Grădina lui Facebook este plină de inspiraţiune pentru foarte multe lucruri şi cum păreroloaga de mine nu poate să nu-şi exprime şi ea o idee sau mai multe, azi mă leg de poza de profil care în opinia multora ea e cea mai reprezentativă.
De fapt ce vreau io să spun este faptul că mie una nu-mi spune nimic.
Sunt o insensibilă, o incultă, habar n-am să apreciez ochii de-un albastru perfect al nu-ştu’-cui artist celebru sau cosiţele-n vânt ale vreunei Ilene Sânziene. Ha, mi-adusei aminte subit de Buruiană. Ştiti voi care.
Dacă frumuseţile astea răvăşitoare distribuie poptămăşisme adânci, fluturaşi, iconiţe plângăcioase, Vijelii cântăcioase, nivelul ţâşpe din jocul zilei la care ei au ajuns sau îmi transmit mesaje duioase gen „Bună, K fc?” (apropo, nu mă dau în vânt după KFC, dar asta e altă… mâncare) sau „Buna, crezi K fac mist-o?” îmi dau seama că iar am dat-o în „samariteanca fraieră”.
Sau încă nu mi-am băut cafeaua, ca să-mi funcţioneze şi mie neuronii normal.
Ăia puţini care au mai rămas în viaţă. Şi da, sunt rea şi crudă, sunt fiţoasă ş-arţăgoasă, mă cred buricul pământului. Csf, n-am csf!! Toane de femeie.
În schimb, dacă am oameni în listă cu pălării, mâţe, crenguţe, armăsari pur-sânge, ceapă verde, cruci, lăptuci, păpădii, cascade urlătoare sau nu, chitară sau ţambal ca poză de profil şi wow (da, am ajuns să zic aşa), scriu corect, distribuie lucruri inteligente sau umor de calitate, ei bine, ei nu m-au pierdut pe drum. Când zic că scriu corect, nu sunt madam scamă să mă leg de o virgulă pusă aiurea sau o literă lipsă sau în plus. Că nici eu nu-s absolventă de litere şi ştiu ce greşeli făceam. Sau încă mai fac.
Unii dintre ei sunt bloggeri, oameni chiar mişto, preferă anonimatul, iar eu chiar nu mi-am pus întrebarea întrebăcioasă de ce spanac aleg oamenii ăştia să nu-şi arate moaca publicului larg. Fiecare cu motivele lui. Şi spun asta din proprie experienţă, fiindcă şi eu am ales să scriu aşa, timp de un an de zile. Fără nume, fără poză. Dar asta nu m-a împiedicat să am feedback pozitiv sau să mă fac înţeleasă.
Mno, să nu vă mai ţin din treabă sau relaxare, concluzia mea e următoarea. O poză e doar o poză. Nu spune absolut nimic despre cine e cel din spatele ei. Oricât de artistic ar fi ea făcută sau fotoşopată. Uneori nici nu aparţine celui în cauză. Faptele sunt cele care vorbesc. Şi nici acelea întotdeauna.
Citește și Sunt într-o relație. Cu Facebook.
Am descoperit că, așezate cu grijă în vârful unei penițe meșteșugite, ele pot crea un întreg univers, menit să schițeze uneori destine. Astfel, prin intermediul lor, pot transmite o stare de bine frunților încruntate de atâtea griji sau pot stârni emoții în inimi închistate, care au uitat să simtă.
Prin ele, am descoperit oameni și întâmplări, vise și speranțe, zâmbete și lacrimi. De fapt m-am descoperit pe mine, într-o altă formă, poate cea mai autentică dintre toate, iar pentru asta nu mă pot simți decât binecuvântată și recunoscătoare.
- Fotografiile au suflet - 24 iulie 2024
- Când ego-ul e regele sufletului tău - 22 mai 2024
- Lucrurile bune vin când vor ele, nu când vrem noi - 16 aprilie 2024
41 thoughts on “Poza de profil, marea taină”