Cum am ajuns să dorm singură

rbfrp03120_d1Cu poruncă, bineînțeles. N-am mai dormit singură de aaa, ăăă, îîî….mai bine de douăzeci de ani. Nici nu mai știu cum e. Cred că am adunat totuși niște nopți însingurate în toți acești ani, dar nu mai mult de treizeci.

Și uite că deodată, fără preaviz și puterea de a comenta sau modifica decizia, sunt înștiințată că în seara asta dorm singură. Exilată. Buburuza mică îmi spune ferm să părăsesc patul conjugal fiindcă ea vrea să doarmă cu ta-su. A fost atinsă în suflețelul ei de o seară exclusivistă cu el și vrea să prelungească momentul. Eu trebuie să plec, n-are loc de mine să se desfășoare.

Bun, atunci Măria Sa Patul (altul) și cu mine ne facem de cap. Am deja perne la alegere, la fel și pilote. Hai că primesc în pat și o carte. Atât. Da’ pe cine să mai înghiontesc eu noaptea? Sau să electrocutez cu picioarele mele sloi? Ori să-mi exercit funcția de stăpână exclusivă a telecomenzii, patului și întregii pilote? Sau să fiu căutată mai spre dimineață într-o încercare firavă de a primi un colț de învelitoare? Că eu sunt sărmăluță în ea. Fir-ar, nimeni din familie nu vrea un astfel de tratament.

Recunosc, nu mă încântă deloc ideea. Da’ n-am ce face. Mă sacrific. Doar pentru o noapte, o iau ca pe o provocare. Și sper să nu cad din pat tot foindu-mă și să dorm bine, altfel mâine dimineață ar fi bine ca toți membrii familiei să mă evite. Că s-ar putea să mârâi. Și sunt atât de adorabilă când fac lucru’ ăsta de la prima oră… oaaaii, ceva de speriat.

Măcar buburuza mică e fericită, la fel și ta-su. Că are și el în sfârșit parte de pilotă. Și nu mă apucă schimbatul de perne, a lui întotdeauna mi se pare că e cea pe care dorm eu cel mai bine. 

N-am crezut că o să fac asta, mai ales că eu am mai părăsit patul conjugal în favoarea fetelor, dar niciodată n-am dormit singură. Hai, fie, de câteva ori. Uite că acel „niciodată să nu spui niciodată” mi se aplică perfect. De data aceasta.

foto: gettyimages.com

 

Fabiola Ion
Ultimele postari ale lui Fabiola Ion (vezi toate)

by

Îmi place să râd. Mult, sincer şi cu oameni cu drag de viaţă. Am şi plâns, dar rimelul curs pe obraji nu se asorta cu sufletul meu. Am descoperit că-mi place să mă joc cu literele, să le potrivesc zâmbetului, să le dau sens și valoare. Deși nu le-am studiat îndeajuns, ele mi-au pătruns în suflet, apreciind astfel puterea lor incontestabilă. Am descoperit că, așezate cu grijă în vârful unei penițe meșteșugite, ele pot crea un întreg univers, menit să schițeze uneori destine. Astfel, prin intermediul lor, pot transmite o stare de bine frunților încruntate de atâtea griji sau pot stârni emoții în inimi închistate, care au uitat să simtă. Prin ele, am descoperit oameni și întâmplări, vise și speranțe, zâmbete și lacrimi. De fapt m-am descoperit pe mine, într-o altă formă, poate cea mai autentică dintre toate, iar pentru asta nu mă pot simți decât binecuvântată și recunoscătoare.

19 thoughts on “Cum am ajuns să dorm singură

Lasă un răspuns