În curând voi intra în clubul 40+. Mare scofală ar spune unii, big deal ar zice alţii. Io nu zic nimicuţa, fiindcă de doi ani încoace mă tot gândesc la pragul ăsta numerologic, ce spanac înseamnă sau cu ce se mănâncă, dacă o să mă crizez sau nu.

Tot cam de atâta timp am tot citit cam tot ce se putea citi despre acest subiect, crize, împliniri, revelaţii, unicorni musai roz, fluturași în stomac sau pe câmpii, munți de regrete, experienţe. Am stat de vorbă cu oameni trecuţi de patruzeci, cum au privit dar mai ales au simţit acest prag psihologic supraevaluat. Din toate am încercat să reţin esenţa. Am concluzionat extrem de simplu: 40 e doar un număr şi ne place al naibii de tare să-l încornorăm. Pentru cei mai mulți dintre noi el reprezintă jumătatea vieții, momentul în care tragi o linie imaginară și vezi ce ai pe plus și ce pe minus, ce vrei să schimbi sau nu. Dar oare nu asta facem mereu?

Cât despre mine… La 10 ani eram extrem de fericită că în sfârşit o să am şi eu o vârstă formată din două cifre şi-o să devin dintr-o dată foarte importantă, la 20 ani mă îmbătam cu ideea că ştiu şi eu ce înseamnă de fapt maturitatea şi că voi fi veşnic tânără, la 30 ani eram foarte mulţumită şi fericită că bifasem tot ce era de bifat iar la 40, ei bine… staţi că mai am câteva zile până acolo, dar chiar şi aşa nu mă pot dumiri ce idee creaţă sau genială ar reflecta 40-ul meu.

Am totuşi unele foarte importante pe care ţin morţis să le enumăr:

1. nu, nu-s mai deşteaptă sau mai înţeleaptă şi dau cu bâta-n ocean că balta a secat de mult în cele mai perfecte momente să nu.
2. mă enervez la fel de rapid ca şi în trecut, so, nicio scofală că am ghiocei pe cap. Noroc că-mi trece repede.
3. încap în aceeaşi rochie de acum zece ani, deci nu trebuie să-mi schimb garderoba decât dacă încep să mi se rupă hainele. Moda, yeah, ce treabă am eu cu ea?
4. n-am reparaţii capitale şi nici nu sufăr de vreo boală importantă. Bine, tac mâlc când vine vorba de cap. Aici am eu un feeling că mai toți avem niște scurtcircuite pe acolo și nici eu nu fac excepție.
5. În sfârșit cred și eu în zicala „Niciodată să nu spui niciodată”. De exemplu, niciodată n-aș fi crezut că pot rezista în 63 ore cu doar 5 ore de somn și nici alea legate. Știți, am mai zis-o, eu+somn=big love.

Nu o să încep să înșir acum ce am învățat sau nu de-a lungul timpului, ce regrete sau împliniri am, ce nebunie magică e această vârstă sau un fâs total. NU. Doar o să mă bucur în felul meu de faptul că o să-mi pot celebra ziua exact așa cum îmi doresc și sunt recunoscătoare pentru asta. În plus, mă voi gândi că o persoană dragă mie nu a fost atât de privilegiată încât să poată să se bucure de acest dar minunat, viața, indiferent de ce reprezenta pentru ea această vârstă.

foto: pixabay.com

• Despre
• Ultimele Postari

Fabiola Ion

Îmi place să râd. Mult, sincer şi cu oameni cu drag de viaţă. Am şi plâns, dar rimelul curs pe obraji nu se asorta cu sufletul meu. Am descoperit că-mi place să mă joc cu literele, să le potrivesc zâmbetului, să le dau sens și valoare. Deși nu le-am studiat îndeajuns, ele mi-au pătruns în suflet, apreciind astfel puterea lor incontestabilă.

Am descoperit că, așezate cu grijă în vârful unei penițe meșteșugite, ele pot crea un întreg univers, menit să schițeze uneori destine. Astfel, prin intermediul lor, pot transmite o stare de bine frunților încruntate de atâtea griji sau pot stârni emoții în inimi închistate, care au uitat să simtă.

Prin ele, am descoperit oameni și întâmplări, vise și speranțe, zâmbete și lacrimi. De fapt m-am descoperit pe mine, într-o altă formă, poate cea mai autentică dintre toate, iar pentru asta nu mă pot simți decât binecuvântată și recunoscătoare.

Ultimele postari ale lui Fabiola Ion (vezi toate)

• Fotografiile au suflet - 24 iulie 2024
• Când ego-ul e regele sufletului tău - 22 mai 2024
• Lucrurile bune vin când vor ele, nu când vrem noi - 16 aprilie 2024