Vorba cântecului ”Poate dacă ploaia s-ar opri/Și din cer n-ar să mai cadă lacrimi…” aș putea și eu:

– să am geamurile curate și uscate;

– să mă gândesc ce pereche de sandale scot la plimbare, asta dacă scapă vreuna de ochii de șoim ai fiică-mii, cizmele de cauciuc nu mai sunt pă trend, nici puloverele sau blugii lungi. La naiba, nici nu simt că e vară, degetele de la picioare sunt bine camuflate, degeaba au văzut soarele o zi în aprilie. Hai, și prin mai, dar pe alte meleaguri.

– să merg de la un colț de stradă la altul fără să arăt ca o demoazelă proaspăt ieșită de sub duș. Sunt complet utilată, am mașină, am umbrelă, dar ce să fac dacă nu știu să dansez sincron cu ploaia? Când m-apucă cheful de o geampara, n-am accesoriile la îndemână. Umbrela dansează un tango în brațele mașinii, departe de ochii mei.

– apropo de mașină, cred că o redecorez. Pe afară îi pun niște floricele, se asortează cu picățelele. Cred că-i desenez și-un curcubeu. Înăuntru azvârl o mână de boabe de grâu sau orez, la câtă umiditate e, în mai puțin de-o săptămână am prima cultură asigurată. Terenul fertil îl are de ceva vreme. Să nu mai comentez că nu petrec suficient de mult timp în natură.

– să am soacra fericită. Că nu i se mai infiltrează apa prin toate găurile știute și neștiute ale casei. Bine, aici sunt în asentimentul ei.

– să nu mai cad în melancolie, ca să nu zic altfel, ce dacă unele planuri îmi sunt date peste cap?

– să nu mai fiu înjurată de nimeni pe drept motiv că am stropit oameni (cam-circa-și-ceva din cap până-n picioare) în goana mea de a fi în timp real din punctul țî în punctul dubluve când e aglomerația mai mare.

Gândurile astea îmi umblau prin cap în timp ce-mi savuram cafeaua de dimineață și contemplam vremea de afară cu geamul larg deschis. 

foto: en.wikipedia.org

• Despre
• Ultimele Postari

Fabiola Ion

Îmi place să râd. Mult, sincer şi cu oameni cu drag de viaţă. Am şi plâns, dar rimelul curs pe obraji nu se asorta cu sufletul meu. Am descoperit că-mi place să mă joc cu literele, să le potrivesc zâmbetului, să le dau sens și valoare. Deși nu le-am studiat îndeajuns, ele mi-au pătruns în suflet, apreciind astfel puterea lor incontestabilă.

Am descoperit că, așezate cu grijă în vârful unei penițe meșteșugite, ele pot crea un întreg univers, menit să schițeze uneori destine. Astfel, prin intermediul lor, pot transmite o stare de bine frunților încruntate de atâtea griji sau pot stârni emoții în inimi închistate, care au uitat să simtă.

Prin ele, am descoperit oameni și întâmplări, vise și speranțe, zâmbete și lacrimi. De fapt m-am descoperit pe mine, într-o altă formă, poate cea mai autentică dintre toate, iar pentru asta nu mă pot simți decât binecuvântată și recunoscătoare.

Ultimele postari ale lui Fabiola Ion (vezi toate)

• Lucrurile bune vin când vor ele, nu când vrem noi - 16 aprilie 2024
• Și dac-aș fi un răsărit, tot aș admira unul (24) - 1 aprilie 2024
• Spiritualitate - 19 martie 2024