Sunt recunoscătoare pentru multe lucruri în viaţa asta şi-mi dau seama că ar trebui să practic această stare mai des. Nu neapărat pentru sentimentul de împlinire sau fericire pe care îl induce recunoştinţa în sine ci pentru că, da, e o realitate pe care de mult ori în cursa pentru atingerea viselor, o uit sau o ignor.
Se apropie sfârşitul de an şi îi sunt recunoscătoare lui 2018 pentru…
SĂNĂTATE. Este şi va rămâne pe primul loc în topul meu. Sunt îngrozită de câte campanii de strângere de fonduri pentru persoane bolnave, uneori de boli incurabile, văd sau aud zilnic. Cel mai trist este că foarte multe sunt pentru copii. Poate că de vină este şi perioada aceasta a sărbătorilor de iarnă, când lumea se sensibilizează mai uşor la suferinţa semenilor, dar chiar şi aşa văd şi sunt înconjurată de multă lume bolnavă.
Nici nu e de mirare când în oraşul în care locuiesc, la fiecare intersecţie importantă se afla cel puţin cinci farmacii şi patru bănci. Uneori sunt aliniate una lângă cealaltă şi mă gândesc că aceasta imagine reflctă de fapt starea naţiunii. Bolnavă şi săracă. Despre librăriile din Constanţa, numai de bine. Cred că sunt trei mari şi late, dintre care două sunt situate strategic în mall-uri. Între o rochie şi un pulover bărbătesc, cine ştie, românului poate i se agaţă de mâini şi o carte. Poate. Şi ăsta e doar un mic exemplu.
Răsăriturile de soare. În vara acestui an am avut parte de mai multe răsărituri de soare decât în toată viaţa mea. Şi nu oricum, ci direct pe malul mării. Pentru că nu a fost vorba doar de spectacolul oferit de natură ci şi de o stare, o emoţie, de o limonadă rece cu ghimbir şi miere, de nisip în galoşi, mulţi paşi contorizaţi şi multă voie bună în pofida orei extrem de matinale (la primul am zis că o să vomit) ţin să-i mulţumesc celei care m-a motivat pentru asta. Mulţumesc, Cris! Ăăăă, pardon, Zuzo.
Visele vs. visurile. Sunt recunoscătoare planetelor ăstora mofturoase care atunci când vor ele pot să o facă, aliniindu-se şi pentru mine atât de perfect încât mi-au adus nişte bucurii demne de Oscar. Adică de la ce „ce mişto ar fi să…” direct la „wow, am făcut-o şi pe asta!”. Pentru asta ar fi de vină cică gândurile, Universul, vibraţia, incantaţia dar cel mai mare merit îl au ele. Aşa că… mulţumesc planetelor!
Înjurăturile. Am avut un an nu chiar uşor, cu multe provocări, iar înjurăturile au fost pe măsură. Inclusiv sentimentul de nu mai vreau, nu mai pot, dracu’ să mă pieptene şi multe alte ziceri din astea de bine exprimate cât mai plastic cu putinţă. Ironic, dar chiar vreau să-mi exprim recunoştinţa pentru posibilitatea de a înjura cu sete ori de câte ori am simţit nevoia. Unii anul acesta nu au mai putut.
Deşi poate mă repet, sunt recunoscătoare lui 2018 pentru tot ce am făcut şi ce n-am făcut. Pentru ceea ce sunt şi pentru ceea ce n-am devenit. Încă. Pentru faptul că respir, văd, mă mişc, simt, sper, disper. Pentru că atunci când eşti recunoscător eşti de fapt fericit.
foto: pixabay.com
Am descoperit că, așezate cu grijă în vârful unei penițe meșteșugite, ele pot crea un întreg univers, menit să schițeze uneori destine. Astfel, prin intermediul lor, pot transmite o stare de bine frunților încruntate de atâtea griji sau pot stârni emoții în inimi închistate, care au uitat să simtă.
Prin ele, am descoperit oameni și întâmplări, vise și speranțe, zâmbete și lacrimi. De fapt m-am descoperit pe mine, într-o altă formă, poate cea mai autentică dintre toate, iar pentru asta nu mă pot simți decât binecuvântată și recunoscătoare.
- Câtă primăvară încape într-o floare? - 24 martie 2023
- Răsăritul prin ochii, gândurile și lentila fotografului Andrei Dobre - 9 martie 2023
- Sfânta Superficialitate, cea de toate zilele - 3 martie 2023
2 thoughts on “Recunoştinţa lui 2018”