M-ai învăţat să râd. M-ai învăţat să nu plec fruntea. M-ai învăţat să nu iau totul în serios. M-ai învăţat să văd soare acolo unde sunt nori. Uneori mari, mulţi şi negri, alteori doar nişte umbre palide, şterse, a ceea ce par a fi nori.
Mi-ai dat energie şi curaj. Curaj să merg pe nenorocita asta de sârmă a vieţii. Mi-ai dat încredere. Mi-ai dat şi lacrimi dar doar pentru a-mi vedea mai clar poarta sufletului. Mi-ai dat aripi. Mi-ai dat răbdare. Uneori, speranțe.
Mi-ai tot dat. Nici măcar n-ai vrut. Poate eu ţi-am luat cu forţa. Am tot insistat. Poate că n-ar fi trebuit. Nu ai cerut nimic în schimb. Dar te-ai golit pe tine. Te-am văduvit de-o parte din tine. Tu nu mai ai nimic din toate astea.
Nu mi-ai promis nimic dar… m-ai făcut multe să cred. Nu vreau să te pierd. Ești prea scump și prețios. Ai cam dispărut.
Cum să te găsesc?
(Din „Cioburi de suflet”)
foto: prowallpapers.ro
- Și dac-aș fi un răsărit, tot aș admira unul (17) - 3 februarie 2023
- Răsăritul prin ochii, gândurile și lentila fotografei Galia Dan - 2 februarie 2023
- Răsăritul prin ochii, gândurile și lentila fotografei Ana Boraciu - 26 ianuarie 2023
10 thoughts on “Timp”