Și dac-aș fi un răsărit, tot aș admira unul (7)

Nu există răsărit perfect. După cum nici apus nu există. Există însă în starea lui, clipa perfectă. Uneori, magică. Există uneori ceva care te poate surprinde și îți rămâne acolo, agățat într-un colț de memorie. Din când în când, mă bucur că pot fi martora unor astfel de clipe.

Răsăritul acesta a fost despre bucuria unor câini vagabonzi dornici de joacă chiar în apa răcoroasă a mării, la 5.50 dimineața. Apoi tăvălit prin nisip. A fost despre un rucsac buclucaș, despre sentimentul de deja-vu, despre păstrat zâmbet pe buze chiar dacă nu prea ai chef la o oră atât de matinală.

A fost despre grupuri de adolescenți gălăgioși și dornici să prindă răsăritul după o noapte de distracție. A fost despre scări urcate și coborâte, în aerul răcoros și umed. Pentru a câta sută oare? Despre un cuc pe care îl tot aud, atât de dimineață.

A fost despre găsirea locului perfect de admirat. De savurat. De gândit? De inspirat – expirat. De visat cu ochii deschiși, dar și închiși. De atins ușor, cu vârful degetelor dorințe.

A fost un alt răsărit. Unul dintr-o altă vară. Unul dintre zecile, sper eu sutele, pe care le voi putea vedea.

Citiți: Și dac-aș fi un răsărit, tot aș admira unul (6).

 

foto: arhiva personală

Fabiola Ion

by

Îmi place să râd. Mult, sincer şi cu oameni cu drag de viaţă. Am şi plâns, dar rimelul curs pe obraji nu se asorta cu sufletul meu. Am descoperit că-mi place să mă joc cu literele, să le potrivesc zâmbetului, să le dau sens și valoare. Deși nu le-am studiat îndeajuns, ele mi-au pătruns în suflet, apreciind astfel puterea lor incontestabilă. Am descoperit că, așezate cu grijă în vârful unei penițe meșteșugite, ele pot crea un întreg univers, menit să schițeze uneori destine. Astfel, prin intermediul lor, pot transmite o stare de bine frunților încruntate de atâtea griji sau pot stârni emoții în inimi închistate, care au uitat să simtă. Prin ele, am descoperit oameni și întâmplări, vise și speranțe, zâmbete și lacrimi. De fapt m-am descoperit pe mine, într-o altă formă, poate cea mai autentică dintre toate, iar pentru asta nu mă pot simți decât binecuvântată și recunoscătoare.

3 thoughts on “Și dac-aș fi un răsărit, tot aș admira unul (7)

  1. Pingback: Și dac-aș fi un răsărit, tot aș admira unul (8) — Poveștile Fabiolei

Lasă un răspuns