Sunt femeie, în consecinţă vorbesc. Mult. Aş număra pe degetele mâinii stângi persoanele care ar spune despre mine că vorbesc puţin şi n-aş trece de degetul cauzator de fericirea sau nenorocirea unora. Plăcerea vorbitului e în adn-ul femeii iar eu nu fac excepţie.

Dar… Era o vreme când făceam risipă de energie şi cuvinte vorbind cu mare plăcere despre cât de cald era afară sau ce descoperire nemaipomenită făcusem în materie de ojă. De la o vreme însă mi-am înghiţit limba, o scot la înaintare doar dacă am să comunic ceva important sau să trasez nişte directive organizatorice. Nu ştiu dacă vârsta sau frigul e de vină cert e că plăcerea asta s-a diminuat simţitor încât cei care mă cunosc ar spune că ori sunt bolnavă ori supărată. Nici una, nici alta, doar că uneori când doar asculţi descoperi că şi asta poate fi o plăcere. Chiar mare, când urechilor tale îi este dat să audă tot felul de minunăţii şi nu-ţi vine să-ţi auzi glăsciorul pentru că ai strica sursa plăcerii tale.

Surâd uşor, de exemplu, când cineva cu sămânţă de vorbă mi se adresează cu bună dimineaţa în mijlocul zilei sau cu bună ziua când afară e întuneric bine de vreo două ore bune, mi se activează muţenia instant, nu de alta dar sigur voi afla lucruri interesante de hlizit în sinea mea. Totodată reduc consumul de lichide iar rujul stă mai mult timp pe buze.

Aşadar această plăcere şi-a cam pierdut farmecul pentru mine, apare doar când descopăr subiecte interesante şi când interlocutorul de orice gen nu bate cu graţie câmpii, vorbind mult şi prost despre… pace şi prosperitate.  Şi nu ştiu cum se face dar în ultima vreme am parte mai mult de astfel de persoane, cred că spiritul Crăciunului se manifestă cum nu se poate mai bine. Uite aşa descopăr eu o nouă plăcere şi anume plăcerea buzelor lipite.

Câteodată însă când mă apucă logoreea, vrând parcă să recuperez timpul de repaus şi din elanul că în sfârşit pot să port o discuţie cât de cât inteligentă, dau cu băţu’-n baltă mai profesionist decât un copil de trei ani. Şi-atunci mă gândesc dacă n-ar fi mai bine să iau mai mult în consideraţie cea de-a doua variantă. Măcar nu blochez conlocutorul că nu ştie ce să-mi răspundă. Deh, femeile…

foto: pixabay.com

• Despre
• Ultimele Postari

Fabiola Ion

Îmi place să râd. Mult, sincer şi cu oameni cu drag de viaţă. Am şi plâns, dar rimelul curs pe obraji nu se asorta cu sufletul meu. Am descoperit că-mi place să mă joc cu literele, să le potrivesc zâmbetului, să le dau sens și valoare. Deși nu le-am studiat îndeajuns, ele mi-au pătruns în suflet, apreciind astfel puterea lor incontestabilă.

Am descoperit că, așezate cu grijă în vârful unei penițe meșteșugite, ele pot crea un întreg univers, menit să schițeze uneori destine. Astfel, prin intermediul lor, pot transmite o stare de bine frunților încruntate de atâtea griji sau pot stârni emoții în inimi închistate, care au uitat să simtă.

Prin ele, am descoperit oameni și întâmplări, vise și speranțe, zâmbete și lacrimi. De fapt m-am descoperit pe mine, într-o altă formă, poate cea mai autentică dintre toate, iar pentru asta nu mă pot simți decât binecuvântată și recunoscătoare.

Ultimele postari ale lui Fabiola Ion (vezi toate)

• Fotografiile au suflet - 24 iulie 2024
• Când ego-ul e regele sufletului tău - 22 mai 2024
• Lucrurile bune vin când vor ele, nu când vrem noi - 16 aprilie 2024