Recomandare de carte: 27 de pași, Tibi Ușeriu

Continui cu recomandarea de carte românească, contemporană, vorbind despre o poveste de viață care bate lejer orice scenariu fantezist de film. O poveste reală, spusă chiar de autor, o poveste care te inspiră atât de mult încât, eu una, mi-am zis adesea că dacă un om se poate întoarce din infern și poate clădi apoi un fenomen greu de egalat, ei bine, atunci tot ce-ți propui poate deveni realitatea ta.

Povestea lui Tiberiu Ușeriu a fost cunoscută, prin intermediul cărții și nu numai, de mulți români. Să fii conațional cu un olimpic mondial la cel mai dur maraton arctic polar, e fără doar și poate o mare mândrie. Știu că eu vorbesc despre cartea lui destul de târziu, ea a apărut în 2017, iar eu am citit-o abia anul trecut, dar asta nu mă împiedică să nu o recomand.

Cum e să fii slugă la ciobani, porcar în armată, pizzar într-un restaurant italian, bodyguard la un interlop, apoi tu însuți interlop? Dar participant la jafuri armate, căutat de Interpol, închis în două închisori de maximă securitate, apoi evadat dintr-a treia? Cum e să îți petreci aproximativ 10 ani din viață, ai tinereții, poate cei mai frumoși, într-o celulă de închisoare, complet singur?

Cum e apoi să fii eliberat și să trăiești cele mai cumplite sentimente, nedorind libertatea, ci doar revenirea între cei patru pereți albi ai celulei tale, aceasta fiind singura certitudine și realitate din viața ta?

Dar poate cel mai impresionant lucru, cum oare poți să reînvii, ca să zic așa, ba mai mult să devii singurul om din lume care termină primul un ultramaraton de 566 km în condiții extreme, cu temperaturi ce ajung lejer până la -52 grade celsius și cu 12 ore înainte de termenul limită?

Cum o fi oare să trăiești în astfel de extreme și totuși să fii întreg la cap? Și asta doar într-o viață de om, încă netrăită complet. Tibi are acum 47 de ani.

A, n-am specificat că a câștigat trei astfel de ultramaratoane, care se desfășoară în zona cercului polar, în 2016, 2017, 2018. Competiții mai simple, mai lejere, gen pescuitul de performanță sau campionat mondial de șah, nope, nu putea să-ți aleagă, neah, mult prea simplu sau plictisitor pentru el.

După ce am citit cartea lui autobiografică, cam o săptămână am vorbit singură. Mi se părea că totul e sf, nu poate exista un astfel de om. Ei bine, el există, în carne și oase, l-am văzut la tv, vorba bunicii. Bine, a ajuns și la Constanța, unde și-a lansat cartea, dar eu atunci l-am ratat. Cred că nici n-aș fi știut ce puteam să-l întreb pe acest om. Poate dacă bea ceai verde. Ceva de gen. Poate că doar asta m-ar fi putut face să-l privesc ca pe o creatură umană.

27 pași mi se pare cea mai motivantă carte românească. Dacă vrei să te apuci să faci ceva grandios pentru tine și nu știi de unde să te apuci, ei bine, citește cartea asta mai întâi. Ți se va părea totul o nimica toată.

„După 9 ani și ceva de izolare, puteam să parcurg, fără cătușe și lanțuri la picioare, mai mult decât nenorociții de 27 de pași cât avea curtea destinată plimbării mele zilnice.”

„Dar, potrivit vorbei noastre de la Tășu: „Ușor poate oricine„.”

„Cu puțin noroc, ne vom revedea într-o bună zi. Până atunci, sunt în continuare convins, cea mai tare cursă de anduranță posibilă rămâne aceea a propriei noastre existențe. Nimic nu poate fi mai fascinant, mai imprevizibil, mai plin de acțiune și deopotrivă mai plin de speranță. Nimic nu poate fi mai prețios.”

Cartea o puteți găsi online pe libris.ro, emag.ro, elefant.ro, carturesti.ro și în librăriile fizice din toată țara.

Despre o altă carte minunată, aici: Ana.

 

foto: eu

Fabiola Ion

by

Îmi place să râd. Mult, sincer şi cu oameni cu drag de viaţă. Am şi plâns, dar rimelul curs pe obraji nu se asorta cu sufletul meu. Am descoperit că-mi place să mă joc cu literele, să le potrivesc zâmbetului, să le dau sens și valoare. Deși nu le-am studiat îndeajuns, ele mi-au pătruns în suflet, apreciind astfel puterea lor incontestabilă. Am descoperit că, așezate cu grijă în vârful unei penițe meșteșugite, ele pot crea un întreg univers, menit să schițeze uneori destine. Astfel, prin intermediul lor, pot transmite o stare de bine frunților încruntate de atâtea griji sau pot stârni emoții în inimi închistate, care au uitat să simtă. Prin ele, am descoperit oameni și întâmplări, vise și speranțe, zâmbete și lacrimi. De fapt m-am descoperit pe mine, într-o altă formă, poate cea mai autentică dintre toate, iar pentru asta nu mă pot simți decât binecuvântată și recunoscătoare.

Lasă un răspuns