Se dă ca exemplu o mamă cu două fete. Una mai… ingenuoasă decât alta. Doamneee, bine că-s doar două!! Fiicele, nu mama. Inventează cuvinte noi, situații noi, explicații (i)logice și perfect plauzibile, replici fără drept de replică, orice, numai să fie cu semnul plus în dreptul lor. „Mother-daughter day” devine subit „mother-fiicăr day”, după ce trece prin limbajul uneia dintre ele.

Ați ghicit, mama în cauză sunt io. Buburuzele, protagoniste. Nu mai știu a cui a fost ideea dar una din legile casei Ion este ca, pe rând, să petrec o zi cât e ea de lungă și în exclusivitate cu una dintre ele. Și când zic exclusivitate, mă refer că putem fi deranjate de restu’ familiei sau lumii doar dacă apelul la 112 nu funcționează. O zi întreagă-întreguță în care buburuza în cauză să aibă toooaaată atenția mea, să răspund la toate întrebările elaborat, variantele ajutătoare îhî, aha, mda, poate, mmm, ăăă… să dispară total din limbajul meu.

Bine, eu tot aștept să se inventeze „mother-eu day”, dar cum în cincinalul următor nu se prevede așa ceva înghit în sec și aștept minunea să se înfăptuiască.

Ultima mea astfel de zi a fost cu buburuza mare. Nici nu ajunsesem la mijlocul zilei și eram epuizată. Deja îmi doream a doua cafea deși eu beau doar una pe zi și încercam să-mi amintesc ce naiba i-am dat la micul dejun ca să nu mai repet greșeala asta. Vorbisem câte-n lună și în stele, făcusem planuri pentru încă zece vieți, mișcare cât pentru un an întreg, îmi doream cu ardoare un pat, scaun, o… ceva, orice care să-mi dea o pauză dar ți-ai găsit, a hotărât că n-aș fi pe deplin fericită dacă nu mi-aș rupe buzunarele și picioarele într-o sesiune de shopping.

Zis și făcut, vai de părintele care n-ascultă de copil. Mai puțin partea cu ruptu’ de buzunare, aveam un buget extrem de rigid pe care n-aveam de gând să-l negociez ca să devină mai elastic. A negociat ea însă achiziționarea unei căciuli doar… juma’ de oră. Timp în care dispăruseră toate suprafețele plane pe care mi-aș fi așezat cu deosebită plăcere posteriorul obosit de atâta petrecut în ritm alert această mirifică zi.

Când în sfârșit am terminat și acest deliciu supliciu am decretat amândouă că ziua astfel petrecută a fost un succes, iar seara aveam sincron un rânjet, pardon zâmbet, lăbărțat pe toată fața. Al ei era de fericire că a avut o zi exact cum și-a dorit în compania mea, al meu… tot de fericire. Că am rezistat eroic, că n-am făcut febră musculară la limbă și picioare, amândouă fiind extrem de folosite. Mă rog, amân-toate.

În sinea mea am mai decretat ceva. Dacă o zi adult-adult e floare la ureche, una adult-copil, mai ales cu propriul copil, e o adevărată provocare. Periodic îmi fac acest test, să văd cum stau cu inima, rezistența, arta conversației sau a explicației de orice fel și nu în ultimul rând cu răbdarea. Și de fiecare dată constat că încă stau bine. Cu toate.

foto: pixabay.com

• Despre
• Ultimele Postari

Fabiola Ion

Îmi place să râd. Mult, sincer şi cu oameni cu drag de viaţă. Am şi plâns, dar rimelul curs pe obraji nu se asorta cu sufletul meu. Am descoperit că-mi place să mă joc cu literele, să le potrivesc zâmbetului, să le dau sens și valoare. Deși nu le-am studiat îndeajuns, ele mi-au pătruns în suflet, apreciind astfel puterea lor incontestabilă.

Am descoperit că, așezate cu grijă în vârful unei penițe meșteșugite, ele pot crea un întreg univers, menit să schițeze uneori destine. Astfel, prin intermediul lor, pot transmite o stare de bine frunților încruntate de atâtea griji sau pot stârni emoții în inimi închistate, care au uitat să simtă.

Prin ele, am descoperit oameni și întâmplări, vise și speranțe, zâmbete și lacrimi. De fapt m-am descoperit pe mine, într-o altă formă, poate cea mai autentică dintre toate, iar pentru asta nu mă pot simți decât binecuvântată și recunoscătoare.

Ultimele postari ale lui Fabiola Ion (vezi toate)

• Fotografiile au suflet - 24 iulie 2024
• Când ego-ul e regele sufletului tău - 22 mai 2024
• Lucrurile bune vin când vor ele, nu când vrem noi - 16 aprilie 2024