Să mai scot din tolba cu amintiri nişte poveşti dintre acestea grăitoare, elocvente, de genul „voi să nu păţiţi, nici să nimeriţi”. La voi să fie zen, armonie, delectare şi tot ce mai vreţi să se întâmple în vacanţele dumneavoastră. Las’ să am eu din astea cu adrenalină, cu da’ de ce mie, cu din nou, cu e, hai, că pe asta n-o păţisem. Adunate pe aici, material de zâmbete.
De data aceasta e despre fete. Sau despre cum mi-ar mai trebui încă o pereche de ochi, de soacră dacă se poate, unde vigilenţa şi atenţia să fie musai din categoria profi.
Ungaria, hotel.
Fetele mele erau mici, mici, la vârsta la care desenele animate erau raţiunea lor de a trăi. Aveau două dvd-uri portabile, extrem de utile în călătoriile lungi cu maşina. Salvatoare aş putea spune. Ne-am oprit o noapte în Ungaria, din periplul nostru prin Austria, Franţa, Italia şi puţin din Elveţia.
Pesemne că noaptea petrecută acolo a fost atât de odihnitoare, încât am uitat ambele surse de linişte din maşină la recepţia hotelului. Eram hăt, departe, când am realizat că e prea mare agitaţia din habitaclu. Le-am pus cruce. Dvd-urilor, nu fetelor. Să-mi fie învăţătură de minte, altă dată să îmi mai ataşez nişte ochi.
Ne-am plimbat noi cât ne-am plimbat prin Europa, vreo săptămână cred, iar când a venit vremea să mai ajungem şi acasă, ne-am oprit fix la acelaşi hotel din Ungaria. Deh, ne plăcuse mult şi cine ştie, poate mai uitam ceva, deja era lucru normal. Nu mică mi-a fost uimirea când, întrebând într-o doară la recepţie dacă printr-o simplă aliniere de planete, n-au găsit două dvd-uri pe un fotoliu, aşteptându-şi cuminţi stăpânele. Ăăă… în urmă cu o săptămână.
Dap, le văzuseră. Atât de bine, că le-au păstrat şi ni le-au înmânat. După o săptămână.
Plitvice, Croaţia.
Nu fusese suficientă experienţa noastră, a adulţilor pe şoselele croate, Ăl de Sus şi-a râs în barbă şi şi-a propus să râdă puţin şi pe seama micuţei zbuciumate. Pentru cine nu ştie, parcul natural se întinde pe vreo 300 km pătraţi iar vara este super aglomerat, datorită numărului mare de turişti. În locul cel mai înalt al parcului, ne-am tras şi noi sufletul într-un loc special amenajat pentru odihnă. O cafea, un croissant şi un telefon uitat la toaletă a fost rezultatul acestui popas. Şi ca un făcut, am realizat lucrul acesta când am ajuns jos, la intrarea în parc, după aproape trei ore de mers pe jos. Magnific, vă spun… Şanse de a mai găsi telefonul în locul uitat, undeva spre minus infinit, prin acea toaletă se perindaseră cel puţin două sute de persoane.
Totuşi, după ce fiică-mea se săturase să mă umple de muci de la atâta plâns, mă gândesc că pe lumea asta mai sunt femei cu copii căscaţi ca ai mei şi poate cineva a luat telefonul de acolo şi l-a lăsat la punctul de informaţii. Ştiu, ştiu, şanse nule. Sau noroc porcesc. Repet, vara acolo e un fel de Disneyland în plin sezon.
Solicit la punctul de informaţii de jos să sune sus şi să întrebe dacă nu cumva, cineva, pe undeva… bla, bla. Descriem toaleta unde s-a produs amnezia fiică-mii apoi husa telefonului, două frunzuliţe pe stânga, cinci floricele pe dreapta, trei crăci pe diagonale, sclipici din belşug, ce mai, arte plastice într-o engleză vorbită pe patru voci, fiecare cum îşi amintea.
Să ştiţi, există minuni. Jumătate de oră mai târziu, telefonul avea să vină cu şoferul autobuzului ce făcea curse regulate prin tot parcul. Toată lumea fericită, inclusiv doamna de la informaţii, impresionată de mucii fiică-mii şi nervii noştri.
Aaa, uitasem să vă spun, după o lună de la vacanţa din Croaţia eu am primit acasă amendă pentru depăşirea limitei legale în oraş (în loc de 50 km/h am mers cu 60km/h) deşi eu am fost tot timpul pasagera din dreapta. Drăguţ, nu-i aşa? Puteam să fiu în Zimbabwe în perioada aceea, dar ce contează, numele meu e trecut pe actul de proprietate al maşinii.
foto: relaxare înainte de a merge micuţa zbuciumată la toaletă.
Am descoperit că, așezate cu grijă în vârful unei penițe meșteșugite, ele pot crea un întreg univers, menit să schițeze uneori destine. Astfel, prin intermediul lor, pot transmite o stare de bine frunților încruntate de atâtea griji sau pot stârni emoții în inimi închistate, care au uitat să simtă.
Prin ele, am descoperit oameni și întâmplări, vise și speranțe, zâmbete și lacrimi. De fapt m-am descoperit pe mine, într-o altă formă, poate cea mai autentică dintre toate, iar pentru asta nu mă pot simți decât binecuvântată și recunoscătoare.
- Cartea și fotografia, echilibrul perfect - 3 mai 2023
- Cărți gratuite în Constanța - 25 aprilie 2023
- Florile din viața mea - 9 aprilie 2023
2 thoughts on “De prin vacanţe adunate (3)”