Azi micuța adultă devine, în sfârșit, adultă. Mă rog, vârsta aceasta magică, 18 ani, pentru mine nu reflectă deloc noțiunea de maturitate, dar așa a hotărât societatea și legea, că aceasta este vârsta propice de la care copilul nu mai e copil, ci apt și responsabil de… de toate.
Pe mine, vârsta aceasta a ei mă lovește în plex. O metabolizez cu greu, m-am tot chinuit zilele acestea, nu cred că am suficientă putere emoțională să integrez aceste cuvinte simple „copilul tău a împlinit 18 ani”. Stau și mă gândesc ce-or fi simțit sau gândit milioanele de mame care au trecut prin experiența asta similară. Probabil la fel. Mă străduiesc să o încorporez firesc, fără exagerări, între litere și cuvinte. Nu-s prea convinsă că îmi iese.
Traseul acesta prin timp, de fix 18 ani, mi se derulează prin fața ochilor în timp ce sufletul nu poate procesa (încă) explozia de sentimente, trăiri, senzații sau amintiri. E prea mult, prea complex, prea imposibil de redat în cuvinte. Primul ținut în brațe, prima îmbrățișare conștientă, primul zâmbet, prima noapte nedormită, primii pași, primul „mama” rostit, primul dințișor, prima febră, prima julitură sau primul cucui, primul „asta este pentru tine, mami”, primul „te iubesc, mami”, prima zi de grădiniță/școală/liceu, primul ruj stângaci pe buze, primul „în noaptea asta dorm la… „, primul examen, concurs, competiție, prima reușită și primul eșec, primul „pot și singură”, prima vacanță de una singură, prima lacrimă, primul refuz, prima fericire pură și sinceră de copil, mii și mii de primul și prima care îmi taie răsuflarea, simt că nu pot respira în timp ce filmul vieții ei mi se desfășoară cu rapiditate prin fața ochilor. Crud de rapid și de efemer. Atât de rapid că nu știu dacă e o binecuvântare sau un vis frumos, oprit pentru un scurt memento acum. Înclin balanța totuși spre binecuvântare.
Ce să îți urez azi? Tocmai azi? Azi-ul ăsta, din acea zi, se repetă an de an. Anul acesta însă e mai presus de toți ceilalți. E atât de plin și de complex…
Sună clișeic „cuvintele sunt prea sărace să exprime… bla, bla, bla” și „îți doresc ca…”, dar chiar sunt. Tu oricum știi deja tot ce îți doresc. Bani, un yacht, o Tesla, vila aia superbă din Monaco, cel mai cel iubit și cariera de vis. La care, apropo, eu chiar consider că deja depui eforturi consistente ca să prindă contur. Glumesc, evident. Nu și cu cariera ta. Simt doar că deși conștient, sunt pregătită să-ți dau drumul să-ți întinzi larg aripile și să zbori, subconștient, încă îmi mai îmi doresc să îți simt mânuța aceea mică, caldă și pufoasă, cum caută siguranța mâinii mele. Sau cum te agățai cu putere de gâtul meu, atunci când te luam în brațe. Știu, și în ziua de azi ne îmbrățișăm aproape zilnic, dar senzația aceea, deja sedimentată cu mare drag pe raftul amintirilor de preț, nu mai e aceeași.
Probabil e cel mai greu de scris articol, de când mă țin de sportul ăsta. Deși nu se vede, e plin de emoție. E plin de 18 ani (încă nu îmi vine să cred că sunt mamă de atât amar de timp), care m-au transformat și m-au trecut prin momente de pur coșmar, dar și de fericire divină.
Cel mai încărcat de iubire la mulți ani, vine de la mine, draga mea.
La mulți ani, magic 18!
Te iubesc, mama.
foto: arhiva personală
Am descoperit că, așezate cu grijă în vârful unei penițe meșteșugite, ele pot crea un întreg univers, menit să schițeze uneori destine. Astfel, prin intermediul lor, pot transmite o stare de bine frunților încruntate de atâtea griji sau pot stârni emoții în inimi închistate, care au uitat să simtă.
Prin ele, am descoperit oameni și întâmplări, vise și speranțe, zâmbete și lacrimi. De fapt m-am descoperit pe mine, într-o altă formă, poate cea mai autentică dintre toate, iar pentru asta nu mă pot simți decât binecuvântată și recunoscătoare.
- Cartea și fotografia, echilibrul perfect - 3 mai 2023
- Cărți gratuite în Constanța - 25 aprilie 2023
- Florile din viața mea - 9 aprilie 2023
8 thoughts on “18 cel magic”