Când spun vacanţă spun pauză. Pauză de la tot. De la rutina şi sarcinile zilnice care pot deveni înnebunitoare uneori, de la ritmul alert în care ne trăim viaţa, de la gândurile şi proiectele nerealizate sau în curs de derulare, de la griji, temeri, speranţe sau vise. Când spun vacanţe, spun de fapt bucăţi din viaţa noastră la care ne întoarcem cu gândul ori de câte ori ni se face dor de imagini, întâmplări şi emoţii care ne-au încălzit sufletul la un moment dat.
M-am întors de curând dintr-o vacanţă, de fapt dintr-un loc care a reprezentat mult timp doar un vis. Mi-a întrecut aşteptările prin frumuseţea şi farmecul aparte pe care l-am simţit, imediat ce paşii mi-au fost călăuziţi fie pe piatra cubică din oraş, fie pe nisipul fin scăldat de apa rece a oceanului sau pe cărări de munte. Deşi oboseala şi distanţa şi-au spus de multe ori cuvântul (am ajuns de partea cealaltă a continentului şi puţine au fost clipele de nefăcut nimic), am avut parte de alt fel de relaxare. O relaxare a sufletului. A simţurilor.
Am râs mai mult, am ţinut de mână mai mult, am privit în ochi mai mult, am zâmbit soarelui mai mult, iar el m-a răsplătit din plin însoţindu-mă pe toată durata sejurului. Preţ de câteva zile am admirat, am inspirat vitalitate, linişte, armonie, am reflectat asupra unor gânduri şi a faptului că sunt atât de binecuvântată.
Timpul s-a metamorfozat, nici acum nu ştiu dacă s-a dilatat sau oprit din cursa lui nebună, ştiu doar că şi-a pus amprenta într-un mod unic, irepetabil. Cei care mă cunosc poate vor spune că a fost o vacanţă ca oricare alta, o vacanță normală din lungul șir al vacanțelor în familie, una căreia să-i spun am bifat-o și pe asta.
Pentru mine a fost mai specială și nu neapărat prin prisma destinației, ci prin felul cum m-a făcut să mă simt, să mă deconectez și să-mi încarc bateriile pentru centrifuga asta numită viață. Și poate cel mai important, să-mi mai împlinesc un vis.
În urmă cu mai bine de cinci ani doar îmi imaginam cum ar fi să ajung aici, acum pot să vorbesc de cât de minunată a fost această experiență.
Venind după o perioadă mai agitată și mai stresantă din viața mea, vacanța asta a venit ca o gură proaspătă de oxigen și poate că și ăsta e motivul pentru care am perceput-o astfel. Lucru’ ăsta nu mi-a zdruncinat convingerea că vacanțele își au rostul lor bine stabilit, indiferent unde sunt făcute și că noi, oamenii, nu suntem roboți oricât de mult ne-am umfla în pene și am crede că funcţionăm ca un ceas elveţian tot timpul.
Ele TREBUIE să existe în viaţa fiecăruia, să nu fie un lux pentru mulţi dintre noi, să fie cât mai dese posibil fiindcă viaţa înseamnă mai mult decât job, casă sau îndatoriri zilnice.
Se spune despre vacanţe că ne fac fericiţi. Pe mine mă împlinesc fiindcă atunci îmi dau voie să mă bucur de viaţă prin toţi porii mei.
Citiți și E aniversare, e Italia!
foto: pixabay.com
Am descoperit că, așezate cu grijă în vârful unei penițe meșteșugite, ele pot crea un întreg univers, menit să schițeze uneori destine. Astfel, prin intermediul lor, pot transmite o stare de bine frunților încruntate de atâtea griji sau pot stârni emoții în inimi închistate, care au uitat să simtă.
Prin ele, am descoperit oameni și întâmplări, vise și speranțe, zâmbete și lacrimi. De fapt m-am descoperit pe mine, într-o altă formă, poate cea mai autentică dintre toate, iar pentru asta nu mă pot simți decât binecuvântată și recunoscătoare.
- Fotografiile au suflet - 24 iulie 2024
- Când ego-ul e regele sufletului tău - 22 mai 2024
- Lucrurile bune vin când vor ele, nu când vrem noi - 16 aprilie 2024
13 thoughts on “Despre vacanţe”