Făt Frumos aurit și Prâslea cel făr’de mere

Pe vremea mea, maică… ca să citez o vorbă elevată din popor, Făt Frumos era frumos și-atât, iar Prâslea avea un mare atu, celebrele lui mere de aur. Personajele acestea au stat așa bine mersi, în basmele românești, muuult și bine. Până astăzi când neșansa a făcut ca minunile astea de cartonașe să ajungă în raza ochilor mei.

Toate marile lanțuri alimentare au periodic campanii de fidelizare, sau de atragere a micilor cumpărători, care, se știe, au mare trecere la bugetele părinților, determinându-i astfel să cumpere fără tragere de inimă baxuri de macaroane, tofu, iaurt sau păstârnac, doar pentru a primi la casa de marcat o pungă de cartonașe, jucării. Cartonașe menite să completeze colecții, care să fie etalate la școală sau în ochii musafirilor. În urmă cu ceva ani am fost și eu victima perfectă. Cu două bucăți fete în dotare, nu aveți idee ce cumpărături făceam pentru cartonașele astea. Ah, ba da, uitasem că am imortalizat momentul în scris: Mega Image, te rog eu, frânăăă! Clacasem, evident.

Mno, ajung la Kaufland la casă iar vânzătoarea îmi înmânează patru seturi de cartonașe. Cum ani de zile am strâns tone de astfel de cartonașe, le-am luat fără discernământ, practic din gest reflex. Când nu îmi umblă capul pe coclauri și sunt pe fază, le refuz. De data asta, nu, capul visa la soare și o plajă în Maldive.

Savurând un ceai de cătină, mă mănâncă degetele să umblu în genericul sac fără fund, zis poșetă. La mine, ghiozdan. Am dat de ele și curiozitatea m-a făcut să desfac un pachet, să văd anul acesta ce se mai poartă în materie de. Coperta promițătoare, ANIMATERRA – Copacul Vieții, grafica ca de obicei, excelentă. Sfântă Paraschievă și Sfânt Ioan, cu gură metalică, mi-a dat borșu’, pardon ceaiul pe nas când am văzut ce scrie!

Doi prințișori, pus pe fapte mari, ce par acum că vin să mă resusciteze după spălătura cu ceai pe nas, mă privesc cam sfidători. Cred și eu, au armură și nume noi: Făt Frumos pe auriu de soare și Prâslea. Atât. Prâslea. Mai citesc o dată. Și înc-o dată.

Cum mă, pă auriu de soare??? Au auzit ăștia de la Kaufland de autostrada Soarelui și numai pe acolo are calul voie? Sau și-a tras harnașament poleit cu aur, a auzit el că asta se poartă, era fake, și s-a mânjit Fătul pe nădragi? Cum el e călare pe situație… l-a lăsat așa. Pe auriu. Fătul era Frumos. Ultra super suficient. Bine, era și curajos, și iubitor și cel mai cel. Ce-i mai trebuie lui auriu și soare? El e un Soare. Apoi… cum să-l lași pe Prăslea fără… mere??? Ălea erau piesa lui de rezistență. De (h)aur. Cum să fii atât de crud? Și ca să fie sadismul complet, l-au lăsat și fără voinicie. Prâslea cel voinic și merele de aur a rămas fără nimic. La el s-a terminat cerneala. Bine că i-a ajuns de nume, măcar atât.

Încă vorbesc singură. Modernism, modernism, dar în ritmul ăsta Alba ca Zăpada și cei șapte pitici rămâne doar Alba, Capra cu trei iezi la fel, Fata babei și fata moșneagului nici nu vreau să mă gândesc ce combinații ies, Punguța cu 2 bani devine Sacul cu euro. Mă opresc aici, am enumerat destule.

Kaufland, sunteți (non)geniali! Îi amețiți pe bieții copii, de nici ei n-or să mai știe cum îi cheamă.

Mie îmi place calul, să știți. E alb și are aripi. Atât am avut de zis.

 

foto: eu

Fabiola Ion

by

Îmi place să râd. Mult, sincer şi cu oameni cu drag de viaţă. Am şi plâns, dar rimelul curs pe obraji nu se asorta cu sufletul meu. Am descoperit că-mi place să mă joc cu literele, să le potrivesc zâmbetului, să le dau sens și valoare. Deși nu le-am studiat îndeajuns, ele mi-au pătruns în suflet, apreciind astfel puterea lor incontestabilă. Am descoperit că, așezate cu grijă în vârful unei penițe meșteșugite, ele pot crea un întreg univers, menit să schițeze uneori destine. Astfel, prin intermediul lor, pot transmite o stare de bine frunților încruntate de atâtea griji sau pot stârni emoții în inimi închistate, care au uitat să simtă. Prin ele, am descoperit oameni și întâmplări, vise și speranțe, zâmbete și lacrimi. De fapt m-am descoperit pe mine, într-o altă formă, poate cea mai autentică dintre toate, iar pentru asta nu mă pot simți decât binecuvântată și recunoscătoare.

2 thoughts on “Făt Frumos aurit și Prâslea cel făr’de mere

  1. Stai numa’ o țâră, că io cred că știu. S-au gândit că, oricât de Făt Frumos ar fi el, nu poate fi singurul frumușăl ever. Adică na, până când să fie numa el? Și, să fie în rând cu lumea care nu face discriminări, i-au împărțit pe categorii. Ăsta e pe auriu de soare. Îi așteptăm pe ceilalți, zic. Și da, și mie-mi pare că-i mai arătos calu’, dar e doar o părere 😀

Lasă un răspuns