O nouă zi, un alt început, o nouă stare, un alt răsărit. Unul banal poate, dar liniștit și tihnit. Un răsărit (iar) povestit. Poveștile merg întotdeauna mai bine spuse printre aburii cafelei proaspăt făcute, încă fierbinți, savurate privind spectacolul răsăritului.
Azi a fost liniște. Poate prea multă, prea năvălind grămadă peste mine. Ultimul răsărit, în urmă cu trei zile, a fost condimentat de un bețiv cu vorbele la el. El, filozofând cu el, dar și cu noi, spectatorii lui nepoftiți. Părea fericit. Noi ne amuzam, ne enervam. Era undeva la granița dintre hilar și sâcâitor. Uneori, jignitor.
Azi a fost despre pescari, multe bărci plecând toate în aceeași direcție. Despre niște pescăruși tare zgomotoși, zgâriind liniștea atât de dragă mie. A fost și despre o citronadă rece, cu ghimbir și miere. Și un mic deliciu, bucăți povestite dintr-o tartă cu cireșe. Râs sincer și cu gura plină.
Răsăritul de astăzi a fost oarecum etalat în liste cu dorințe vechi și noi, realizări, împliniri și așteptarea că cele netrăite nu și-au găsit (încă) calea spre noi. Știu sigur că o vor găsi la momentul potrivit. A mai fost despre soluții și idei noi.
Răsăritul de astăzi a fost, ca de obicei, despre el. Despre cum ne așteaptă de fiecare dată, punctual și nerăbdător să ne asculte, chiar dacă uneori cuvintele refuză să iasă.
Despre altul, aici:
Și dac-aș fi un răsărit, tot aș admira unul (4)
foto: arhiva personală
- Și dac-aș fi un răsărit, tot aș admira unul (17) - 3 februarie 2023
- Răsăritul prin ochii, gândurile și lentila fotografei Galia Dan - 2 februarie 2023
- Răsăritul prin ochii, gândurile și lentila fotografei Ana Boraciu - 26 ianuarie 2023
Pingback: Și dac-aș fi un răsărit, tot aș admira unul (6) — Poveștile Fabiolei