Cum am mai spus eu că ziua de luni ar trebui inclusă în weekend, la fel aș propune ca trezitul de dimineață să fie interzis prin lege. Mai ales când ziua respectivă e duminica.

Într-o astfel de zi, trezirea mi-e dată la 6.40 dimineața. Într-o astfel de zi, eu mă încăpățânez să adorm la loc. Într-o astfel de zi, doar un cutremur sau tsunami m-ar forța să mă dau jos din pat la ora aia. În rest, cre’că absolut nimic. TOATE dispozitivele electronice au fost reduse la tăcere, de cu seara, la comanda degetului meu arătător. Poa’să sune Robbie Williams să mă invite la Let Me Entertain You Tour-ul lui, nu mă en-te-re-sea-ză. Pă motive dă ”mie să nu-mi strice nimeni somnul, căci zile negre va avea”.

Și totuși cineva îndrăznește. Cineva căruia oricât i-aș spune să mă lase să dorm, îmi testează răbdarea în zorii zilei. Cineva care vine în trombă la mine în pat și întreabă cu voce tare ”Tu dormi?”.

Nu răspund și adopt poziția struțului. Îmi afund capul și mai tare între și sub perne poate s-o îndura vocea stridentă de mai-nainte să mă lase-n plata mea, că a Domnului s-a dus de mult.

– De ce stai așa? Ți-e rău?

Parcă mi s-ar face, numai să scap. Prefer să tac. Sigur va renunța. Și da, intuiția nu mă înșeală. Renunță. Pleacă, nu înainte de a-mi închide ușa la dormitor. Cu zgomot. Și a mă anunța că se duce la bucătărie.

Sunt fericită. Știu că o să adorm rapid la loc. Nu depun niciun efort, creierul e setat deja pe ”dulce-i somnul de dimineață”.

Adorm, visez că sunt în vacanță, văd niște peisaje fantastice, sunt relaxată, parcă stau pe-un norișor pufos, când… vvrruuuum!!, aspiratorul în bucătărie. Parcă a fost un început de tsunami. S-a dus naibii visul meu frumos, ca un abur.  Aburi scot și eu pe nas și flăcări pe urechi. De nervi. Aia e oră de aspirat??

Mă dau jos rapid, chiar cu tupeu aș zice, pornesc glonț spre bucătărie cu sămânță de scandal. Așa ceva… e inadmisibil!

Cu un zâmbet angelic și mândră tare, buburuza mică mă întâmpină cu obiectul care mi-a zgâriat auzul, în mâini.

Uite mami, te ajut, n-ai zis tu să fac treabă? 

foto: pixabay.com

• Despre
• Ultimele Postari

Fabiola Ion

Îmi place să râd. Mult, sincer şi cu oameni cu drag de viaţă. Am şi plâns, dar rimelul curs pe obraji nu se asorta cu sufletul meu. Am descoperit că-mi place să mă joc cu literele, să le potrivesc zâmbetului, să le dau sens și valoare. Deși nu le-am studiat îndeajuns, ele mi-au pătruns în suflet, apreciind astfel puterea lor incontestabilă.

Am descoperit că, așezate cu grijă în vârful unei penițe meșteșugite, ele pot crea un întreg univers, menit să schițeze uneori destine. Astfel, prin intermediul lor, pot transmite o stare de bine frunților încruntate de atâtea griji sau pot stârni emoții în inimi închistate, care au uitat să simtă.

Prin ele, am descoperit oameni și întâmplări, vise și speranțe, zâmbete și lacrimi. De fapt m-am descoperit pe mine, într-o altă formă, poate cea mai autentică dintre toate, iar pentru asta nu mă pot simți decât binecuvântată și recunoscătoare.

Ultimele postari ale lui Fabiola Ion (vezi toate)

• Fotografiile au suflet - 24 iulie 2024
• Când ego-ul e regele sufletului tău - 22 mai 2024
• Lucrurile bune vin când vor ele, nu când vrem noi - 16 aprilie 2024