Avem parte de o toamnă lungă și frumoasă, călduroasă, cu răsărituri pe măsură. Avem în noi toată frumusețea naturii, tot ceea ce refuzăm să vedem uneori. Avem divinitate, bunătate, frumusețe nemărginită și multă iubire. Atât de multă că uităm să o mai vedem, să o oferim și să o primim. Exact ca un răsărit.
Răsăritul meu e al oricui altcuiva, diferă doar capacitatea fiecăruia de a-l integra în viața lui. De-aia zâmbesc când aud sau văd ochi dați peste cap, figuri oripilate sau afirmații de gen „să mă scol eu la ora aia?”, „ce naiba să văd?”, etc. Zâmbesc cu compasiune pentru că îi înțeleg perfect. Am fost și eu acolo, odată, demult, într-una din multele mele vieți trăite totuși în asta, familiară, pe care o știm cu toții.
Răsăritul meu acum îmi e echilibru. Recunoștință. Vitalitate. Strălucire. Contemplare. Liniște.
E gălăgie doar când merg cu o persoană anume să îl văd. Atunci e imposibil să fie liniște, pe unde ne facem noi apariția atragem atenția. Nu pentru că ne-am dori asta, ci din simplu motiv că mai mult din jumătate din timp râdem. Râdem cu toată gura, dinții, ochii și lacrimile din dotare. Nu cenzurăm nimic. Ne vedem rar, dar bine.
Răsăritul acesta a fost fără poze. Le-am făcut mental, iar cele dintre rândurile acestea sunt de la un altul, la care m-am dus special pentru fotografiat. Câteodată mi se face dor doar să-l surprind fotografic, atât.
Răsăritul acesta a fost cu emoție și idei. Cu oarece planuri de viitor. Cu seninătatea că oricărei nenorociri ți se poate întâmpla, dacă ai capacitatea interioară să îi faci față cu zâmbetul pe buze, atunci e doar o (nouă) provocare, nicidecum o nenorocire sau ghinion. Contează întodeauna să vezi din unghiul și direcția potrivită.
Răsăritul acesta a fost, pur și simplu. E doar starea de bine să fii, să fie, să ne fie. Atât.
Răsăritul acesta a fost despre bucuria de a-l trăi, știind că vor veni întotdeauna unele și mai frumoase, mai spectaculoase.
Citește și Și dac-aș fi un răsărit, tot aș admira unul (13)
Am descoperit că, așezate cu grijă în vârful unei penițe meșteșugite, ele pot crea un întreg univers, menit să schițeze uneori destine. Astfel, prin intermediul lor, pot transmite o stare de bine frunților încruntate de atâtea griji sau pot stârni emoții în inimi închistate, care au uitat să simtă.
Prin ele, am descoperit oameni și întâmplări, vise și speranțe, zâmbete și lacrimi. De fapt m-am descoperit pe mine, într-o altă formă, poate cea mai autentică dintre toate, iar pentru asta nu mă pot simți decât binecuvântată și recunoscătoare.
- Și dac-aș fi un răsărit, tot aș admira unul (17) - 3 februarie 2023
- Răsăritul prin ochii, gândurile și lentila fotografei Galia Dan - 2 februarie 2023
- Răsăritul prin ochii, gândurile și lentila fotografei Ana Boraciu - 26 ianuarie 2023
