În ultimii ani am tot adunat cărți în mine. Citindu-le pe toate care și-au dorit să-mi fie lecție, relaxare, reproș, visare, amintire sau trăire, am simțit și încă simt că nicio carte pe care am ajuns s-o parcurg cu ochii, mintea și sufletul, nu a poposit în mâinile mele total întâmplător.
Fiecare pagină răsfoită, apoi citită, uneori în grabă, alteori pe îndelete, fiecare metaforă sau cuvânt ales cu grijă, parcă doar numai pentru mine, toate acestea și-au găsit calea către ochii mei, când aveam cel mai mult nevoie de ele. Mult timp nu am știut lucrul acesta, până într-o zi, când o carte anume a reverberat în mine mai mult decât oricare alta și atunci am știut. Nu noi alegem cărțile pe care le citim, ci ele ne aleg pe noi, când suntem cu adevărat pregătiți pentru ele.
Eram uimită cum pasaje întregi sau doar câteva rânduri reușeau să trezească în mine anumite sentimente sau stări, înțelegând că deși noi, oamenii, atât de diferiți, suntem în esență, izbitor de asemănători. Și că, la fel de izbitor, trăim, simțim și gândim la fel ca cei care au trăit în alte vremuri demult apuse sau în contexte sociale extrem de diferite de ale noastre.
Totodată era o vreme când uneori le stivuiam frumos, cu cotorul la vedere, apoi le pozam și împărtășeam în media sau cu cine voia să vadă ultimele mele achiziții, ce mai citesc sau vorba aia, cât de „erudită” eram. Ceva de genul, uite lume câte 10 cărți citesc eu într-o lună! Ego-ul meu țipa din toți plămânii, evident.
Fără cărți, suntem seci și goi.
Cărțile, însă, prin înțelepciunea, modestia și profunzimea lor au reușit să-mi dea cea mai puternică lecție și anume să îl reducă la tăcere. Mi-au arătat și dovedit cu blândețe că nu trebuie să demonstrez nimănui, nici măcar mie, dragostea mea pentru lectură și cărți valoroase. Că dacă cineva, vreodată, mă va întreba despre ele, le voi spune cu bucurie nedisimulată ce mai citesc și ce mai învăț din ele.
Dintre toate cele parcurse până acum, am oprit câte ceva în sufletul meu. Acestea ori au vindecat, fiind balsam pentru suflet, ori au râcâit și mai mult, enervându-mă pe moment, dar realizând ce beneficiu au, pe termen lung. Le sunt recunoscătoare tuturor, unora mai mult decât altora. Despre unele am scris un mic review, aici pe blog, la categoria Recomandări de cărți.
Cărțile au fost și vor rămâne modelatoare de minți și suflete, este practic imposibil ca după ce ai citit o carte, ea să nu-ți modifice percepția asupra vieții în niciun fel. Chiar dacă tu negi vehement lucrul acesta, la nivel subconștient ea și-a făcut treaba mai mult decât poți tu crede. Nu știu dacă există hrană mai complexă pentru creier și suflet, decât lectura. Nu statusuri pe facebook, ci cărți adevărate, cu miros de cerneală bine impregnat în paginile sale.
Cărțile, pentru mine, sunt practic educație, zi de zi. Ele îmi cizelează răbdarea, îmi sporesc creativitatea, mă relaxează incredibil de mult. Plonjez astfel fără rezerve în fantasticele povești din lumea lor. De fapt, despre beneficiile cititului, mai ales în epoca aceasta modernă și super tehnologizată, nu are rost să vă mai spun. Dacă ai ajuns aici și citești aceste rânduri, cu siguranță știi despre ce vorbesc.
Citește și Recomandare de carte: Nu te găsesc pe nicăieri, Laura Ionescu.
foto: pixabay.com
Am descoperit că, așezate cu grijă în vârful unei penițe meșteșugite, ele pot crea un întreg univers, menit să schițeze uneori destine. Astfel, prin intermediul lor, pot transmite o stare de bine frunților încruntate de atâtea griji sau pot stârni emoții în inimi închistate, care au uitat să simtă.
Prin ele, am descoperit oameni și întâmplări, vise și speranțe, zâmbete și lacrimi. De fapt m-am descoperit pe mine, într-o altă formă, poate cea mai autentică dintre toate, iar pentru asta nu mă pot simți decât binecuvântată și recunoscătoare.
- Și dac-aș fi un răsărit, tot aș admira unul (11) - 28 iunie 2022
- Cărțile din mine - 22 iunie 2022
- Tu cu ce te mai tamponezi? - 9 iunie 2022
2 thoughts on “Cărțile din mine”