În fiecare lucru rău există și un lucru bun, deși la prima vedere nu pare să fie așa. Pandemia asta globală ne-a dat tuturor viețile peste cap și cred că ține de fiecare cum și cât o poate gestiona, astfel încât să fie afectat cât mai puțin.

Pentru mine ea a adus și lucruri benefice în viața mea, nu doar negative, lucruri pe care de altfel mă îndoiesc că le-aș fi conștientizat, dar mai ales făcut în alte circumstanțe. Tot timpul găseam scuze, motive, mă mințeam cu succes că eu nu pot face aia sau ailaltă, îmi puneam absurd bariere mentale deși tânjeam să fac acele lucruri. Paradoxal noi, oamenii, suntem cei mai mari dușmani ai noștri, nu știm să ne apreciem și să ne iubim astfel încât să avem o viață plină de împliniri, pe toate planurile.

Să le iau pe rând:

• fac mișcare.

Bine, bine, mișcare făceam și înainte, dacă e să contabilizez spălatul pe dinți, bâțâitul picioarelor sub birou toată ziua, datul ochilor peste cap și câte o plimbare pe jos săptămânală de maxim 1000 de pași. Maxim. Aș mai putea adăuga două alergări pe an de câțiva zeci de metri și acelea cu chiu cu vai, de fiecare dată fiind ferm convinsă că urma să chem salvarea din trei în trei minute. După plimbarea sau alergarea aceea ridicol de epuizantă, compensam neaoș cu multă înghețată sau leneveală la orizontală cel puțin jumătate de zi. De fiecare dată când plecam în vacanță și mergeam pe jos foarte mult, mă întorceam cu o serioasă febră musculară. Cu toate acestea n-am avut niciodată probleme cu greutatea, menținându-mă în limite normale.

După perioada de lockdown am redescoperit plăcerea mersului pe jos. Aveam nevoie ca de aer să fac mișcare, să mă plimb pe malul mării, să fac pași. Sunt binecuvântată să locuiesc la mal de mare iar acest lucru se regăsește în stilul meu de viață. Ei bine, nu m-am mai mulțumit cu firimituri și am început să mă mișc zilnic 10 000 pași. ZILNIC. Pentru o sedentară căreia îi plăcea să se mintă frumos că ea face mișcare, chiar a fost un efort în primele zile. Erau zile când depășeam acești 10 000 ajungând frumușel spre 20 000, dar și zile în care abia, abia ajungeam la cei 10 000 propuși. Cert este că nu m-am mai reîntors la doar cei câțiva pe care îi făceam înainte de pandemie.

Mai nou, de vreo lună jumătate alerg. Dacă îmi spunea cineva în ianuarie anul acesta că eu voi alerga în plină vară atât cât alerg acum, l-aș fi întrebat cu multă seriozitate ce fumează că vreau și io. Basme d-astea de neîndrăznit de înfăptuit, d-apăi de visat, erau în capul meu SF-uri veritabile. E ca și cum mi-ai fi spus da, și porcii zboară iar eu să te cred instantaneu. Și nu, nu mă voi opri aici. Mi-am propus ca până la sfârșitul verii în curs să alerg traseul barieră Plaja Modern – Zoom Beach, tur-retur, într-o singură sesiune de alergat. Pentru cine nu știe, cu aproximație sunt vreo opt kilometri în total. Alerg pe nisip, deci un pic mai greu decât pe asfalt, iar în momentul de față am reușit să parcurg cam trei sferturi din traseu cu o singură pauză. Pentru alergătorii experimentați, traseul acesta e frecție la piciorul (ăla inexitent) de lemn, că doar mă întâlnesc cu ei și îi văd. Lor nu se clintește niciun mușchi de pe moacă în timp ce fața mea a fost măturată temeinic de patru râuri, trei cascade și vreo două oceane de transpirație. Satisfacția personală este însă nemăsurată când de fiecare dată reușesc să alerg un pic mai mult decât data trecută.

• citesc mai mult.

Mi-a plăcut întoteauna să citesc dar mereu exista altceva mai bun de făcut. De pierdut timpul aiurea, mai ales în online, de amânat sau ocolit cititul, fără un scop precis. Bine, poate că exista câte unul, de fiecare dată altul, dar cu siguranță nu era la fel de benefic sau productiv ca cititul. M-am axat cu precădere spre cărți de dezvoltare personală și psihologie, iar când informația primită e prea multă sau greu de digerat, mă reîntorc la beletristică de calitate. Am renunțat de mult să citesc orice, oricum, oricât. Aleg cărți care să aducă plus valoare în viața mea, din care să învăț ceva, nu doar material de duzină pe care să-l uit peste o săptămână. Timpul meu e prețios și limitat iar eu nu am de gând să-l irosesc aiurea. Deh, am și eu o vârstă. Întotdeauna dăm prioritate atât de multor fleacuri, uitând de fapt ce e cel mai important pentru noi, iar pentru mine cititul este unul dintre ele. Despre beneficiul acestui sport mental nici nu are sens să scriu, sunt convinsă că cei care citesc aceste rânduri știu deja despre el.

Am (încă) vederea excelentă, așa că îmi propun să recuperez măcar o parte din timpul pierdut. Citeam o carte în două-trei luni, cred că și cel mai sportiv melc mă întrecea dacă se apuca de citit. Deja dacă am o zi în care n-am apucat să citesc nici măcar o pagină, resimt acest lucru. Nu că aș fi o bookaholică dar un pic, așea, cred că tind să devin.

(va continua)

foto: pixabay.com

• Despre
• Ultimele Postari

Fabiola Ion

Îmi place să râd. Mult, sincer şi cu oameni cu drag de viaţă. Am şi plâns, dar rimelul curs pe obraji nu se asorta cu sufletul meu. Am descoperit că-mi place să mă joc cu literele, să le potrivesc zâmbetului, să le dau sens și valoare. Deși nu le-am studiat îndeajuns, ele mi-au pătruns în suflet, apreciind astfel puterea lor incontestabilă.

Am descoperit că, așezate cu grijă în vârful unei penițe meșteșugite, ele pot crea un întreg univers, menit să schițeze uneori destine. Astfel, prin intermediul lor, pot transmite o stare de bine frunților încruntate de atâtea griji sau pot stârni emoții în inimi închistate, care au uitat să simtă.

Prin ele, am descoperit oameni și întâmplări, vise și speranțe, zâmbete și lacrimi. De fapt m-am descoperit pe mine, într-o altă formă, poate cea mai autentică dintre toate, iar pentru asta nu mă pot simți decât binecuvântată și recunoscătoare.

Ultimele postari ale lui Fabiola Ion (vezi toate)

• Cartea și fotografia, echilibrul perfect - 3 mai 2023
• Cărți gratuite în Constanța - 25 aprilie 2023
• Florile din viața mea - 9 aprilie 2023