A venit în sfârșit vacanța, asta de Paște, nu înainte de a ne trece prin proba de foc a săptămânii ”Școala altfel”. O idee bună aș zice, dacă n-ar genera puțin haos în programul părinților, dacă nu ar dori toți la Delfinariu în aceeași zi, la film, sau la muzeu.

Și eu am avut parte de această experiență, la vremea mea, intitulată generic ”practică”. Care dura două săptămâni. Iar la final eram remunerată. Erau banii cei mai munciți de mine în copilărie și cei mai greu cheltuiți. Fiindcă efortul de ai obține era inestimabil.

Știuleții de porumb primiți în freză, frica de șoareci morți sau vii, zeama de struguri zdrobiți ajunsă până-n chiloți, plus bâzăit de albine dornice de aș încerca acele pe pielea mea, doar eram îmbălsămată de miros și aromă divină, lipicoasă din cap până-n tălpi, mersul piticului pe distanțe considerabile pentru a depista vreun cartof distrofic, uitat de soartă sau de alții, sunt doar câteva elemente care mi-au marcat această experiență, foarte educativă de altfel.

Douăzeci de ani mai târziu, alte timpuri, alte vremuri, cu totul și cu totul alte experiențe. De exemplu, plantatul unui copac într-un parc de joacă ar fi foarte educativ dacă copiii n-ar fi împrăștiați care pe unde le-a fost atracția mai mare, leagăn, topogan, cățărat, alergat. Iar noi, părinții, tocmai ce primeam o lecție cap-coadă despre pomicultură.

Sau, de exemplu, vizitarea Casei Poporului ar fi fost tare educativă, despre cum să nu epatezi prin opulență, dacă n-am fi jucat cel mai complex joc de-a v-ați ascunselea părinți și copii deopotrivă, prin imensele săli vizitate. Ce-am reținut cu toții, inclusiv cei de la pază și control de la intrare, acustica este excelentă!! Un simplu fluier, accesoriu indispensabil învățătoarei, a făcut ravagii.

De altfel, mă bucur că am mai supraviețuit încă un an acestei minunate săptămâni care pune părul și nervii pe moațe multor părinți. Până acum n-am întâlnit vreunul fericit că trebuie să facă scheme logice pentru a fugi din timpul programului, să poată fi în două locuri deodată pentru a-și recupera copiii. Am pățit-o și eu, dar pentru asta s-au inventat bunicii, vecinii sau bonele, nu?

foto: www.romaniatv.net

• Despre
• Ultimele Postari

Fabiola Ion

Îmi place să râd. Mult, sincer şi cu oameni cu drag de viaţă. Am şi plâns, dar rimelul curs pe obraji nu se asorta cu sufletul meu. Am descoperit că-mi place să mă joc cu literele, să le potrivesc zâmbetului, să le dau sens și valoare. Deși nu le-am studiat îndeajuns, ele mi-au pătruns în suflet, apreciind astfel puterea lor incontestabilă.

Am descoperit că, așezate cu grijă în vârful unei penițe meșteșugite, ele pot crea un întreg univers, menit să schițeze uneori destine. Astfel, prin intermediul lor, pot transmite o stare de bine frunților încruntate de atâtea griji sau pot stârni emoții în inimi închistate, care au uitat să simtă.

Prin ele, am descoperit oameni și întâmplări, vise și speranțe, zâmbete și lacrimi. De fapt m-am descoperit pe mine, într-o altă formă, poate cea mai autentică dintre toate, iar pentru asta nu mă pot simți decât binecuvântată și recunoscătoare.

Ultimele postari ale lui Fabiola Ion (vezi toate)

• Fotografiile au suflet - 24 iulie 2024
• Când ego-ul e regele sufletului tău - 22 mai 2024
• Lucrurile bune vin când vor ele, nu când vrem noi - 16 aprilie 2024