Parcă ne-a călcat trenul pe toţi patru. Luni dimineaţa, la ora ŞAPTE!!! Ieri adică. Nu că astăzi am fi mai breji. Păi asta-i oră de trezit din visare? După trei săptămâni de trezit cel mai puţin la ora nouă, luni e ceva aşa, ieşit din tipar.
Sună telefonul. Noroc că nu e în raza mea.
„E deja 7?
Da.
Nu duc fetele la prima oră.
Deja?”
Mai practicăm „sportul” ăsta câteodată. În ziua în care au amândouă sportul, la prima oră. Da chiar aşa din prima zi, nu. Oricum, ele nu s-au trezit decât când au coborât din maşină. Sunt convinsă. Trebuiau să ajungă în clasă, nu? Eu n-am reuşit după o zi întreagă. Să trăiască cafeaua şi cine a inventat-o!
Startul a fost greu. Iar dacă la şcoală a fost aşa, o zi de cum-a-fost-în-vacanţă, la mine prima zi a fost de cască-bine-ochii-ai-multă-treabă-şi-nu-uita-să… Da, e o repartizare firească.
Măcar n-am uitat să-mi fac treaba, n-am uitat fetele la şcoală, n-am dormit cu capul pe birou, n-am uitat drumu’ înapoi spre casă, deci m-am declarat mulţumită. Pentru o primă zi de program, eu zic că ne-am descurcat toţi bine.
Da’ asta nu înseamnă că mintea mea nu e încă în vacanţă. Văd eu dacă până vineri se adună după drumuri.
Sper ca voi să aveţi o trecere mai uşoară! :))
foto: bit.ly
Îmi place să râd. Mult, sincer şi cu oameni cu drag de viaţă. Am şi plâns, dar rimelul curs pe obraji nu se asorta cu sufletul meu. Am descoperit că-mi place să mă joc cu literele, să le potrivesc zâmbetului, să le dau sens și valoare. Deși nu le-am studiat îndeajuns, ele mi-au pătruns în suflet, apreciind astfel puterea lor incontestabilă.
Am descoperit că, așezate cu grijă în vârful unei penițe meșteșugite, ele pot crea un întreg univers, menit să schițeze uneori destine. Astfel, prin intermediul lor, pot transmite o stare de bine frunților încruntate de atâtea griji sau pot stârni emoții în inimi închistate, care au uitat să simtă.
Prin ele, am descoperit oameni și întâmplări, vise și speranțe, zâmbete și lacrimi. De fapt m-am descoperit pe mine, într-o altă formă, poate cea mai autentică dintre toate, iar pentru asta nu mă pot simți decât binecuvântată și recunoscătoare.
44.15980128.634814
Apreciază:
Apreciere Încarc...
Îmi place să râd. Mult, sincer şi cu oameni cu drag de viaţă. Am şi plâns, dar rimelul curs pe obraji nu se asorta cu sufletul meu. Am descoperit că-mi place să mă joc cu literele, să le potrivesc zâmbetului, să le dau sens și valoare. Deși nu le-am studiat îndeajuns, ele mi-au pătruns în suflet, apreciind astfel puterea lor incontestabilă.
Am descoperit că, așezate cu grijă în vârful unei penițe meșteșugite, ele pot crea un întreg univers, menit să schițeze uneori destine. Astfel, prin intermediul lor, pot transmite o stare de bine frunților încruntate de atâtea griji sau pot stârni emoții în inimi închistate, care au uitat să simtă.
Prin ele, am descoperit oameni și întâmplări, vise și speranțe, zâmbete și lacrimi. De fapt m-am descoperit pe mine, într-o altă formă, poate cea mai autentică dintre toate, iar pentru asta nu mă pot simți decât binecuvântată și recunoscătoare.
18 thoughts on “Deja?”