Există oameni trofeu sau oameni bijuterie care sunt etalați oriunde ar putea fi admirați, evenimente mondene, întruniri, petreceri, etc. Cu cât mai strălucitori, cu atât mai bine. Pentru deținători. Culmea e că unora dintre cei cu multă poleială pe ei chiar le place acest rol. Le-a intrat în sânge.

Există oameni curcubeu. Senini. Deschiși. Calzi. E o plăcere să îi ai prin preajmă, te destind, îți aduc zâmbetul pe buze, oricât de încruntat ai fi. Sunt efervescenți, euforici, șarmanți, te gândești că ori sunt loviți cu cărămida-n cap, ori au defect din fabricație.

Există oameni mausoleu. Lângă ei și cel mai sincer zâmbet îngheață subit pe buze. Sunt sobri, reci, au prestanță dar n-au substanță. Oricât ai încerca să îi percepi și altfel, nu sunt. Glaciațiunea e infimă pe lângă starea lor. 

Există și oameni diamant. Sunt rari, extrem de rari, asemeni pietrei prețioase. Duritatea lor te poate intimida. Dacă ai răbdarea să-i cunoști puțin, vei vedea că strălucesc rar, dar când o fac te fascinează. Te atrag. Sunt oameni care sunt modele de urmat, oameni de la care ai ce învăța, oameni pe care nu ar trebui să-i ocolești.

Bine-ar fi să nu-i mai tot încurcăm, să-i confundăm, să ne-amăgim că sunt altfel decât sunt. Bine-ar fi să nu ne mai pierdem atât de ușor fărâma de răbdare pe care o mai avem pentru a face asta. Bine-ar fi să acceptăm că mai și greșim, e tot o formă de-nvățare și-asta. Bine-ar fi…

Uneori timpul te-ajută să faci diferența, alteori nu. Uneori îi dai timpului timp numai pentru a vedea clar din ce categorie fac parte.

Dar ce te faci când întâlnești oameni cameleon? Oameni pe care-i plimbi dintr-o ogradă în alta și tot nu-i poți lăsa într-una. Oameni care ar fi puțin trofeu, ar fi un curcubeu într-un mausoleu și care deși șlefuiți ar arăta ca un diamant. Fals, ce-i drept, dar diamant.

Ei bine, aici ar fi o mare dilemă. Și mai mult decât atât, niciodată n-o să știm. Fiindcă un cameleon rămâne întotdeauna un cameleon.

foto: decostick.ro

• Despre
• Ultimele Postari

Fabiola Ion

Îmi place să râd. Mult, sincer şi cu oameni cu drag de viaţă. Am şi plâns, dar rimelul curs pe obraji nu se asorta cu sufletul meu. Am descoperit că-mi place să mă joc cu literele, să le potrivesc zâmbetului, să le dau sens și valoare. Deși nu le-am studiat îndeajuns, ele mi-au pătruns în suflet, apreciind astfel puterea lor incontestabilă.

Am descoperit că, așezate cu grijă în vârful unei penițe meșteșugite, ele pot crea un întreg univers, menit să schițeze uneori destine. Astfel, prin intermediul lor, pot transmite o stare de bine frunților încruntate de atâtea griji sau pot stârni emoții în inimi închistate, care au uitat să simtă.

Prin ele, am descoperit oameni și întâmplări, vise și speranțe, zâmbete și lacrimi. De fapt m-am descoperit pe mine, într-o altă formă, poate cea mai autentică dintre toate, iar pentru asta nu mă pot simți decât binecuvântată și recunoscătoare.

Ultimele postari ale lui Fabiola Ion (vezi toate)

• Și dac-aș fi un răsărit, tot aș admira unul (17) - 3 februarie 2023
• Răsăritul prin ochii, gândurile și lentila fotografei Galia Dan - 2 februarie 2023
• Răsăritul prin ochii, gândurile și lentila fotografei Ana Boraciu - 26 ianuarie 2023