Și dac-aș fi un răsărit, tot aș admira unul (5)

O nouă zi, un alt început, o nouă stare, un alt răsărit. Unul banal poate, dar liniștit și tihnit. Un răsărit (iar) povestit. Poveștile merg întotdeauna mai bine spuse printre aburii cafelei proaspăt făcute, încă fierbinți, savurate privind spectacolul răsăritului.

Azi a fost liniște. Poate prea multă, prea năvălind grămadă peste mine. Ultimul răsărit, în urmă cu trei zile, a fost condimentat de un bețiv cu vorbele la el. El, filozofând cu el, dar și cu noi, spectatorii lui nepoftiți. Părea fericit. Noi ne amuzam, ne enervam. Era undeva la granița dintre hilar și sâcâitor. Uneori, jignitor.

Azi a fost despre pescari, multe bărci plecând toate în aceeași direcție. Despre niște pescăruși tare zgomotoși, zgâriind liniștea atât de dragă mie. A fost și despre o citronadă rece, cu ghimbir și miere. Și un mic deliciu, bucăți povestite dintr-o tartă cu cireșe. Râs sincer și cu gura plină.

Răsăritul de astăzi a fost oarecum etalat în liste cu dorințe vechi și noi, realizări, împliniri și așteptarea că cele netrăite nu și-au găsit (încă) calea spre noi. Știu sigur că o vor găsi la momentul potrivit. A mai fost despre soluții și idei noi.

Răsăritul de astăzi a fost, ca de obicei, despre el. Despre cum ne așteaptă de fiecare dată, punctual și nerăbdător să ne asculte, chiar dacă uneori cuvintele refuză să iasă.

Despre altul, aici:

Și dac-aș fi un răsărit, tot aș admira unul (4)

foto: arhiva personală

 

Fabiola Ion

by

Îmi place să râd. Mult, sincer şi cu oameni cu drag de viaţă. Am şi plâns, dar rimelul curs pe obraji nu se asorta cu sufletul meu. Am descoperit că-mi place să mă joc cu literele, să le potrivesc zâmbetului, să le dau sens și valoare. Deși nu le-am studiat îndeajuns, ele mi-au pătruns în suflet, apreciind astfel puterea lor incontestabilă. Am descoperit că, așezate cu grijă în vârful unei penițe meșteșugite, ele pot crea un întreg univers, menit să schițeze uneori destine. Astfel, prin intermediul lor, pot transmite o stare de bine frunților încruntate de atâtea griji sau pot stârni emoții în inimi închistate, care au uitat să simtă. Prin ele, am descoperit oameni și întâmplări, vise și speranțe, zâmbete și lacrimi. De fapt m-am descoperit pe mine, într-o altă formă, poate cea mai autentică dintre toate, iar pentru asta nu mă pot simți decât binecuvântată și recunoscătoare.

6 thoughts on “Și dac-aș fi un răsărit, tot aș admira unul (5)

  1. Pingback: Și dac-aș fi un răsărit, tot aș admira unul (6) — Poveștile Fabiolei

Lasă un răspuns