De doi ani mă străduiam să ajung să văd și eu faimoșii bujori sălbatici, din nordul Dobrogei, dar renunțam pe ultima sută de metri. Bujorul de stepă sau bujorul sălbatic, această minunată floare de mai, m-a atras mereu prin coloritul ei intens, prin fragilitatea și exuberanța cu care îți încântă simțurile și nu oricum, ci liber de orice constrângere, crescând după bunul lui plac prin pădurile dobrogene. În sfârșit, de data aceasta am reușit.

I-am găsit așteptându-mă cuminți, pe mine și pe restul iubitorilor de natură, în apropiere de cetatea Enisala, într-o mică pădure în care am mai fost, dar niciodată pentru ei. Peisajul oferit de frumusețea lor, în bătaia soarelui, mi-a umplut sufletul de bucurie. I-am mângâiat, mirosit și admirat. Le-am imortalizat frumusețea în fotografii pe care le păstrez aici. Doar o parte din ele, fiindcă de fiecare dată când ceva îmi învăluie privirea atât de plăcut, apăs compulsiv pe butonul aparatului.

Despre bujori ar fi multe de spus, eu doar atât: iubiți-i! tratați-i cu atenție și respect! nu îi rupeți, nu îi distrugeți! Natura ne respectă, ne oferă, ne uimește cu frumusețea și bogățiile ei. Și noi suntem datori cu același lucru.

Dacă vă plac bujorii, sigur vă plac și macii. Despre ei, citiți în Anul macilor.

foto: arhiva personala

• Despre
• Ultimele Postari

Fabiola Ion

Îmi place să râd. Mult, sincer şi cu oameni cu drag de viaţă. Am şi plâns, dar rimelul curs pe obraji nu se asorta cu sufletul meu. Am descoperit că-mi place să mă joc cu literele, să le potrivesc zâmbetului, să le dau sens și valoare. Deși nu le-am studiat îndeajuns, ele mi-au pătruns în suflet, apreciind astfel puterea lor incontestabilă.

Am descoperit că, așezate cu grijă în vârful unei penițe meșteșugite, ele pot crea un întreg univers, menit să schițeze uneori destine. Astfel, prin intermediul lor, pot transmite o stare de bine frunților încruntate de atâtea griji sau pot stârni emoții în inimi închistate, care au uitat să simtă.

Prin ele, am descoperit oameni și întâmplări, vise și speranțe, zâmbete și lacrimi. De fapt m-am descoperit pe mine, într-o altă formă, poate cea mai autentică dintre toate, iar pentru asta nu mă pot simți decât binecuvântată și recunoscătoare.

Ultimele postari ale lui Fabiola Ion (vezi toate)

• Și dac-aș fi un răsărit, tot aș admira unul (17) - 3 februarie 2023
• Răsăritul prin ochii, gândurile și lentila fotografei Galia Dan - 2 februarie 2023
• Răsăritul prin ochii, gândurile și lentila fotografei Ana Boraciu - 26 ianuarie 2023