Eu nu-s bisericoasă, nu dau acatiste, nu aprind lumânări decât de două ori pe an şi mai des din alea parfumate, nu fac cruci cu duiumu’ şi nici târâş pe coate după nicio unitate, religioasă sau nu, da’-mi dă Ăl de Sus câte-o fericire câteodată de nu ştiu ce să fac cu ea. De data asta m-a blagoslovit cu patru ore de singurătate.

Exact, aţi citit bine. Patru. Mult, puţin, nu cârâi că nu vreau să păţesc ca nemulţumita. În secolul vitezei în care trăiesc şi al ţării „trebuie să…” orice, nu contează eu trebuie, aceste patru ore au fost mai mult decât o mană cerească. Patru ore în care am fost singură, singurică acasă să facă bicepsu’, tricepsu’ sau alt muşchi personal ce vrea el. Motiv pentru care s-au blocat toţi.

Nu ştiu cum o fi la alte femei ca mine, da’ să ai parte de o linişte de mormânt vreme îndelungată e semn că ori am surzit de tot, ori mi s-a îngroşat pielea atât de tare că sunt imună la tot ce mişcă în jurul meu. M-am uitat ca bolânda la ceas că poate mi-o da el soluţia şi m-o lumina cum să profit la maxim de ele. Aveam mai multe variante dar eu o voiam pe cea mai bună.

Şi cum orice idee genială vine când te relaxezi cel mai tare, după ce am observat că trecuse juma de oră contemplând limbile ceasului cum se mişcă şi nicio revelaţie nu dădea semne să se nască în capu’ meu, am zis că cele mai înţelept cheltuite momente sunt cele în care voi savura o baie. Una luunggăăă, să-mi ajungă.

Recunosc, mi-a ajuns. Să mă bucur de cadă fo 45 minute e un lux al naibii de bun pe care mi l-am permis. Înc-un pic şi pluteam într-o piscină. Noroc că m-am trezit. Din vis.

Astfel îmbălsămată în arome, creme şi-o linişte ca-n poveşti am trecut la pasul doi. Gândit şi răzgândit, calculat şi răscalculat. Rezultatul după atâta chinuială pentru bieţii mei neuroni a fost… SĂ NU FAC NIMIC. Zău dacă n-am căzut în extaz, după atât efort depus. Niciun „mami” la orizont, niciun zgomot de oale, muzică sau maşină de spălat. Exact, raiul pe pământ.

Cică singurătatea e apăsătoare. Da, în cantităţi mari. La mine a fost un deliciu şi n-am avut timp să mă plictisesc. Nici măcar acum, când n-am făcut nimic. A, ba daa, ceva, ceva tot am făcut. M-am delectat cu mult pepene roşu şi o carte bună.

Aliluia, mai dă Doamne d-astea!

foto: pixabay.com

• Despre
• Ultimele Postari

Fabiola Ion

Îmi place să râd. Mult, sincer şi cu oameni cu drag de viaţă. Am şi plâns, dar rimelul curs pe obraji nu se asorta cu sufletul meu. Am descoperit că-mi place să mă joc cu literele, să le potrivesc zâmbetului, să le dau sens și valoare. Deși nu le-am studiat îndeajuns, ele mi-au pătruns în suflet, apreciind astfel puterea lor incontestabilă.

Am descoperit că, așezate cu grijă în vârful unei penițe meșteșugite, ele pot crea un întreg univers, menit să schițeze uneori destine. Astfel, prin intermediul lor, pot transmite o stare de bine frunților încruntate de atâtea griji sau pot stârni emoții în inimi închistate, care au uitat să simtă.

Prin ele, am descoperit oameni și întâmplări, vise și speranțe, zâmbete și lacrimi. De fapt m-am descoperit pe mine, într-o altă formă, poate cea mai autentică dintre toate, iar pentru asta nu mă pot simți decât binecuvântată și recunoscătoare.

Ultimele postari ale lui Fabiola Ion (vezi toate)

• Fotografiile au suflet - 24 iulie 2024
• Când ego-ul e regele sufletului tău - 22 mai 2024
• Lucrurile bune vin când vor ele, nu când vrem noi - 16 aprilie 2024