Am primit destul de des întrebarea asta. Nu. Nu sunt. Da’mi place în draci că oamenii mă percep aşa. De fapt, în unele zile sunt atât de veselă încât îmi vine să le dau cap în cap pe fete sau să-mi strâng soţul de gât. Mda, io-s mai pacifistă, o ard mai pe slow motion, aşa. Sau, cum mă vede lumea, veselă.

Am zile în care mă enervează orice. De la simplu fapt că soarele a răsărit cu trei milimetri mai la dreapta sau că am găsit o scamă albastră în loc de una mov pe geaca neagră, până la da’ de ce naiba nu e vară şi e iarnă. Un simplu bună ziua mă poate scoate din minţi cu viteză supersonică. Da’ eu sunt veselă. Ce motive aş avea să fiu altfel? Soarele răsare oricum, scamele cad când vor muşchii lor textili iar la capitolul bună ziua, noi ca naţie suntem tare deficitari.

Am şi zile în care oamenii mă întreabă ce-am fumat că vor şi ei. Că sunt prea veselă şi e anormal, doar sunt adult, ce papucii mei blănoşi… Cel mai des îmi spun asta fetele. Sau că iar i s-a scurtcircuitat creieru’ lu’ mami. Da, din când în când, bag nişte voltaj în el, am auzit eu din surse sigure că face bine la ten şi unghii. La păr nu, al meu e în război cu mine de când mă ştiu.

Ideea e în felul următor:

NU AM CUM SĂ FIU VESELĂ MEREU.

Am zile cu soare şi caniculă de mă topesc până la ultima celulă sau zile cu nori, furtună, tot tacâmul. Sunt om şi simt ca atare. Nu vă lăsaţi înşelaţi de zâmbetul meu angelic (zic unii), camuflează extrem de bine tsunami-ul din mine. Sau poate că pur şi simplu aleg sau mă străduiesc zilnic să aleg partea aia plină a paharului, nu să hidratez şoarecii, din partea mea poate să moară de sete. Da, mi s-a mai spus, mai sunt şi rea pe deasupra.

Dacă veselia asta a mea cineva o simte, într-un fel sau altul, pentru mine e mare lucru. Înseamnă că am înseninat un chip, am smuls un zâmbet, am făcut ca cineva preţ de o secundă să uite motivul pentru care este trist sau supărat în acea clipă.

Aşa că… să mai trăim şi pe veselie style. Numa’zic.

foto: eu, camuflată.

• Despre
• Ultimele Postari

Fabiola Ion

Îmi place să râd. Mult, sincer şi cu oameni cu drag de viaţă. Am şi plâns, dar rimelul curs pe obraji nu se asorta cu sufletul meu. Am descoperit că-mi place să mă joc cu literele, să le potrivesc zâmbetului, să le dau sens și valoare. Deși nu le-am studiat îndeajuns, ele mi-au pătruns în suflet, apreciind astfel puterea lor incontestabilă.

Am descoperit că, așezate cu grijă în vârful unei penițe meșteșugite, ele pot crea un întreg univers, menit să schițeze uneori destine. Astfel, prin intermediul lor, pot transmite o stare de bine frunților încruntate de atâtea griji sau pot stârni emoții în inimi închistate, care au uitat să simtă.

Prin ele, am descoperit oameni și întâmplări, vise și speranțe, zâmbete și lacrimi. De fapt m-am descoperit pe mine, într-o altă formă, poate cea mai autentică dintre toate, iar pentru asta nu mă pot simți decât binecuvântată și recunoscătoare.

Ultimele postari ale lui Fabiola Ion (vezi toate)

• Câtă primăvară încape într-o floare? - 24 martie 2023
• Răsăritul prin ochii, gândurile și lentila fotografului Andrei Dobre - 9 martie 2023
• Sfânta Superficialitate, cea de toate zilele - 3 martie 2023