Mother-fiică(r) day

img_1878Se dă ca exemplu o mamă cu două fete. Una mai… ingenuoasă decât alta. Doamneee, bine că-s doar două!! Fiicele, nu mama. Inventează cuvinte noi, situații noi, explicații (i)logice și perfect plauzibile, replici fără drept de replică, orice, numai să fie cu semnul plus în dreptul lor. „Mother-daughter day” devine subit „mother-fiicăr day”, după ce trece prin limbajul uneia dintre ele.

Ați ghicit, mama în cauză sunt io. Buburuzele, protagoniste. Nu mai știu a cui a fost ideea dar una din legile casei Ion este ca, pe rând, să petrec o zi cât e ea de lungă și în exclusivitate cu una dintre ele. Și când zic exclusivitate, mă refer că putem fi deranjate de restu’ familiei sau lumii doar dacă apelul la 112 nu funcționează. O zi întreagă-întreguță în care buburuza în cauză să aibă toooaaată atenția mea, să răspund la toate întrebările elaborat, variantele ajutătoare îhî, aha, mda, poate, mmm, ăăă… să dispară total din limbajul meu.

Bine, eu tot aștept să se inventeze „mother-eu day”, dar cum în cincinalul următor nu se prevede așa ceva înghit în sec și aștept minunea să se înfăptuiască.

Ultima mea astfel de zi a fost cu buburuza mare. Nici nu ajunsesem la mijlocul zilei și eram epuizată. Deja îmi doream a doua cafea deși eu beau doar una pe zi și încercam să-mi amintesc ce naiba i-am dat la micul dejun ca să nu mai repet greșeala asta. Vorbisem câte-n lună și în stele, făcusem planuri pentru încă zece vieți, mișcare cât pentru un an întreg, îmi doream cu ardoare un pat, scaun, o… ceva, orice care să-mi dea o pauză dar ți-ai găsit, a hotărât că n-aș fi pe deplin fericită dacă nu mi-aș rupe buzunarele și picioarele într-o sesiune de shopping.

Zis și făcut, vai de părintele care n-ascultă de copil. Mai puțin partea cu ruptu’ de buzunare, aveam un buget extrem de rigid pe care n-aveam de gând să-l negociez ca să devină mai elastic. A negociat ea însă achiziționarea unei căciuli doar… juma’ de oră. Timp în care dispăruseră toate suprafețele plane pe care mi-aș fi așezat cu deosebită plăcere posteriorul obosit de atâta petrecut în ritm alert această mirifică zi.

Când în sfârșit am terminat și acest deliciu supliciu am decretat amândouă că ziua astfel petrecută a fost un succes, iar seara aveam sincron un rânjet, pardon zâmbet, lăbărțat pe toată fața. Al ei era de fericire că a avut o zi exact cum și-a dorit în compania mea, al meu… tot de fericire. Că am rezistat eroic, că n-am făcut febră musculară la limbă și picioare, amândouă fiind extrem de folosite. Mă rog, amân-toate.

În sinea mea am mai decretat ceva. Dacă o zi adult-adult e floare la ureche, una adult-copil, mai ales cu propriul copil, e o adevărată provocare. Periodic îmi fac acest test, să văd cum stau cu inima, rezistența, arta conversației sau a explicației de orice fel și nu în ultimul rând cu răbdarea. Și de fiecare dată constat că încă stau bine. Cu toate.

foto: pixabay.com

 

 

 

Fabiola Ion
Ultimele postari ale lui Fabiola Ion (vezi toate)

by

Îmi place să râd. Mult, sincer şi cu oameni cu drag de viaţă. Am şi plâns, dar rimelul curs pe obraji nu se asorta cu sufletul meu. Am descoperit că-mi place să mă joc cu literele, să le potrivesc zâmbetului, să le dau sens și valoare. Deși nu le-am studiat îndeajuns, ele mi-au pătruns în suflet, apreciind astfel puterea lor incontestabilă. Am descoperit că, așezate cu grijă în vârful unei penițe meșteșugite, ele pot crea un întreg univers, menit să schițeze uneori destine. Astfel, prin intermediul lor, pot transmite o stare de bine frunților încruntate de atâtea griji sau pot stârni emoții în inimi închistate, care au uitat să simtă. Prin ele, am descoperit oameni și întâmplări, vise și speranțe, zâmbete și lacrimi. De fapt m-am descoperit pe mine, într-o altă formă, poate cea mai autentică dintre toate, iar pentru asta nu mă pot simți decât binecuvântată și recunoscătoare.

24 thoughts on “Mother-fiică(r) day

  1. Hai să ti pup, eroină dragă!
    Las’ că se fac ele mari şi-ţi iei revanşa. Eu acum negociez cu mama care dintre noi o răsfaţă prima data pe cealaltă. Şi ne răsfăţăm pe rând. Sigur, nu ştiu cum face că tot eu ies pe plus 😀

    • Fabiola Ion

      Întotdeauna copiii ies pe plus, oricât de țepeni ne-am da noi, părinții. Azi, de exemplu a fost cam toată ziua a lor, la amândouă, deși de dimineață îmi propusesem să termin și eu articolul ăsta început de ieri. L-am terminat, ce-i drept, acum pe seară. 😁 Deci…

  2. cu baietii oare cum imi va fi mai incolo? ca la shoping nu i vad (desi, mai stii…?) iar eu la chestii baietesti parca nu m as baga. eu sper sa scap c o prajitura si o cafea…

  3. Ha, ha! Ești grozavă, ce frumos ne povestești despre relația ta cu cele două Buburuze. Citesc cu atenție și chiar de două ori, ca să mai prind și eu niște idei pentru ceea ce mă așteaptă cât de curând! 😀 Partea cu vorbitul până la extenuare deja o experimentez, pentru că Gâza mea are o limbariță…. de pomină. Când vrem și noi să discutăm ca între adulți, problemele casei, se bagă între noi și ne întrerupe cu multă hotărâre, ca să o ascultăm doar pe ea cu problemele ei foarte „urgente”! Dar poți să te superi?
    Mult succes în continuare, Ideea cu ziua exclusivă e bună, dar îți trebuie nervi de oțel și multă răbdare.
    La mulți ani cu sănătate și numai bucurii la toată familia! 🙂

    • Fabiola Ion

      Mulțumesc mult Alex, da, întreruptul în timp ce vorbim noi, adulții, e deja ceva obișnuit. Știi ce-ți mai trebuie? Energie, căci nu cred că poți să faci tot ce fac ei. La mulți ani și vouă și un An Nou plin de bucurii!

  4. Ar trebui să mă bucur sau să mă întristez că n-am avut și n-o să am parte de asemenea delicii (suplicii)? Parcă am experimentat câte puțin cu nepoatele, iar de mâine vine iarăși nepoțica. 😉

Lasă un răspuns