De ce…

fairy-tales-2375854_960_720Am vrut să ştiu de ce. Întotdeauna există cel puţin un de ce în viaţa noastră. Evident că n-am fost atât de inteligentă să aflu şi răspunsul. Apoi m-am resemnat, aflarea unui răspuns ce nu-şi găsea drumul către mine consuma mult prea multă energie.

Am crezut că timpul mă va ajuta să înţeleg, de fapt să dau drumul întâmplărilor ca să pot face loc altora cel puţin la fel de interesante sau marcante ca cele care au generat întrebarea asta. Aiurea, blonda de mine doar a multiplicat de ce-ul ca să-i fie raţiunea şi mai chinuită de efortul gândirii. Deci, pe lângă blondă sunt şi sadică. Cu mine.

Abia târziu am înţeles că viaţa e prea scurtă ca să o dedic acestei imbecile întrebări şi că oricum aş fragmenta-o, ea are o multitudine de variante de răspuns, oricare dintre ele putând fi cea corectă.

Corectă pentru cine? Dar mai ales pentru ce? Asta să fie soluţia, corectitudinea să fie piatra de temelie a oricărui lucru minor sau major, emoţie sau sentiment, idee sau certitudine, realitate sau vis?

Priveam absentă în cana plină cu cafea fierbinte, încercam să-i desluşesc taina numai de ea ştiută, îi admiram simplitatea ce mă fascina în timp ce negrul ei intens îmi amintea cât de mult îmi plăcuse această nonculoare… până atunci. Afară, un aer irespirabil şi câteva lacrimi mari din cer prevesteau o ploaie caldă de vară.

Până la urmă de ce trebuie să mă întreb de ce?… 

 

(din „Cioburi de suflet”)

 

foto: pixabay.com

 

 

 

 

Fabiola Ion

by

Îmi place să râd. Mult, sincer şi cu oameni cu drag de viaţă. Am şi plâns, dar rimelul curs pe obraji nu se asorta cu sufletul meu. Am descoperit că-mi place să mă joc cu literele, să le potrivesc zâmbetului, să le dau sens și valoare. Deși nu le-am studiat îndeajuns, ele mi-au pătruns în suflet, apreciind astfel puterea lor incontestabilă. Am descoperit că, așezate cu grijă în vârful unei penițe meșteșugite, ele pot crea un întreg univers, menit să schițeze uneori destine. Astfel, prin intermediul lor, pot transmite o stare de bine frunților încruntate de atâtea griji sau pot stârni emoții în inimi închistate, care au uitat să simtă. Prin ele, am descoperit oameni și întâmplări, vise și speranțe, zâmbete și lacrimi. De fapt m-am descoperit pe mine, într-o altă formă, poate cea mai autentică dintre toate, iar pentru asta nu mă pot simți decât binecuvântată și recunoscătoare.

Lasă un răspuns