Ora 7 dimineața

bed-945881_960_720

Cum am mai spus eu că ziua de luni ar trebui inclusă în weekend, la fel aș propune ca trezitul de dimineață să fie interzis prin lege. Mai ales când ziua respectivă e duminica.

Într-o astfel de zi, trezirea mi-e dată la 6.40 dimineața. Într-o astfel de zi, eu mă încăpățânez să adorm la loc. Într-o astfel de zi, doar un cutremur sau tsunami m-ar forța să mă dau jos din pat la ora aia. În rest, cre’că absolut nimic. TOATE dispozitivele electronice au fost reduse la tăcere, de cu seara, la comanda degetului meu arătător. Poa’să sune Robbie Williams să mă invite la Let Me Entertain You Tour-ul lui, nu mă en-te-re-sea-ză. Pă motive dă ”mie să nu-mi strice nimeni somnul, căci zile negre va avea”.

Și totuși cineva îndrăznește. Cineva căruia oricât i-aș spune să mă lase să dorm, îmi testează răbdarea în zorii zilei. Cineva care vine în trombă la mine în pat și întreabă cu voce tare ”Tu dormi?”.

Nu răspund și adopt poziția struțului. Îmi afund capul și mai tare între și sub perne poate s-o îndura vocea stridentă de mai-nainte să mă lase-n plata mea, că a Domnului s-a dus de mult.

– De ce stai așa? Ți-e rău?

Parcă mi s-ar face, numai să scap. Prefer să tac. Sigur va renunța. Și da, intuiția nu mă înșeală. Renunță. Pleacă, nu înainte de a-mi închide ușa la dormitor. Cu zgomot. Și a mă anunța că se duce la bucătărie.

Sunt fericită. Știu că o să adorm rapid la loc. Nu depun niciun efort, creierul e setat deja pe ”dulce-i somnul de dimineață”.

Adorm, visez că sunt în vacanță, văd niște peisaje fantastice, sunt relaxată, parcă stau pe-un norișor pufos, când… vvrruuuum!!, aspiratorul în bucătărie. Parcă a fost un început de tsunami. S-a dus naibii visul meu frumos, ca un abur.  Aburi scot și eu pe nas și flăcări pe urechi. De nervi. Aia e oră de aspirat??

Mă dau jos rapid, chiar cu tupeu aș zice, pornesc glonț spre bucătărie cu sămânță de scandal. Așa ceva… e inadmisibil!

Cu un zâmbet angelic și mândră tare, buburuza mică mă întâmpină cu obiectul care mi-a zgâriat auzul, în mâini.

Uite mami, te ajut, n-ai zis tu să fac treabă? 

 

foto: pixabay.com

 

 

 

 

Fabiola Ion
Ultimele postari ale lui Fabiola Ion (vezi toate)

by

Îmi place să râd. Mult, sincer şi cu oameni cu drag de viaţă. Am şi plâns, dar rimelul curs pe obraji nu se asorta cu sufletul meu. Am descoperit că-mi place să mă joc cu literele, să le potrivesc zâmbetului, să le dau sens și valoare. Deși nu le-am studiat îndeajuns, ele mi-au pătruns în suflet, apreciind astfel puterea lor incontestabilă. Am descoperit că, așezate cu grijă în vârful unei penițe meșteșugite, ele pot crea un întreg univers, menit să schițeze uneori destine. Astfel, prin intermediul lor, pot transmite o stare de bine frunților încruntate de atâtea griji sau pot stârni emoții în inimi închistate, care au uitat să simtă. Prin ele, am descoperit oameni și întâmplări, vise și speranțe, zâmbete și lacrimi. De fapt m-am descoperit pe mine, într-o altă formă, poate cea mai autentică dintre toate, iar pentru asta nu mă pot simți decât binecuvântată și recunoscătoare.

34 thoughts on “Ora 7 dimineața

  1. Priceless! Ăla a fost moment Kodac, vorba aia!
    No, dacă ajută la ceva, îţi spun că mai bine aşa… ajutată la treabă decât trezită de bormaşina vecinilor, tot duminică. Bine, nu chiar la ora aia dar cam pe-acolo. 😀

      • Pune afiş pe uşă: „Accept şi apreciez orice ajutor la curăţenie, de luni până vineri, după ora 11. Ce nu se încadrează în acest interval se numeşte sabotaj şi voi acţiona ca atare”.

        • fabiola

          Adică moarte de om fac. Ironia e că eu le tocănesc la cap cu curățenia în casă, sunt ca o moară stricată. Și rezultatul l-ai văzut. Când vor mușchiul lor. Și-al meu nu. 😁

  2. Cum ai dezactivat toate alarmele din casa, te vad incuind intr-un dulap cu 7 lacate aspiratorul, robotul de bucatarie, uscatorul de par etc. 😄😄

      • :)) Eu am alte dileme pe blogul tau. Trebuie sa ma abonez iar sau nu? Noroc ca vad pe fb ce scrii altfel… Vad ca primesc notificari de comentarii de la tine inca aici pe wp. So, help o neajutorata intr-ale tehnicii! ☺️

        • fabiola

          În primul rând mă bucur că îmi spui de ce probleme te loveşti. Chiar îmi doresc asta. De abonat doar pe mail, din wordpress după câte ştiu eu nu mai merge, poate doar dacă mai apar în reader. Tot fb-ul e baza. Stai liniştită, nici eu nu sunt mai brează. 😀

  3. Bună dimineața, că-i soarele pe cer de mult! 🙂
    Azi am deslușit manevrele pe care trebuie să le fac pentru a intra aici. Doar prin adresa lăsată de tine pe ultimul articol de dincolo. La fel și pentru a citi răspunsul la comentarii.

    • fabiola

      Bravooo! Mă bucur tare mult. Hai că n-a fost așa greu. Zic eu. Dacă întâmpini vreo problemă te rog să-mi spui fără rețineri. Mulțumesc mult, să ai o zi faină! 😊

  4. Ha, ha! E tare de tot Buburuza cea mică. Nu știu ce „cursuri” secrete au făcut piticii ăștia, că pe toți îi apucă vredinicia taman atunci când ai vrea să mai lenevești. De felul meu sunt foarte matinal. Chiar dacă mă culc la ore târzii, după miezul nopții, cum simt lumina pe afară, gata! Sus, cafeaua, „camera tronului” și alte distracții matinale. Dar mă apucă și pe mine, din când în când, dorința de a lenevi puțin mai mult în căldura patului. Ei bine, taman atunci o găsește pe mândra mea trezirea. Nu ratează niciodată tentativele mele de leneveală! 😀
    A ta e și mai grozavă, dacă pune și aspiratorul…. Să se bucure și vecinii, nu? Ce-o sa-ți mai amintești peste ani de toate aceste isprăvi….
    Numai bine și o duminică faină!

    • fabiola

      Da, Alex, copii ăștia parcă vor în ciudă să ne facă. Mai ales în diminețile când chiar ai vrea să dormi. Mulțumesc, la fel! 😊

  5. Alina

    De la agonie la extaz ( si de la plans la ras) in 5 minute, cred ca asa traim toti cei care avem copii, intr-un carusel de asta emotional. :))

Lasă un răspuns