Ţi-aş fi spus că timpul e nelimitat şi că avem unul infinit la dispoziţia noastră, că absolut toate acţiunile şi deciziile noastre vor putea fi amânate cât de mult putem sau ne dorim, că în viaţa asta timpul e suficient de mult încât să ne cuprindă toate dorinţele, visele, trăirile.  Că trăim veşnic, doar în viaţa asta. Că vom fi aici prin el, cu el, tot timpul. Dar mai ales ţi-aş fi spus să-i dăm timpului, timp.

O ştii şi tu, o ştiu şi eu.

NU MAI AVEM TIMP SĂ ASCULTĂM.

Auzim perfect tot ce ne spunem, dar nu mai ascultăm. Cuvintele trec pe lângă noi razant în dansul lor perfect spre nemurire. Au fost tot timpul multe, încă mai sunt, dar cine oare stă să le mai asculte? Să le-nţeleagă sensul? Să le simtă? Ele doar îşi ating rapid scopul, uneori cu emfază alteori doar simple şi timide. Îngrozitor de simple şi timide, seci pe alocuri, dar bine ţintite. Nu mai avem timp să le însufleţim, să le colorăm, să le facem să atingă cele mai reci şi îndepărtate colţuri din sufletul nostru.

NU MAI AVEM TIMP PENTRU ŢINUT DE MÂNĂ. SAU ÎMBRĂŢIŞAT.

Un gest pe cât de simplu, pe atât de complex şi emoţionant. De ce să mai facem asta când avem timp doar pentru alergat? După cine? După ce? Sau mai bine zis, de cine? Nu mai avem timp, dar stăruim în fuga de noi prin el.

NU MAI AVEM TIMP SĂ ZÂMBIM.

Cât de imposibil să fie? Nu doare, nu cere de mâncare. Nici când ai toate motivele din lume, tu tot n-o faci. Unde, dar mai ales când ţi-ai pierdut firescul ăsta? Cât de apăsătoare să-ţi fie gândurile încât să nu-ţi oferi bucuria unui zâmbet? Ştii cât de senin şi frumos ţi-e chipul în puţinele dăţi când faci asta?

NU MAI AVEM TIMP SĂ NE TRĂIM CLIPA.

Vrem totul AICI şi ACUM. Ai idee cât ne costă asta? Câte bucăţi din suflet şi din minte feliem pentru clipa asta nemuritoare? Ai idee de câte ori ai încercat să le lipeşti la loc dar ele nu s-au mai potrivit? Le-ai tăiat cu durere, vrei să le lipeşti cu iubire. Te-ai chinuit, ai forţat nota dar ele nu şi-au mai găsit drumul înapoi. Ai renunţat decretând resemnat NU MAI AM TIMP.

Eu am timp, mi l-am regăsit şi totuşi nu o fac. Te-ai întrebat vreodată de ce?

(din „Cioburi de suflet”)

foto: pixabay.com

• Despre
• Ultimele Postari

Fabiola Ion

Îmi place să râd. Mult, sincer şi cu oameni cu drag de viaţă. Am şi plâns, dar rimelul curs pe obraji nu se asorta cu sufletul meu. Am descoperit că-mi place să mă joc cu literele, să le potrivesc zâmbetului, să le dau sens și valoare. Deși nu le-am studiat îndeajuns, ele mi-au pătruns în suflet, apreciind astfel puterea lor incontestabilă.

Am descoperit că, așezate cu grijă în vârful unei penițe meșteșugite, ele pot crea un întreg univers, menit să schițeze uneori destine. Astfel, prin intermediul lor, pot transmite o stare de bine frunților încruntate de atâtea griji sau pot stârni emoții în inimi închistate, care au uitat să simtă.

Prin ele, am descoperit oameni și întâmplări, vise și speranțe, zâmbete și lacrimi. De fapt m-am descoperit pe mine, într-o altă formă, poate cea mai autentică dintre toate, iar pentru asta nu mă pot simți decât binecuvântată și recunoscătoare.

Ultimele postari ale lui Fabiola Ion (vezi toate)

• Fotografiile au suflet - 24 iulie 2024
• Când ego-ul e regele sufletului tău - 22 mai 2024
• Lucrurile bune vin când vor ele, nu când vrem noi - 16 aprilie 2024