu se asorta cu sufletul meu. Am descoperit că-mi place să mă joc cu literele, să le potrivesc zâmbetului, să le dau sens și valoare. Deși nu le-am studiat îndeajuns, ele mi-au pătruns în suflet, apreciind astfel puterea lor incontestabilă.

Am descoperit că, așezate cu grijă în vârful unei penițe meșteșugite, ele pot crea un întreg univers, menit să schițeze uneori destine. Astfel, prin intermediul lor, pot transmite o stare de bine frunților încruntate de atâtea griji sau pot stârni emoții în inimi închistate, care au uitat să simtă.

Prin ele, am descoperit oameni și întâmplări, vise și speranțe, zâmbete și lacrimi. De fapt m-am descoperit pe mine, într-o altă formă, poate cea mai autentică dintre toate, iar pentru asta nu mă pot simți decât binecuvântată și recunoscătoare.

Ultimele postari ale lui Fabiola Ion (vezi toate)

• Cartea și fotografia, echilibrul perfect - 3 mai 2023
• Cărți gratuite în Constanța - 25 aprilie 2023
• Florile din viața mea - 9 aprilie 2023