Din seria răsăriturilor văzute de mine, pot spune că încă mai se mai găsește câte unul care să mă uimească. Ca cel despre care voi povesti. Așa am înțeles că natura are modul ei unic de a-și arăta splendoarea doar atunci când nu mai ai nicio așteptare sau nu-ți faci niciun vis legat de asta.
Acest răsărit, paradoxal, nu prea a fost despre el. Deși spectaculos și doar pentru câteva momente, a reușit să mă (re)învețe să nu mai am așteptări. Să mă bucur de tot ce este, fix așa cum este. Nu modelat de imaginația sau speranțele mele. Sau chiar proiecțiile mele. Să mă (re)conectez la mine.
Două site-uri de prognoză meteo pe care le urmăresc constant îmi confirmau că șansele ca acest răsărit să fie, sunt practic nule. Adică cer acoperit complet de nori, poate doar sporadic o rază îndrăzneață de soare care să-mi bucure retina. O mai pățisem și altă dată să mă trezesc de dimineață, prognoza bună, iar eu să am parte doar de liniște. Bună și aia, dar eu voiam să fac fotografii.
Totuși ceva în sufletul meu spunea că nu voi regreta. Ceva mă chema, mă motiva să mă trezesc. Poate liniștea care e doar atunci prezentă și îmi e atât de dragă, poate familiaritatea de a savura acele clipe de una singură, ceva în mine a zis că fie și pentru o plimbare pe malul mării tot merită efortul.
A meritat din plin.
O fâșie de cer senin se prefigura la linia orizontului, în rest nori, mulți nori. Încet, încet, cerul din gri cenușiu a început să se coloreze. Întâi timid, de parcă nu ar ști cât de frumos e când e colorat, apoi din ce în ce mai îndrăzneț, sub lumina blândă a soarelui, ascuns încă între nori. Și… s-a întâmplat. Cerul a devenit roșu intens, amestecat cu nuanțe de gri, din ce în ce mai șterse. Cerul își striga supremația, soarele îi ținea în tandem companie, cedându-i lui toată strălucirea. Se asortau perfect, în armonie perfectă.
Și-atunci am înțeles.
CÂND NU AI AȘTEPTĂRI, ATUNCI SE ÎNTÂMPLĂ MINUNI.
Și ele doar atunci se trăiesc deplin. Cafeaua are alt gust, privești întregul cu sufletul și nu prin ochii minții, admiri, inspiri aer sărat și simți cum tot universul se aliniază dorințelor și trăirilor tale. Doar așa, când nu mai ai așteptări. Când îți e bine ție cu tine atunci, în acel loc, iar răsăritul ăsta neprevăzut oglindește tot ce tu simți. Și simți al naibii de intens. Te bucuri ca un copil mic. Fiindcă știi că astfel de răsărituri sunt rare și extrem de prețioase, iar tu ești spectatorul umil al măreției lor.
Practic, am retrăit frânturi din alte răsărituri sau apusuri roșii. Din frumusețea și întâmplarea lor. Totodată am descoperit uimită, cât de simplu e doar să le privești, fără să le vânezi sau să le-aștepți cu sufletul la gură.
Și poate că despre asta este vorba în viața asta, să fii, să admiri și să le trăiești pe toate cu soare-n suflet.
Citește și Un cer și-un soare.
Am descoperit că, așezate cu grijă în vârful unei penițe meșteșugite, ele pot crea un întreg univers, menit să schițeze uneori destine. Astfel, prin intermediul lor, pot transmite o stare de bine frunților încruntate de atâtea griji sau pot stârni emoții în inimi închistate, care au uitat să simtă.
Prin ele, am descoperit oameni și întâmplări, vise și speranțe, zâmbete și lacrimi. De fapt m-am descoperit pe mine, într-o altă formă, poate cea mai autentică dintre toate, iar pentru asta nu mă pot simți decât binecuvântată și recunoscătoare.
- Fotografiile au suflet - 24 iulie 2024
- Când ego-ul e regele sufletului tău - 22 mai 2024
- Lucrurile bune vin când vor ele, nu când vrem noi - 16 aprilie 2024
