Nu poți. Din păcate, nu poți. Înainte de a da cu pietre, cărămizi sau alte materiale de bricolaj în mine voi explica de ce l-am luat în brațe pe „nu”. Cuvântul cancer nu e deloc magic și devastează vieți acolo unde el apare, fiindcă pe lângă trauma fizică apare mult mai dureros trauma psihică și emoțională.

Viața nu e întotdeauna despre hlizeală, hăhăială, floricele roz, unicorni, răsărituri și apusuri. Nu e doar despre întâmplări amuzante din viața mea. Sau despre plimbări, cărți citite, filme văzute sau experiențe plăcute trăite. Este uneori/deseori despre o realitate dură. Atât de dură încât tot ce-am scris mai sus par doar niște glume proaste.

Are câteva primăveri în plus față de mine, dar nu asta e important. Are o căruță de visuri de împlinit. Nu, greșesc, vagoane. La capitolul acesta stă mult mai bine decât mulți dintre noi și eu cred cu tărie că un om fără vise e un om sec, pierdut. El nu e. Știu că unul dintre ele, poate cel mai nobil și cel mai frumos vis al lui, e să salveze suflete aflate în cumpene ale vieții. El zice că nu prea reușește, eu cred că da. Iar alt vis frumos de-al lui e legat de o exotică și perfectă floare de cireș.

Într-o bună și senină zi de primăvară verdictul cade ca o ghilotină peste sufletul lui. Cancer agresiv la piele. În acel moment timpul s-a oprit pentru el. Stau și mă gândesc dacă am o imaginație atât de bogată încât să-mi pot închipui prin ce trece omul acesta. Nu, n-am, oricât m-aș da eu de rotundă. De simțit nici nu încape vorbă.

Ca orice om empatic, ce pot face eu? Să-l încurajez, nu? Să-i spun că totul va fi ok, că nu are de ce să-i fie teamă, că nu trebuie să stea cu ochii pironiți în tavan la ore târzii în noapte, că sigur există o soluție, întotdeauna există o soluție. Să-i spun că îi sunt alături, că îl înțeleg, că totul se va rezolva. Pentru un om sănătos poate că aceste cuvinte ar însemna ceva, pentru orice problemă ar avea, însă pentru el acestea nu valorează nici cât o ceapă degerată. Le știe pe toate pe de rost și asta nu-i schimbă lui diagnosticul. Nu-i schimbă perspectiva total schimbată asupra vieții. Nu poate aduna laolaltă toate cioburile în care el s-a fărâmat, d-apăi să le mai și lipească.

În urmă cu patru ani priveam în ochi o bolnavă de cancer, o țineam de mână și cu toată încrederea mea îi spuneam exact toate cuvintele și multe altele în plus. Era prietena mea. A luptat, dar boala a învins-o.

Aș vrea să am puterea să încurajez iar, dar nu o am. Aș vrea să-i spun că totul va fi bine, dar nu pot. Poate sunt eu defectă sau poate că după un timp, voi reuși.

foto: pixabay.com

• Despre
• Ultimele Postari

Fabiola Ion

Îmi place să râd. Mult, sincer şi cu oameni cu drag de viaţă. Am şi plâns, dar rimelul curs pe obraji nu se asorta cu sufletul meu. Am descoperit că-mi place să mă joc cu literele, să le potrivesc zâmbetului, să le dau sens și valoare. Deși nu le-am studiat îndeajuns, ele mi-au pătruns în suflet, apreciind astfel puterea lor incontestabilă.

Am descoperit că, așezate cu grijă în vârful unei penițe meșteșugite, ele pot crea un întreg univers, menit să schițeze uneori destine. Astfel, prin intermediul lor, pot transmite o stare de bine frunților încruntate de atâtea griji sau pot stârni emoții în inimi închistate, care au uitat să simtă.

Prin ele, am descoperit oameni și întâmplări, vise și speranțe, zâmbete și lacrimi. De fapt m-am descoperit pe mine, într-o altă formă, poate cea mai autentică dintre toate, iar pentru asta nu mă pot simți decât binecuvântată și recunoscătoare.

Ultimele postari ale lui Fabiola Ion (vezi toate)

• Fotografiile au suflet - 24 iulie 2024
• Când ego-ul e regele sufletului tău - 22 mai 2024
• Lucrurile bune vin când vor ele, nu când vrem noi - 16 aprilie 2024