Când orientarea în spaţiu e cea şi GPS-ul hăis, mai bine devii pieton de profesie. Iar dacă trebuie să ajungi în zone crepusculare din oraşul tău, apelează cu încredere la specialişti gen autobuz, microbuz sau tanti Sofica din faţa blocului, ea e în măsură să-ţi dea toate informaţiile de care ai nevoie. Numele de Sofica e ales întâmplător, toate tanti-urile de pe băncuţa aferentă scării de bloc au aceeaşi precizie. Elveţiană.
A început şcoala şi ca un părinte ascultător ce sunt şi nu ies din cuvântu’ micuţei adulte şi a buburuzei mici, trebuie să mă multiplic la xerox ca să fiu la aceeaşi oră în două locuri diferite. Şi când zic diferite, mă refer la unu’ pe care-l ştiu ca pe portofelul meu iar altu’ e într-o zonă unde a-nţărcat mutu’ o cabalină nărăvaşă. Pardon, una unde n-a văzut urmă de cauciuc a maşinii personale sau talpa pantofului meu.
Nimic nou sub soare, nu e prima dată când trebuie să ajung în locuri din astea diametral opuse, necunoscute din oraşul meu şi în timp record. Pentru asta să trăiască GPS-ul maşinii, GPS-ul mobil, GPS-ul telefonului, google maps şi harta rutieră a Constanţei. Indicatoarele sunt doar ca să n-o iau pe interzis. Evident că am vrut să fiu conştiincioasă, să-mi fac temele, să mă informez ca să pot fără inelul lui Rumburac să ajung şi la cealaltă destinaţie în, să zicem, cam acelaşi timp. Plus minus juma de oră. Cam p-acolo.
Zis şi… executat. Da’ nu aşea, orişicum. Ci cu cel mai mare simţ de răspundere pe care-l puteam avea în momentu’ respectiv.
Adică… acu’ fă la dreapta, acu’ fă la stânga, iară stânga, iară dreapta, dă dreacu semnalizarea, pierdere de vreme, acu’ nu călca baba cu zarzavatu’n poşetă că e pe trecere, fă iar la stânga, iar la stânga, iar la stânga, deja îmi vine să vomit, acu’ intră în al cincilea sens giratoriu şi părăseşte-l totuşi azi, fă la dreapta, doar o dreaptaaa, nu-ți ajunge atâtea stângi? Și în numele Sfintei Răbdări, nu te-apuca să tai tu linia continuă pe motiv de groapă, las-o întreagă fiindcă mai jos te aşteaptă cel mai drăguţ zâmbet de poliţist de la rutieră.
Acum ignoră copilu’ care te întreabă din dreapta dacă ştii sigur ce faci şi dacă o să ajungi totuşi la destinaţie cu trei GPS-uri lângă tine, fiecare cu ruta lui UNICĂ ŞI CORECTĂ, doar n-o fi fraier ăla care le-a făcut să aibă introducă acelaşi traseu, era semn de plictiseală maximă. Tu doar rânjeşte candid cu ochii cât cepele pe limbile ceasului care te anunţă că timpu’ tău regulamentar a expirat de mult şi că trebuia să-ţi faci şapte cruci ca să nu prinzi absolut toate semafoarele pe roşu şi nu în ultimul rând nu uita că întotdeauna există steguleţul de la destinaţie anunțat pe trei voci diferite. Evrikaaa!
Să vă mai povestesc ceva. Nici până acum nu-mi este clar cum de-am ajuns în același sens giratoriu de trei ori, cum am ratat intrarea pe-un pod deși cele trei voci diferite s-au aliniat precum planetele la horoscop că numai pe acolo trebuie s-o iau și cum minunata de mine se minuna de minunăția unei străzi minunat asfaltate doar până la minunata ei jumătate. De acolo, întors din roți și drumu-napoi că restu’ era complet închisă.
Stau și mă gândesc cum s-or fi descurcat geto-dacii să găsească Constantinopolul fără GPS? Sau fără hartă? Gata, știu, ei nu trebuiau să ajungă la oră fixă în două locuri deodată.
foto: pixabay.com
Am descoperit că, așezate cu grijă în vârful unei penițe meșteșugite, ele pot crea un întreg univers, menit să schițeze uneori destine. Astfel, prin intermediul lor, pot transmite o stare de bine frunților încruntate de atâtea griji sau pot stârni emoții în inimi închistate, care au uitat să simtă.
Prin ele, am descoperit oameni și întâmplări, vise și speranțe, zâmbete și lacrimi. De fapt m-am descoperit pe mine, într-o altă formă, poate cea mai autentică dintre toate, iar pentru asta nu mă pot simți decât binecuvântată și recunoscătoare.
- Fotografiile au suflet - 24 iulie 2024
- Când ego-ul e regele sufletului tău - 22 mai 2024
- Lucrurile bune vin când vor ele, nu când vrem noi - 16 aprilie 2024
Pingback: Chestii obsesiv compulsive | Dragoş Vasilescu