Cum să faci un răsărit pe ploaie

Răsăritul la malul mării, mai ales în sezonul cald e un lucru de bifat, măcar o dată-n viață. Însă, dacă vrei să-l asezonezi cu ceva adrenalină, chef de chicoteală sau făcut haz de necaz faci musai ca mine.

Primul pas: se organizează cu două săptămâni înainte un eveniment fain, pentru mine primul de acest gen, în cadrul căruia introduci un răsărit mirobolant la malul mării, niște maci-broșe handmade superbi, că tot e sezonul lor, un scenariu, poze multe, ceva pregăteală și multă voie bună.

Nu-ți bați capul absolut deloc cu prognoza meteo, oricum în mintea ta creață este exclusă din start posibilitatea vreunei intemperii sau ceva care să-ți strice cheful de împărtășit oficial răsăritul cu oameni dragi. Mă rog, evenimentul e pentru toată lumea, desigur cea cu chef de trezit la un dulce 5 dimineața (asta, cel mai târziu), fiindcă în luna mai mândrul soare face ochi pe la 5.30.

Pasul doi: ignori cu desăvârșire prognoza, știi din tot sufletul că nu va tuna, fulgera, ploua, ninge sau ce drac de fenomen opozant răsăritului va putea fi. Nu are cum, fiindcă tu vei fi acolo, și unde ești tu, e și soarele prezent. Mort, copt, prăjit, stafidit, nu te interesează, el e în peisaj. Nici măcar nu iei în calcul amânarea evenimentului, oamenii și-au setat data, ora, ceasul, întreg programul ca să fie acolo, pentru soare, răsărit și mutra ta șifonată de 5 dimineața.

Pasul trei: apar voci de genul știi, o să plouă, nori, chestii, unii sunt mai hard-core gen cod galben, portocaliu, roșu de fenomene meteo extreme, gen vijelii, tunete, fulgere. Neahhh, nu le auzi, nu le vezi. Declari ferm: am zis că mergem la răsărit, am zis! O SĂ FIE SOARE! Cum să vă zic, certitudinea mea nu putea fi zdruncinată de absolut nimic.

Pasul patru: lăsaț’, ajung trei.

Așadar, la 5 dimineața eram ca un huhurez pe faleza Cazino-ului, așteptând invitații. Cel mai probabil, arătam ca unul. Vă jur, a fost un răsărit magic. Am avut de toate. Un cer albastru întunecat, plin de nori denși. O liniște deplină, puteai s-o faci felii și feliuțe cu cuțitul de tort. Apoi, primele fulgere, asortate cu tunete de toate intensitățile. Iar în scurt timp, ploaie. Ploaie din aia sănătoasă, așa, de irigat câmpul, cu bulbuci și toate cele. Ploaie de făceai șapte dancing in the rain și tot mai aveai timp lejer de încă patru bis-uri.

Panseluțele de noi, că evident că eram numai femei (nebune, altfel ce minte sănătoasă ar fi venit pe vremea aia la răsărit) prezente la eveniment, urmăream zgribulite de sub un foișor spectacolul naturii. Și-am tot urmărit. Și-am tot urmărit. Poate, poate, om vedea și noi măcar o geană de soare. Am mai căscat, am mai povestit, ne-am pus maci roșii în piept. Poate, poate. Nada. Niente. A venit apoi peste noi și-un val de ceață de pe mare, de nu mai vedeai nici măcar luciul apei. Mirific, magnific, extatic, țipam noi îmbătate de fericire. Aiurea, noi o ardeam artistic pe geci, umbrele, înfofolite, de ziceai că vine iarna.

Ei bine, în ciuda a ce am scris mai sus, chiar ne-am distrat maxim. Am râs, am făcut gălăgie, am… de toate. Nu dau din casă, veniți la următorul eveniment și o să vedeți atmosfera pe propria piele.

Dragilor, ideea e simplă ca o picătură de ploaie și perfect valabilă. Poți să ai parte de cea mai mișto stare lăuntrică, atâta timp cât ți-o dorești. Poți să dai la o parte toate „aoleu, o să pățesc aia și ailaltă, aaaa, da’ cum să mă trezesc eu așa devreme pe o așa vreme, etc” și multe alte piedici mentale pe care ni le punem singuri, singurei, că nu reușim să ne distrăm (măcar) într-o anostă și foarte matinală dimineață de duminică.

Să mai spun că unele dintre noi au venit după o petrecere care s-a terminat târziu în noapte, deci zero somn, altele au apucat să doarmă vreo două ore, iar unele chiar au muncit toată noaptea? Sau în urma tuturor descurajărilor celor din jur? Doamnelor, v-am zis cât de mândră sunt de voi? Dacă nu, o fac acum. Ați ieșit din zona de confort și chiar v-a plăcut.

Las și câteva poze, așa, ca dovadă irefutabilă că a fost fain. Mai facem. Și comandăm și soare data viitoare. Am zis!

Citește și Dac-aș fi un răsărit, tot aș admira unul (10).

Fabiola Ion
Ultimele postari ale lui Fabiola Ion (vezi toate)

by

Îmi place să râd. Mult, sincer şi cu oameni cu drag de viaţă. Am şi plâns, dar rimelul curs pe obraji nu se asorta cu sufletul meu. Am descoperit că-mi place să mă joc cu literele, să le potrivesc zâmbetului, să le dau sens și valoare. Deși nu le-am studiat îndeajuns, ele mi-au pătruns în suflet, apreciind astfel puterea lor incontestabilă. Am descoperit că, așezate cu grijă în vârful unei penițe meșteșugite, ele pot crea un întreg univers, menit să schițeze uneori destine. Astfel, prin intermediul lor, pot transmite o stare de bine frunților încruntate de atâtea griji sau pot stârni emoții în inimi închistate, care au uitat să simtă. Prin ele, am descoperit oameni și întâmplări, vise și speranțe, zâmbete și lacrimi. De fapt m-am descoperit pe mine, într-o altă formă, poate cea mai autentică dintre toate, iar pentru asta nu mă pot simți decât binecuvântată și recunoscătoare.

Lasă un răspuns