La sfârșit de an am avut o idee genială, cum numai eu știu să am, despre care am scris aici. Nu am menționat atunci că există și o cireașă de pe tort la punerea în aplicare a ideii, nu era încă coaptă pe atunci. Nu-i nimic, vă prezint acum cireașa.
Există în creierul oricărei femei un colțișor ascuns unde din când în când se petrece o simbioză perfectă între un obiect vestimentar și gândul fulgerător „e perfect, e divin, e al meu, fie ce-o fi!”. Adică în acel colțișor al minții feminine se aprind instantaneu niște artificii, similare celor din Singapore sau Dubai în noaptea de Revelion. Adică oricât de rațională ar fi, sau prin ce chinuri va trebui să treacă în următoarele șase luni, femeia va face moarte de card numai ca să poată purta acea minune ce poate conține mâneci, craci, șnururi, volănașe, pliuri sau capse. Mno, și colțișorul meu de creier e încă verde.
O văd în vitrină, pe manechin. E ea, the one and only. Fusta.
Visez de mult la ea, la croială, material. Ochiometric vorbind, simt că e mărimea mea. Simbioza s-a creat deja. Intru glonț în magazin și mă năpustesc aspura primei dudui ce mi se părea mie că se cam plictisește.
– Bună seara, vreau și eu fusta de pe manechin! recit fără să suflu, apoi aștept.
Fătuca impasibilă, fără să i se miște niciun mușchi facial îmi trântește:
– Nu se poate!
– De ce?
– Nu avem voie sa descompletăm vitrina, ce e expus pe manechine nu se vinde!
– Serios???
– Serios.
Putea să-mi zică în clipa aia „Femeie, ți-a apărut un cuib de ciori pe cap și ai ruj curcubeu pe dinți!” degeaba, lovitura primită în plexul colțișorului meu ascuns din creier nu putea să fie mai dură decât serios-ul ăla spus fără drept de apel.
Ies ca un uragan din magazin și în următoarele zece minute agresez telefonul mobil, făcând comanda online, ghiciți ce, fix la fusta vieții mele ce țipa din toate cusăturile ei ” daaa, sunt a ta, da’ nu mă lasă șefa, zice că răcește manechinu’ la ovare.” Aleg ca modalitate de livrare ridicarea coletului din magazinul respectiv, ca să am cu ce să-i fac sâc duduii. Știu, femeia devine drac când nu poate căpăta ce-și dorește cu prețul cardului ei aflat în moarte clinică.
După o săptămână primesc confirmarea pe mail că fusta mea mult dorită se afla în magazinul buclucaș și o pot ridica.
Mă duc și când ajung privesc siderată manechinul din vitrină. Cre’ că îi fusese tare frig sărmanului căci acum purta o pereche de pantaloni, o altă bluză și o tichiuță fără mărgăritare pe cap. Intru, vânzatoarea (mă rog, lucrătorul comercial) aduce coletul, îl desface și mă întreabă candid dacă vreau să o probez. Iar dacă nu-mi vine, s-o returnez sau s-o schimb cu cea aflată… pe umeraș. Dap, fusta mea acum era la vânzare.
Imi comandasem online mărimea 36. Zâmbesc malițios și întreb:
– Ce mărime e fusta din raft?
-Să verific. E 36.
Am probat fusta acasă. Cea comandată online. Îmi venea perfect.
Suntem în anul de grație 2019 și am în cap doar imaginea vânzătoarei tipice dintr-un magazin comunist care țipa la clienții ei. Știți ce zicea? Nu, n-aveți voie să intrați, doar ce-am spălat pe jos, așteptați să se usuce! Cam juma’ de ora. Asta în timp ce intrarea e blocată de un mop proțăpit curmeziș în tocul ușii. Nu, n-am cum să uit așa ceva.
foto: pixabay.com
Am descoperit că, așezate cu grijă în vârful unei penițe meșteșugite, ele pot crea un întreg univers, menit să schițeze uneori destine. Astfel, prin intermediul lor, pot transmite o stare de bine frunților încruntate de atâtea griji sau pot stârni emoții în inimi închistate, care au uitat să simtă.
Prin ele, am descoperit oameni și întâmplări, vise și speranțe, zâmbete și lacrimi. De fapt m-am descoperit pe mine, într-o altă formă, poate cea mai autentică dintre toate, iar pentru asta nu mă pot simți decât binecuvântată și recunoscătoare.
- Fotografiile au suflet - 24 iulie 2024
- Când ego-ul e regele sufletului tău - 22 mai 2024
- Lucrurile bune vin când vor ele, nu când vrem noi - 16 aprilie 2024
7 thoughts on “Fusta și online-ul”