Tivuri de mătase

Azi natura e generoasă cu noi, dăruindu-ne 18 grade în termometre, inspirându-ne să facem plimbări lungi și molcome la malul mării. E început de martie, iar marea își țese tivuri de mătase înspumată pe valurile sale. Eu le admir și le surprind, să-mi amintesc în timp de efemeritatea lor.

Dacă ar fi simple ca de obicei, probabil că le-aș ignora, inspirând cu nesaț doar aerul proaspăt și sărat al mării.

Nu au formă sau culoare, tocmai acesta e și farmecul lor.

Dacă aș fi vrut să le pictez atât de frumos, sigur n-aș fi reușit. Știu ele cel mai bine să-și schițeze geometria.

Le privesc, le admir și merg mai departe. Calc apăsat pe nisipul moale, sub zgomot de valuri și scoici sfărâmate.

Dacă n-ar fi ele, valurile, să ne învețe, cum am mai ști noi, oamenii, să înotăm prin tumultul vieții?

 

foto: arhiva personală

Fabiola Ion

by

Îmi place să râd. Mult, sincer şi cu oameni cu drag de viaţă. Am şi plâns, dar rimelul curs pe obraji nu se asorta cu sufletul meu. Am descoperit că-mi place să mă joc cu literele, să le potrivesc zâmbetului, să le dau sens și valoare. Deși nu le-am studiat îndeajuns, ele mi-au pătruns în suflet, apreciind astfel puterea lor incontestabilă. Am descoperit că, așezate cu grijă în vârful unei penițe meșteșugite, ele pot crea un întreg univers, menit să schițeze uneori destine. Astfel, prin intermediul lor, pot transmite o stare de bine frunților încruntate de atâtea griji sau pot stârni emoții în inimi închistate, care au uitat să simtă. Prin ele, am descoperit oameni și întâmplări, vise și speranțe, zâmbete și lacrimi. De fapt m-am descoperit pe mine, într-o altă formă, poate cea mai autentică dintre toate, iar pentru asta nu mă pot simți decât binecuvântată și recunoscătoare.

2 thoughts on “Tivuri de mătase

Lasă un răspuns