Creația mea e cuvântul. Literele au fost create, demult, în vremuri străvechi, eu doar le-am amestecat într-un mozaic care, cel puțin mie, îmi picură miere în suflet. Îmi plac, îmi sunt dragi cuvintele, le modelez când se vor ele așternute în rânduri lungi sau scurte, paragrafe pline de substanță, care ard sau care dor. Care smulg zâmbete sau care nasc drag de viață.

Litere. Cuvânt. Aniversare.

Azi e Ziua Mondială a Scriitorilor și mă gândeam că, deși mi-ar plăcea, nu-mi pot aroga acest drept. Scriitorii sunt cei respiră prin litere și cuvinte, cei care știu a înnoda sau deznoda destine de oameni, care lasă urme adânci în inimă atunci când creația lor este parcursă de cei știu a prețui lectura sau arta scrisă.

Cei care știu exact cum să pătrundă în cele mai ascunse cotloane ale minții umane, răsucind lame reci de cuțit, scrijelindu-ți acolo ceva, un semn, simbol, poate o literă, da, ei sunt scriitorii. Poate un citat, poate o metaforă, ceva care se lipește definitiv pe retina cititorului, astfel că de fiecare dată când cititorul regăsește elementul atât de familiar încrustat, îl încearcă o emoție.

Scriitorul autentic râde și plânge. Mângâie, vindecă.

Surâde ușor plin de speranță, râde nervos după un atac de panică. O face natural în fiecare dintre noi, atunci când opera lui ni se relevează. Apasă pe butoane știute doar de noi și el, butoane ale personalității noastre. Îl îndrăgim sau urâm pe scriitor, deopotrivă. Îi urâm sinceritatea reflectată în noi prin trăirile lui metamorfozate în sutele sau miile de rânduri scrise, parcurse de noi relaxați în comoditatea patului sau canapelei, pe o alee în parc, într-un compartiment de tren sau pe un scaun strâmt și îngust de avion.

Îi iubim puterea vulnerabilității lui, atunci când are imensul curaj să se dezbrace de orice strat protector al sufletului lui. Se dezbracă timid sau aprig de prejudecăți, cutume sau vise plăsmuite cu generozitate și speră doar să nu fie biciuit pe sufletul rămas gol, la cheremul tuturor. Speră să placă, să fie iubit necondiționat, exact ca un copil. Asta e arta, talentul, blestemul și norocul unui scriitor.

Eu… eu nu sunt scriitor. Nu încă.

Dar sper să fiu, într-o zi bună și blândă cu mine. Eu încă mă joc. Încă învăț taina sufletului lăsat liber, la vedere, cu aripile larg deschise. Încă n-am curaj, încă mă străduiesc să nu cad în derizoriu. Nu vreau să impresionez, nu mi-ar folosi la nimic. Vreau doar să cred că joaca asta a mea dusă la rang de artă este și va fi autentică. Că face natural parte din mine, la fel ca un bună dimineața sau mi-e foame.

Cuvântul ales pentru acest an e curaj. Cred că el m-a ales mai mult pe mine decât eu pe el. Curajul meu e de a călca pe tărâmuri total necunoscute mie, de a mă împrieteni la cataramă cu frica, cea mai rezistentă barieră din viața mea. Curajul meu e de a spera ca un vis de mult sădit în mine va prinde aripi și va zbura departe, acolo unde știe sigur că vrea să ajungă.

Azi, de ziua lor, a celor care au făcut din scris o pasiune sau care respiră prin această artă, eu mă gândesc cu drag că fără ei, scriitorii care ne deschid lumi cu greu imaginabile, viața ar fi ternă. Ar fi lipsită de strălucire. Îi felicit în gând dar și în gura mare pentru talentul, dăruirea și norocul de a rămâne acolo, în eternitate, în scris. Le mulțumesc celor care m-au inspirat de-a lungul timpului și celor care au crezut și cred în mine. Mulțumesc acestei arte pe care am îndrăgit-o sau poate ea m-a adoptat, cu brațele deschise.

Citește și De ce nu mai scriu?

foto: pixabay.com

• Despre
• Ultimele Postari

Fabiola Ion

Îmi place să râd. Mult, sincer şi cu oameni cu drag de viaţă. Am şi plâns, dar rimelul curs pe obraji nu se asorta cu sufletul meu. Am descoperit că-mi place să mă joc cu literele, să le potrivesc zâmbetului, să le dau sens și valoare. Deși nu le-am studiat îndeajuns, ele mi-au pătruns în suflet, apreciind astfel puterea lor incontestabilă.

Am descoperit că, așezate cu grijă în vârful unei penițe meșteșugite, ele pot crea un întreg univers, menit să schițeze uneori destine. Astfel, prin intermediul lor, pot transmite o stare de bine frunților încruntate de atâtea griji sau pot stârni emoții în inimi închistate, care au uitat să simtă.

Prin ele, am descoperit oameni și întâmplări, vise și speranțe, zâmbete și lacrimi. De fapt m-am descoperit pe mine, într-o altă formă, poate cea mai autentică dintre toate, iar pentru asta nu mă pot simți decât binecuvântată și recunoscătoare.

Ultimele postari ale lui Fabiola Ion (vezi toate)

• Fotografiile au suflet - 24 iulie 2024
• Când ego-ul e regele sufletului tău - 22 mai 2024
• Lucrurile bune vin când vor ele, nu când vrem noi - 16 aprilie 2024