6 aprilie, o zi ca oricare alta. O zi care se repetă ciclic, de mii de ani. Totuși, pentru ea și pentru mine, nu e una oarecare. Din acel an, acea zi, azi, mereu azi, ea m-a ales pe mine să-mi fie fiică, eu să-i fiu mamă.

Azi, 14. Încă un an ce se sedimentează frumos și lin peste tine. Încă un an trece, unul atipic, cel mai provocator dintre toți anii tăi, dar și ai noștri. Un an ce ți-a răpit multe, și nouă, un an furat fără milă din copilăria ta, un an cu foarte multe neliniști, frici, angoase, speranțe. Un an pe care noi, părinții tăi, ne-am străduit să ți-l îndulcim și să-l percepi totuși frumos și echilibrat.

Pandemia ți-a furat și această aniversare, nu e cum ți-ai dorit tu, cea de anul trecut te-a făcut să plângi, și pe noi, dar nu ți-a furat inocența, zâmbetul tău minunat și toate visurile tale. Ochii tăi o spun cel mai bine, iar noi, cei ce te iubim și-ți suntem alături, îți dorim o adolescență minunată, iar viața să-ți fie un continuu curcubeu.

Bucuria cea mai mare, a ta și a noastră a fost și încă rămâne, ea, Mira. Doi ochi căprui, inteligenți, plini de afecțiune, un ghem de blană neagră, o coadă ce se mișcă veselă în vânt ori de câte ori te vede, ți-a adus cea mai mare bucurie, răbdare, înțelepciune și empatie. Te-a făcut să iubești și mai mult natura, mișcarea în aer liber, animalele, în speță, câinii. Ți-a arătat în toate formele ce înseamnă iubirea necondiționată.

Dacă ar fi să-ți doresc ceva în plus, ceva mai mult decât o fac mereu, de când te-am ținut pentru prima oară în brațe, ar fi să nu ți se altereze zâmbetul sub nicio formă. Să reziste de-a lungul timpului în aceeași formă, sinceritate și puritate. Să nu se schimbe, să rămână mereu același, în ciuda tuturor provocărilor din viața ta, de care nu vei fi scutită. Și ar mai fi ceva. Să vezi întotdeauna frumosul din oameni, oricât de greu sau imposibil ți-ar fi să faci lucrul acesta. De fapt, să-ți vezi propria reflexie în ei, cei care îți vor sta alături sau vor trece prin viața ta, ca lecții sau ca inspirații.

La mulți ani, copil frumos!

Te iubesc, mama.

foto: eu

• Despre
• Ultimele Postari

Fabiola Ion

Îmi place să râd. Mult, sincer şi cu oameni cu drag de viaţă. Am şi plâns, dar rimelul curs pe obraji nu se asorta cu sufletul meu. Am descoperit că-mi place să mă joc cu literele, să le potrivesc zâmbetului, să le dau sens și valoare. Deși nu le-am studiat îndeajuns, ele mi-au pătruns în suflet, apreciind astfel puterea lor incontestabilă.

Am descoperit că, așezate cu grijă în vârful unei penițe meșteșugite, ele pot crea un întreg univers, menit să schițeze uneori destine. Astfel, prin intermediul lor, pot transmite o stare de bine frunților încruntate de atâtea griji sau pot stârni emoții în inimi închistate, care au uitat să simtă.

Prin ele, am descoperit oameni și întâmplări, vise și speranțe, zâmbete și lacrimi. De fapt m-am descoperit pe mine, într-o altă formă, poate cea mai autentică dintre toate, iar pentru asta nu mă pot simți decât binecuvântată și recunoscătoare.

Ultimele postari ale lui Fabiola Ion (vezi toate)

• Câtă primăvară încape într-o floare? - 24 martie 2023
• Răsăritul prin ochii, gândurile și lentila fotografului Andrei Dobre - 9 martie 2023
• Sfânta Superficialitate, cea de toate zilele - 3 martie 2023