Cum să (nu) dai foc la casă în 3 pași simpli

Nimeni nu-și dorește să devină un mic piroman cu propria locuință, da’ pe mine mă lovește Sf. Noroc exact când nici nu visez. Așadar las aici, negru pe alb, trei pași simpli cum să-ți dai foc la casă sau la neuroni.

  1. Pui de-un ceai.
  2. Pleci de acasă și uiți să mai vii.
  3. Revii în trombă când ți se refac sinapsele.

PS: De ceai oricum ai uitat din secunda în care ai pus apa pe foc.

Bine, n-aș putea să zic exact când mi s-au blocat ale mele da’ știu sigur că trebuia să ajung în Mamaia și să petrec acolo vreo trei ore minunate. Plimbare de seară, malul mării, aerosoli, vată pe băț sau porumb copt, mă rog, ați prins ideea. O idee genială de a-ți începe săptămâna.

Și-s grăbită, și-s grăbită, Că mi-i casa ne-ngrijită, Și mi-s rufele la soare, Și copiii-mi cer mâncare. 

Ceva de gen eram io, pă persoană fizică, mai ales că una bucată copil din proprietate era deja acolo și trebuia să mă-ntâlnesc cu ea și s-o văd în câmpul muncii ei. În fine, eram atât de entuziasmată de creierașul meu cât de geniu poate să fie el atunci când își dorește, încât am eliberat casa de orice prezență umană și duși am fost. Vă zic, nimic nu se compară cu o plimbare la ceas de seară fix lunea. Ceaiul meu avea să bolborosească săracul stingher și abătut, că pă el cin’l-a făcut, dar mai ales abandonat, fără pic de remușcări.

Mă relaxez cumplit de tare, casc gura, ciulesc urechile și admir minunățiile litoralului românesc în toată splendoarea lui. Am parte și de o discuție filozofică chiar în dreapta mea, între două creaturi angelice, de mă întrebam unde a greșit Dumnezeu, fiindcă sigur a greșit cu ceva:

Auzi, fă, aici nu ne primesc cu animale.

Atunci, data viitoare nu-l mai luăm pe tac-tu.

Aproape că rămân blocată de profunzimea gândurilor exprimate cu voce tare de frumusețile răpitoare ale patriei și încerc să nu uit motivul pentru care sunt eu pe-acolo. Înghit în sec și simt instantaneu că trebuie să mă hidratez. Cu apă.

APĂĂĂ???

Da, aici mi s-a întâmplat a doua parte din punctul 3 și-am simțit că mă ia cu leșin. Apa din sticlă mă conectase mental cu apa pusă la foc pentru ceaiul meu, lăsat sărăcuțu’ de el de izbeliște. Nu, de fapt uitat complet de el.

Inutil să spun ce imaginație bogată am avut în acea clipă. Sau scenarii. Absolut toate includeau flăcări, fum, mașină de pompieri în fața casei. Neuronii mei, care până atunci zăcuseră cu burțile la soare într-o relaxare totală, acum alergau ca bezmeticii lovindu-se cu capul de pereții cutiuței mele craniene.

Mi-am abandonat copilul, de-aia s-au inventat mijloacele de transport în comun, și dusă glonț am fost către casă. Deznodământul a fost ireal de fericit. Nu tu foc, nu tu fum, nu tu pompieri agitându-se de zor, ci doar un intens miros de încins și un vas de inox care arată acum de parcă a făcut trei războaie mondiale, nu două. Nu-l voi arunca, ci-l voi păstra la mare vedere ca să-mi intre bine mințile în căpșor, când mai vreau să fac zece lucruri deodată sau să fiu prezentă în cel puțin două, în același timp.

 

foto: pixabay.com

Fabiola Ion
Ultimele postari ale lui Fabiola Ion (vezi toate)

by

Îmi place să râd. Mult, sincer şi cu oameni cu drag de viaţă. Am şi plâns, dar rimelul curs pe obraji nu se asorta cu sufletul meu. Am descoperit că-mi place să mă joc cu literele, să le potrivesc zâmbetului, să le dau sens și valoare. Deși nu le-am studiat îndeajuns, ele mi-au pătruns în suflet, apreciind astfel puterea lor incontestabilă. Am descoperit că, așezate cu grijă în vârful unei penițe meșteșugite, ele pot crea un întreg univers, menit să schițeze uneori destine. Astfel, prin intermediul lor, pot transmite o stare de bine frunților încruntate de atâtea griji sau pot stârni emoții în inimi închistate, care au uitat să simtă. Prin ele, am descoperit oameni și întâmplări, vise și speranțe, zâmbete și lacrimi. De fapt m-am descoperit pe mine, într-o altă formă, poate cea mai autentică dintre toate, iar pentru asta nu mă pot simți decât binecuvântată și recunoscătoare.

9 thoughts on “Cum să (nu) dai foc la casă în 3 pași simpli

    • Fabiola Ion

      Corect. Am zis că am avut o sumedenie de scenarii, niciunul roz. Și uite că tocmai cel mai roz a fost. Si sper eu cu învățătură de minte. 😉

    • Fabiola Ion

      O, da! Sper să nu mai fie nevoie de vreuna de genul acesta. Nu e de glumă cu așa ceva, dar uite că se-ntâmplă.

  1. Pingback: 42. Roșu. Still counting. — Din viață ca-n piață

Lasă un răspuns