Mesaj

mesaj-iphone-620x349

În ultima vreme primesc mai multe mesaje decât de obicei. Din cele mai variate, mai nostime, mai nepotrivite sau mai inteligente. Reacţiile mele sunt pe măsură. 

Orele la care le primesc sunt la fel, din cele mai mai diverse. De la cele mai matinale până la cele mai întârziate în noapte. Am o doamnă drăguţă care în fiecare dimineaţă, prin felul ei, îmi aminteşte ce zi e. Dacă nu dimineaţa, atunci sigur seara. Uneori, în ambele cazuri. Că doar nu degeaba m-am tot plâns că uit din ce în ce mai des şi mai mult. Pentru perseverenţa ei am dat-o ca exemplu. Îi mulțumesc și sper să se oprească. 

În schimb, cel mai drăguţ mesaj care are încărcătură emoţională şi pe care am ales să-l fac public, e cel mai deosebit. E original, dar mai ales, cel mai neaşteptat. Bine, asta după ce l-am citit, fiindcă inițial am boscorodit. La naiba, e de-abia luni! Dimineața.

Ora lui, 7.05. 

Trezirea puturoaso, vino și mănâncă tăițeii cu lapte!”

Buburuza mică butona de zor din celălalt dormitor, într-o liniște deplină.

Mda, azi dimineață asta am servit pe post de mic dejun. Nu aveam cum să refuz.

foto: www.noobz.ro

Fabiola Ion
Ultimele postari ale lui Fabiola Ion (vezi toate)

by

Îmi place să râd. Mult, sincer şi cu oameni cu drag de viaţă. Am şi plâns, dar rimelul curs pe obraji nu se asorta cu sufletul meu. Am descoperit că-mi place să mă joc cu literele, să le potrivesc zâmbetului, să le dau sens și valoare. Deși nu le-am studiat îndeajuns, ele mi-au pătruns în suflet, apreciind astfel puterea lor incontestabilă. Am descoperit că, așezate cu grijă în vârful unei penițe meșteșugite, ele pot crea un întreg univers, menit să schițeze uneori destine. Astfel, prin intermediul lor, pot transmite o stare de bine frunților încruntate de atâtea griji sau pot stârni emoții în inimi închistate, care au uitat să simtă. Prin ele, am descoperit oameni și întâmplări, vise și speranțe, zâmbete și lacrimi. De fapt m-am descoperit pe mine, într-o altă formă, poate cea mai autentică dintre toate, iar pentru asta nu mă pot simți decât binecuvântată și recunoscătoare.

30 thoughts on “Mesaj

  1. Edi

    Hai c-am descoperit măcar o parte a sursei veseliei fetei…07:05 încă în pat?!? 😲 Cu 2 buburuze în dotare?!? Iar eu mă trezesc la 06:30, deși buburuza mea-i un pic mai mare, remember? Ori stai mai bine cu time management-ul, ori nu fumezi și nu bei cafea dimineața, ori buburuzele tale-s pe energizante! Că de dus la școală, le duci, distanțele-s aproximativ egale…🤔 E ceva „vesel” la mijloc, că altfel nu-mi explic…
    PS: măcar au fost buni? 😁😁😁

    • Încep cu sfârșitul. Da, demențiali, am pus și scorțișoară. Ia să încerci și tu. Cu două în dotare le-am „dresat” bine. În sensul că am ajuns la performanța să nu-mi mai bat capu’ cu îmbrăcatu’ e treaba lor dacă vor să ajungă în chiloți la școală. Eu doar am grijă să fie curați. De fumat nu fumez. Cafeaua o savurez la serviciu. Iar de dus la școală de-asta s-au inventat tații. Eu doar le iau. Deci, primesc coroniță? 😬😬

      • Edi

        De 20 de ani sunt în vânzări. Fără vorbe la purtător, crezi că-i păcăleam atâția ani! 😉 Dacă mă decid, contez pe meditații!

Lasă un răspuns