M-ai învăţat să râd. M-ai învăţat să nu plec fruntea. M-ai învăţat să nu iau totul în serios. M-ai învăţat să văd soare acolo unde sunt nori. Uneori mari, mulţi şi negri, alteori doar nişte umbre palide, şterse, a ceea ce par a fi nori.
Mi-ai dat energie şi curaj. Curaj să merg pe nenorocita asta de sârmă a vieţii. Mi-ai dat încredere. Mi-ai dat şi lacrimi dar doar pentru a-mi vedea mai clar poarta sufletului. Mi-ai dat aripi. Mi-ai dat răbdare. Uneori, speranțe.
Mi-ai tot dat. Nici măcar n-ai vrut. Poate eu ţi-am luat cu forţa. Am tot insistat. Poate că n-ar fi trebuit. Nu ai cerut nimic în schimb. Dar te-ai golit pe tine. Te-am văduvit de-o parte din tine. Tu nu mai ai nimic din toate astea.
Nu mi-ai promis nimic dar… m-ai făcut multe să cred. Nu vreau să te pierd. Ești prea scump și prețios. Ai cam dispărut.
Cum să te găsesc?
(Din „Cioburi de suflet”)
foto: prowallpapers.ro
Am descoperit că, așezate cu grijă în vârful unei penițe meșteșugite, ele pot crea un întreg univers, menit să schițeze uneori destine. Astfel, prin intermediul lor, pot transmite o stare de bine frunților încruntate de atâtea griji sau pot stârni emoții în inimi închistate, care au uitat să simtă.
Prin ele, am descoperit oameni și întâmplări, vise și speranțe, zâmbete și lacrimi. De fapt m-am descoperit pe mine, într-o altă formă, poate cea mai autentică dintre toate, iar pentru asta nu mă pot simți decât binecuvântată și recunoscătoare.
- Și dac-aș fi un răsărit, tot aș admira unul (17) - 3 februarie 2023
- Răsăritul prin ochii, gândurile și lentila fotografei Galia Dan - 2 februarie 2023
- Răsăritul prin ochii, gândurile și lentila fotografei Ana Boraciu - 26 ianuarie 2023
10 thoughts on “Timp”