Uneori trebuie să mi se reamintească lucrul acesta: nu toate răsăriturile sunt despre răsărit. Deși știu foarte bine acest lucru, e chiar plăcut să reaud ce știam atât de bine.

Pentru mine, chiar așa e. Sunt o mare iubitoare de răsărituri și de imortalizat cu aparatul foto, dar uit că uneori sau deseori, e imperios necesar să le trăiești. Să le inspiri cu nesaț, să le privești cu drag și recunoștință, să le admiri, să le strângi la piept cu putere, să le simți căldura, cu brațele tuturor simțurilor tale. Să le accepți perfecțiunea, mai ales în toate imperfecțiunile lor, de care uneori ești tare dezamăgită.

Te trezești în creierii nopții, din moliciunea și confortul patului și speri să vezi cel mai măreț spectacol matinal.

Iar el, soarele, ori se ascunde bine de tot printre nori, punându-ți răbdarea la încercare, ori lipsește cu desăvârșire, hotărât să nu-ți facă pe plac. Ori, pur și simplu, plouă.

Cu toate acestea, nu renunți. Vei știi, instinctiv, că următorul va compensa tot ce nu ți-a plăcut la anteriorul. Iar bucuria va fi și mai mare.

      Nu toate răsăriturile sunt despre răsărit.

Așa e, nu sunt.

Sunt despre băut cafeaua perfectă în tihnă, ascultat de valuri tumultoase și pescăruși neobosiți.

Sunt despre băi în apele calde ale mării, ținându-te de mână doar cu soarele sau privindu-l în ochi de la același nivel, linia orizontului. Sunt despre bucuria și privilegiul de a fi doar tu acolo, cu tot ce-ți place-n jurul tău.

Sunt despre lipsă totală de telefon, măcar pentru câteva ore.

Sunt despre flash-uri mentale care îți rămân pe viață tatuate în suflet.

Sunt despre deposedare de lucruri personale la o oră extrem de matinală sau de ploaie turnată cu găleata și cod portocaliu de vijelii.

Sunt despre zâmbete și râsete cu ochii și cu sufletul, nu doar cu gura și de complezență. Sunt despre incredibile povești, alături de oameni dragi sufletului tău, unde doar soarele ți-e martor. Și plaja și marea.

Sunt despre meditat, tăcut, ascultat și simțit. Doar tu cu tine și soarele, iar martorul discret al tuturor gândurilor tale. Sunt despre relaxare și plimbare, înainte de a începe o nouă zi stresantă sau obositoare de muncă. Sunt despre o altfel de energie ce te animă și te susține pe întreaga durată a zilei.

Sunt despre sinceritate, tu cu tine, sau a altora cu tine. Vulnerabilitate. Autenticitate. O infinită dorință de a îngheța clipa. Sunt despre o stare de atât bine, că inima îți stă să-ți plesnească. Sunt despre un inerent dor, căci răsăriturile astea sunt rare și prețioase.

Sunt despre amintiri, multe amintiri ce vin grămadă peste tine, deși tu nu le-ai chemat. Fiecare scoică, val, desen pe nisip, urme de pași, pescăruș sau porumbel îți amintește de zecile de răsărituri văzute. Doar câteva trăite. Ce păcat, atât de puțin trăite…

Ciudat, cele mai vii amintiri de la răsărit le am atunci când le-am trăit cu toată ființa mea, renunțând cu desăvârșire să le mai fotografiez. La zecile și sutele de poze de la răsăriturile mele privesc cu o nostalgie și cu un drag străine de cele mentale, nu atât de numeroase, dar intense. Acestea, mentale, sunt atât de diferite de cele de pe ecranul telefonului, laptopului sau hârtiei imprimate…

Toate sunt răsăriturile mele trecute sau ce vor să vină. Toate au fost sau sunt așa cum îmi sunt menite să fie. Dar cu certitudine, nu toate răsăriturile sunt despre răsărit.

Citiți și Un cer și-un soare.

foto: eu

• Despre
• Ultimele Postari

Fabiola Ion

Îmi place să râd. Mult, sincer şi cu oameni cu drag de viaţă. Am şi plâns, dar rimelul curs pe obraji nu se asorta cu sufletul meu. Am descoperit că-mi place să mă joc cu literele, să le potrivesc zâmbetului, să le dau sens și valoare. Deși nu le-am studiat îndeajuns, ele mi-au pătruns în suflet, apreciind astfel puterea lor incontestabilă.

Am descoperit că, așezate cu grijă în vârful unei penițe meșteșugite, ele pot crea un întreg univers, menit să schițeze uneori destine. Astfel, prin intermediul lor, pot transmite o stare de bine frunților încruntate de atâtea griji sau pot stârni emoții în inimi închistate, care au uitat să simtă.

Prin ele, am descoperit oameni și întâmplări, vise și speranțe, zâmbete și lacrimi. De fapt m-am descoperit pe mine, într-o altă formă, poate cea mai autentică dintre toate, iar pentru asta nu mă pot simți decât binecuvântată și recunoscătoare.

Ultimele postari ale lui Fabiola Ion (vezi toate)

• Câtă primăvară încape într-o floare? - 24 martie 2023
• Răsăritul prin ochii, gândurile și lentila fotografului Andrei Dobre - 9 martie 2023
• Sfânta Superficialitate, cea de toate zilele - 3 martie 2023